Permisul de conducere se poate recupera mai devreme dacă a fost suspendat

Parlamentul României a aprobat schimbarea legislației rutiere în sensul în care șoferii își pot recupera mai repede permisul de conducere suspendat. Astfel, principala condiție este achitarea unei amenzi contravenționale. Totodată, conducătorii auto trebuie să îndeplinească și alte condiții., conform Știripesurse.ro.

Pentru că România este campioană în Uniunea Europeană la accidente de circulație soldate cu pierderi de vieți omenești, noua legislație prevede ca șoferii care vor să își recupereze permisul de conducere mai repede, trebuie să respecte următoarele:

1. A fost declarat admis la testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație;

2. A obținut permisul de conducere cu cel puțin un an înainte de săvârșirea faptei;

3. Prezintă dovada achitării amenzii aplicate pentru săvârșirea contravenției pentru care i-a fost suspendat dreptul de a conduce.

Potrivit datelor Comisiei Europene, România a fost și în 2024 campioană la rata mortalității rutiere, cu 77 de decese la 1 milion de locuitori (față de 44 de decese media UE).


Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea