SOLII LUI MIHAI VITEAZUL

Marţi, 08 Iulie 2025 10:35

Ilustrul voievod știa că bătăliile nu se câștigă nu numai prin calități de strateg și conducător militar, ci și prin mijloace diplomatice; de multe ori, discuțiile din cancelarii fiind mai eficiente decât vărsările de sânge pe câmpurile de luptă. Drept urmare, și-a trimis dregători de încredere să ia legătura cu multe capete încoronate, în stăruința ca aceștia să se alăture năzuințelor sale.

BANUL MIHALCEA – a văzut lumina zilei în Chios, într-o familie modestă. În Țara Românească a venit ca negustor, însă, după ce a făcut dovada calităților sale de bun gospodar, la curțile lui Petru Cercel și Mihnea Turcitul, în 1583 ajunge la dregătoria de mare ban. Prin căsătoria fiicelor sale cu boieri pământeni, se înrudește cu frații Buzești. La începutul domniei lui Mihai Viteazul s-a remarcat ca un ostaș viteaz în luptele de la Silistra sau Vidin, după care a făcut dovada unui diplomat hotărât cu nebănuite calități în domeniu, cunoscător foarte bun al limbii italiene, după cum notează cronicarul Ștefan Szamoskozy. În 1595, Mihai îl trimite la împăratul Rudolf al II-lea, iar doi ani mai târziu, la Praga, duce la bun sfârșit o nouă solie acestuia, rămânând la curte timp de șase săptămâni.

În noiembrie 1599, împreună cu Stoica vistierul, apucă din nou drumul curții imperiale, pentru a trata condițiile stăpânirii Transilvaniei de către Mihai. Rămâne aici până în martie 1600, negociind strajnic interesele domnului său. Îl însoțește în campania din Moldova, rămânând unul din sfetnicii credincioși și în sfatul Transilvaniei. Ucigașii lui Mihai l-au aflat alături de domn, împărtășind aceeași soartă cu acesta.

STOICA DIN STRÂMBA – căruia i se mai spunea Stochiță din Strâmba, după numele satului și mânăstirii din județul Gorj, pe care o reclădise – se născuse într-o familie necunoscută și, doar prin meritele sale, Mihai Viteazul îl ridicase la rangurile de logofăt al doilea, vistier și mare postelnic.

În lunile iulie și august 1599, însoțit de Petre ,,Armeanul”, Mihai îl trimite la împăratul Rudolf al II-lea, să-i facă cunoscută intenția lui de a cuceri Transilvania. Misiunea a fost încununată de succes și, în noiembrie al aceluiași an, ia din nou drumul curții imperiale, pentru a cere, în numele domnului său, recunoașterea cuceririi acestui vechi teritoriu românesc. De data ceasta, cerea împăratului ca Mihai să fie recunoscut guvernator al pământului cucerit, cu titlul de ,,prinț, de duce sau chiar rege”. În februarie 1600 se întoarce la Alba Iulia, rămânând în preajma Viteazului, susținând să nu renunțe la Transilvania cucerită prin jertfe.

Cum știa ,,sârbește”, adică slavonește, la 6 martie 1600 traduce din românește în această limbă textul unui document diplomatic pentru comisarii imperiali din Ardeal.

După moartea lui Mihai urmează o carieră plină de peripeții, ajungând să fie propus chiar domn, însă, pe tronul lui Mihai Viteazul, urcă Radu Șerban, care, încântat de calitățile lui Stoica și știința sa de carte, îl numește mare logofăt, între 1602-1608, până când domnitorul este nevoit să plece în exil prin țările imperiului habsburgic. Îl urmează, îndeplinind multe misiuni diplomatice la curtea imperială, unde se bucura de mare trecere.

TEODOSIE RUDEANUL (din Ruda) – făcea parte dintr-o vestită familie boierească. Prin 1584, sub domnia lui Petru Cercel, ajunge mare spătar, iar între 1594-1596, Mihai îi dă dregătoria de mare vistier, pentru ca între anii 1596-1600 să fie mare logofăt, dregătorie pe care o deține în același timp și în Transilvania cucerită de domnul român.

După P. P. Panaitescu, este autorul ,,cronicii oficiale a domniei lui Mihai, păstrată în traducerea latină a lui Baltazar Walter”.

Din porunca domnitorului, în aprilie 1598 a purtat tratative, la Brașov, cu solii împăratului aflați în drum spre Țara Românească, iar în 1600 a fost locțiitor al domnului în Transilvania, pe timpul campaniei acestuia în Moldova, în același an fiindu-i încredințată o solie diplomatică la curtea lui Rudolf al II-lea.

GRIGORE BALOGH – spre sfârșitul lunii noiembrie 1598, a fost trimis la împărat, împreună cu Marcu Iovan Dobrovnici (Raguzanul), să ducă acestuia steagurile cucerite de Mihai în luptele de la sudul Dunării. Avea și misiunea să ceară imperialilor îndeplinirea obligațiilor asumate prin Tratatul încheiat la 9 iunie 1598 cu domnul Țării Românești. În aprilie 1599, cei doi trimiși au pornit înapoi, spre Țara Românească.

ȘTEFAN PETNEHAZY – a ajuns la curtea imperială de la Viena, trimis de Mihai, în 1598, să facă cunoscut împăratului punctul de vedere al domnitorului față de Sigismund Batory, revenit în Transilvania, care înclina să ia legătura cu turcii. Prin Ștefan Petnehazy, domnitorul spunea hotărât că nu va recunoaște autoritatea lui Batory asupra sa și, la nevoie, îl va alunga din țară.

IOAN BERNARDFFY – în calitate de secretar transilvănean cunoscător al problemelor orientale – la sfârșitul anului 1597, a fost trimis de Mihai Viteazul, împreună cu Gheorghe Racz, la hanul tătarilor, să-l determine în ruperea legăturilor cu turcii. Scopul real al misiunii, era, însă, adormirea bănuielilor tătarilor, că domnul muntean intenționa să atace la sud de Dunăre, ofensivă care, în lipsa intervenției acestora, s-a desfășurat cu succes.

Ioan Bernardffy a rămas la tătari, ca agent al reprezentanților împăratului din Transilvania, până în 1598, când a luat parte la negocierile de pace dintre tătari și imperiali, iar în 1600 a fost trimis de Mihai, împreună cu Dimo Celebi, într-o solie la marele vizir Ibrahim.

GHEORGHE RACZ – după nume sârb (racz-rasc = sârb) era un vestit căpitan de haiduci unguri și sârbi, intrat sub comanda lui Mihai Viteazul. După ce l-a însoțit pe Ioan Bernardffy la tătari, s-a ocupat de legăturile diplomatice cu aceștia, cunoscut fiind faptul că aceștia rămâneau puțin credincioși înțelegerilor.

Tot în 1598 a fost trimis în misiune la turci și din nou la tătari, pentru ca, apoi, pe solii hanului tătar să-i conducă până la curtea imperială de la Viena. În 1599 ajunge ajutor de ban în Craiova, după care îl însoțește pe Mihai în Transilvania. De aici, voievodul îl trimite la Viena și Praga cu misiunea să ceară imperialilor recunoașterea stăpânirii principatului cucerit cu sabia.

În vara 1600 se pregătea să plece la regele Poloniei, împreună cu Stroe Buzescu, dar sunt reținuți de nobilii transilvăneni răsculați împotriva lui Mihai, a cărui moarte îl surprinde la Alba Iulia, unde-i pregătea intrarea triumfală după victoria de la Gorăslău. Mai târziu a intrat în slujba lui Radu Șerban și a ajuns, între anii 1602-1603 mare comis, distingându-se în lupta acestuia de la Brașov cu Moise Szekely, după care, împreună cu haiducii săi, a trecut în serviciul principelui Gabriel Bathory.

DIONISIE RALI PALEOLOGUL – înrudit cu familia Cantacuzinilor, grec la origine - mitropolit de Târnovo, în 1590, după ce a străbătut Moldova spre Moscova, a rămas în contact cu țările române și în 1596, ia legătura cu Mihai, după ce acesta trimisese soli la Rudolf al II-lea. Cere domnului român să-i acorde ajutor pentru pornirea unei răscoale balcanice, începută de bulgari împotriva turcilor. Urmărit de otomani, se refugiază în Țara Românească și continuă legătura tainică cu Mihai, devenind un sfetnic apropiat al acestuia, având printre altele și scopul să-l determine pornirea ofensivei pentru eliberarea popoarelor din sudul Dunării, subjugate de turci. După ce însă Mihai a trecut la unirea celor trei țări române, nu a înțeles orizontul larg al politicii domnitorului și s-a apropiat mai mult de imperiali, fără a rupe însă legăturile cu domnul român, protectorul său. După moartea acestuia, a intrat în slujba împăratului, urmărind, cu sprijinul acestuia, să ajungă la vechiul său vis: eliberarea creștinilor sud-dunăreni. Alături de Radu Șerban, în 1618, aderă cu entuziasm la proiectul de cruciadă al ducelui de Nevers.

GIOVANI MURALTO – elvețian de origine italiană, era un medic bogat la curtea principelui transilvănean Sigismund Bathory, de la care obținuse concesiunea minelor de aur Zlatna. Cum concesiunea i-a fost înnoită de Mihai după cucerirea Transilvaniei, a intrat în slujba acestuia. Împreună cu fratele său Hector, a fost trimis de Mihai la Suceava, în martie 1600, în ajunul campaniei asupra Moldovei, pentru a duce tratative cu Sigismund Bathory și Ieremia Movilă. După intrarea lui Mihai în Moldova, care l-a surprins nepregătit pe domnul moldovean, Giovani Muralto este arestat câteva săptămâni, dar a fost eliberat de poloni, doi ani mai târziu murind la Deva.

PANTAZI – logofăt de cancelarie – a îndeplinit rolul de curier diplomatic, trimis de Mihai la curtea de la Viena, la începutul anului 1600, cu instrucțiuni scrise către solii săi banul Mihalcea și Stoica din Strâmba. Noile instrucțiuni erau necesare, pe motiv că de la plecarea lor, în noiembrie 1599, în Transilvania se petrecuseră schimbări politice și diplomatice, Mihai reafirmând că: ,,Ardealul și Țara Românească ... se cheamă strejile și apărarea a toată creștinătatea; că Dumnezeu să ferească de-a apuca turcul aceste două țări, a fi pieirea a toată creștinătatea ...”

DIMO CELEBI – un învățat (celebi) iscusit în intrigi diplomatice, cunoscător al limbii turce, a fost folosit de Mihai pentru misiuni în Imperiul Otoman. În 1598, sub pretextul unor tratative, l-a atras pe pașa de Vidin, Hafiz Ahmet, în Țara Românească, de unde abia a putut să scape de sabia necruțătoare a lui Mihai. Celebi a fost ucis în chinuri, în 1600, la Istanbul.

GIOVANNI DE MARINI POLI – mare negustor – a venit în Țara Românească în 1586 și s-a căsătorit cu o rudă a lui Mihnea Turcitul. A trecut apoi în Moldova pe timpul domniei lui Petru Șchiopul de la care a arendat vămile țării, împreună cu fratele său Pascal. După procesul cu acesta, legat de arendare - desfășurat la Tirol -unde domnitorul se exilase, intră în slujba împăratului austriac, care-l trimite în Transilvania, la Sigismund Bathory, ca agent imperial. Cucerind Transilvania, Mihai îl folosește interpret și agent diplomatic în legăturile sale cu imperiali, fără să-i încredințeze solii deosebite.

CARLO MANGO - agent imperial originar din Milano – a fost trimis în Țara Românească încă din 1595. La sfârșitul lui decembrie 1599, sosește în Alba Iulia, pentru a se informa de situația din Transilvania cucerită de domnitorul român. Era un admirator sincer al lui Mihai, care la rândul său îl prețuia. Mereu, rapoartele lui Carlo Mango către imperiali, îl zugrăveau în lumină favorabilă pe eroul de la Călugăreni, cu care ține legătura până la moartea acestuia.

PETRE GRIGOROVICI ,,ARMEANUL” – l-a slujit pe Mihai cu sabia, în incursiunile făcute la sudul Dunării și cu pana, scriind o cronică a faptelor domnului, din nefericire azi pierdută, dar folosită în trecut de W. Betlehen și Șt. Szamoskozy în cronicile lor. A fost un agent diplomatic trimis, în 1595, în Polonia, mai apoi la Kiev, iar în 1598, la Viena. În anul următor îndeplinește mai multe solii la curtea imperială, printre care și vestirea cuceririi Transilvaniei. Călătorea repede și se descurca în orice împrejurare.

Niciodată, până la Mihai Viteazul, solii unui domnitor român n-au călcat cu atâta insistență drumurile Europei, să afirme năzuințele poporului român, pentru care tumultosul domnitor lua aproape zilnic hotărâri rapide, în împrejurări dramatice și încâlcite.

Articol realizat de VICTOR PANDURU