Părintele Teofil de la Slănic - 15 ani de la plecarea în Veșnicie!

Marţi, 15 Iulie 2025 10:07

Pe 17 iulie se împlinesc 15 ani de la plecarea în Împărăția lui Dumnezeu a părintelui Teofil Bădoiu, starețul Mănăstirii Slănic, Argeș. Pentru cei care l-au cunoscut, a fost un far călăuzitor pe calea cea plină de bucurii și strâmtorări care duce la Hristos. Plecarea sa din lumea aceasta a reprezentat un moment de mare tristețe pentru miile de credincioși care i-au ascultat, măcar o dată-n viață, sfatul.

”Să fi învăţat eu toate şcolile din lumea asta, ca școala suferinței nu e niciuna”

Părintele Teofil s-a dăruit cu totul oamenilor, precum s-a dăruit lui Dumnezeu în cei peste 60 de ani de viețuire în obștea Slănicului. Iar lucrarea sa dăinuiește și azi pe Taborul argeșean, semn că ostașii lui – cum frumos îi numea pe călugării din obște – au păstrat vii toate sfaturile și învățăturile părintelui. Avva Teofil s-a născut la 11 septembrie 1925 în comuna Vlădești, Argeș.

A intrat în monahism, ca frate de mănăstire, la 20 februarie 1944 și a fost călugărit pe 30 martie 1947. În același an, la 14 iulie, a fost hirotonit ierodiacon. În ianuarie 1961, părintele Teofil a fost alungat din mănăstire de către comuniști, ca urmare a decretului 410.

”Să fi învăţat eu toate şcolile din lumea asta, cele mai înalte şcoli, ca şcoala suferinţei nici o şcoală nu mi-ar fi fost de folos. Eu am fost dat afară din mânăstire pe 15 ianuarie 1961. Aveam 36 de ani. Eram la Slănic cu avva Vitimion, cu părintele Nifon (Jupânu’, cum îi spuneam noi) şi cu părintele Iosif din Corbi. Părintele Nicodim şi părintele Gavriil erau deja la pârnaie. Eu am scăpat prin minune de puşcărie. Dumnezeu m-a păzit, că nu rezistam, muream. Aşa. Deci, pe atunci predicam la Oastea Domnului. Aveam mare dragoste, eram în stare să aduc tot tineretul să-l bag în mânăstire. Pe 14 octombrie 1960 a venit la schit tovarăşul Bărbulescu, inspectorul Cultelor pe regiunea Argeş, cel mai rău om pe care l-am cunoscut eu în ţara asta. Mi-a zis: „Am venit să te cunosc, pentru că eşti singurul călugăr din regiune pe care nu-l cunosc. Să te cunosc şi să-ţi spun să ¬pleci”. „Nu plec, tovarăşe, nicăieri. Până la primăvară nu plec de aici”. „Ai să pleci, îţi promit eu”. Şi aşa a fost, ca el.”, povestea părintele Teofil, în anii din urmă.

În anii de prigoană a trăit în comuna Corbi, departe de mănăstirea Slănic și totuși viețuind călugărește.

În 1966 revine la Slănic, unde gustă bucuria lui Hristos, după ani grei de prigoană și umilințe. În 1968 a fost hirotonit ieromonah, iar din acel moment parcurge un drum binecuvântat în care predica lui cea vie și rugăciunea neîncetată vor călăuzi monahi și credincioși, deopotrivă. Ani mai târziu, ajunge stareț al mănăstirii, urmându-i părintelui Vitimion Nițoiu. Urcușul pe calea mântuirii continuă, viața capătă noi sensuri la Slănic unde tot mai mulți pelerini vor poposi pentru a-l asculta pe părintele Teofil care vorbea cu oameni de rând sau cu personalități imporatante în felul lui simplu, dar care dovedea că-l trăiește pe Dumnezeu cu toată ființa.

A plecat din lumea acesta precum a trăit – senin și bun ca un prunc, dar drept și curajos ca un viteaz. Amintirea sa îi însoțește pe fiii duhovnicești, mireni și călugări, care nu doar că nu l-au uitat pe părintele Teofil Bădoiu, dar care împlinesc cu mare dragoste tot ce ce i-a învățat vrednicul de pomenire părintele Teofil cel evlavios și îndelung răbdător.