Cel mai mic nepot al lui Tudor Pendiuc este deja vedetă
Miercuri, 18 Iunie 2025 10:11
Fostul primar al Piteștiului, Tudor Pendiuc, are motive reale de bucurie! După ce în ultimii ani a suferit departe de familie, fiind încarcerat la Penitenciarul Mioveni pentru fapte de corupție, cei dragi îi aduc acum multă mângâiere. Fetele fostului edil, Ema și Ariana, și-au făcut o afacere în mass-media, mai exact o școală de televiziune cu care au deja mare succes. Iar printre micile vedete se numără și Alexandru, fiul cel mic al Emei Pendiuc.
”Când copilul moștenește pasiunea părinților ... Mami în fața camerei de filmat, împreună cu el, și tati în spatele ei. Iar Tuși Ari, regizorul de serviciu
Evident că nu pot fi decât ... subiectivă.
Și legat de modul în care ne creștem copiii, consider că este important pentru copiii noștri să ne vadă la lucru și să îi angrenăm, atât cât este posibil, și în activitățile noastre profesionale. Astfel, ne vor înțelege mai bine când nu putem fi alături de ei fiindcă lucrăm și înțeleg mai bine și valoarea banilor, atunci când ne cer 15 jucării deodată”, a scris Ema Pendiuc pe Facebook, la un video în care pregătește o supă cremă de roșii alături de fiul ei.
Potrivit Ziarului Financiar, afacerea fetelor lui Tudor Pendiuc a avut în 2023, o cifră de afaceri de 120.000 de euro. Business-ul se ocupă și de educația nutrițională a copiilor, iar Ema și Ariana Pendiuc susțin conferințe în întreaga țară, unde abordează teme despre cum arată alimentația sănătoasă a copiilor.




















