Ionuț Gheorghe, directorul CAS Argeș: ”Spitalul Județean de Urgență Pitești și Spitalul de Pediatrie suferă de lipsa medicilor pe terapie intensivă”
Miercuri, 16 Iulie 2025 10:07
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că va face o reformă importantă în spitale. Tema cea mai discutată este redimensionarea numărului de paturi, în sensul în care secțiile supraaglomerate vor beneficia de un număr mai mare de paturi, în timp ce secțiile care nu sunt solicitate vor pierde paturi. În țară, dar și în Argeș, problemele nu se rezumă doar la numărul de paturi, ci și la deficitul de medici.
O reformă în Sănătate e binevenită
Am stat de vorbă cu Ionuț Gheorghe, directorul Casei de Sănătate Argeș, despre noua reformă, dar și despre provocările din spitalele argeșene. Avem deficit de medici în specializări importante, iar acest fapt conduce – inevitabil – la o suprasolicitare a doctorilor.
De asemenea, șeful CAS Argeș ne-a declarat că la Spitalul Județean de Urgență Pitești și la Spitalul de Pediatrie este mare lipsă de medici pe terapie intensivă. Și această informație nu este o noutate, din păcate. De ani buni, cele două spitale se confruntă cu această situație.
# Redactor: Ce părere aveți despre decizia redimensionării numărului de paturi din spitale?
- Banii urmează pacientul. Astăzi avem noi metode de diagnostic, ceea ce permite o redimensionare a paturilor din spitale, în beneficiul pacientului. Este un deficit major de paturi pentru îngrijiri cronice, paliative și oncologice. Este foarte bine să se facă această reformă. Trebuie să găsim soluții să tratăm pacienții în ambulatoriu, acolo unde este cazul.
# Care este cea mai mare provocare de azi, în sistemul de sănătate din Argeș?
- Cea mai mare provocare este lipsa de medici, în special de medici de familie. Este o realitate faptul că, mai ales în mediul rural, medicii de familie sunt foarte în vârstă. De asemenea, avem deficit de medici pe specializările terapie intensivă, radiologie, oncologie, cardiologie.
Cele mai mari spitale din Argeș – Spitalul Județean de Urgență Pitești și Spitalul de Pediatrie suferă de lipsa medicilor pe terapie intensivă.
# Care credeți că este motivul pentru care sistemul de sănătate se confruntă cu lipsa medicilor?
- Există profesii mult mai bănoase decât cea de medic. Mă refer la IT, la inginerie – unde tinerii câștigă primii bani la 25 de ani. Medicii își pot întreține familiile după 35 de ani.
# Care sunt cele mai mari dificultăți cu care se confruntă medicii, astăzi?
- Cea mai mare problemă este oboseala cronică. Medicii sunt nevoiți să facă față unui volum foarte mare de muncă, tocmai pentru că sunt puțini față de nevoile reale. Și probleme ar mai fi... Atâta vreme cât vorbim de medici agresați de pacienți, ce să mai spunem?
# Cum stau spitalele din Argeș în ceea ce privește dotările?
- Spui că stai bine când ai ultima generație de echipamente și aparatură. În Argeș, situația este echilibrată. Spitalul Județean de Urgență asigură gărzi pe neurologie și cardiologie, ceea ce nu se întâmplă în județele Dâmbovița și Prahova. Dar mereu e loc de și mai bine.




















