Congres PSD. Argeșul s-a întors fără reprezentanți la vârful partidului!

 

# Fotografia de grup: lipsește primarul Piteștiului!

Vineri a avut loc Congresul Extraordinar al Partidului Social Democrat. PSD Argeș a fost reprezentat de o delegație formată din 118 membri, condusă de Ion Mînzînă, președintele PSD Argeș, și de Simona Bucura Oprescu, deputat de Argeș și secretar executiv al organizației.

PSD Argeș s-a situat pe locul 4 la nivel național din punct de vedere al numărului de delegați. Parlamentarii, prefectul Ioana Făcăleață, mulți primari și alți membri importanți de partid au prticipat. Din fotografiile de grup s-a simțit, imediat, lipsa primarului Cristian Gentea.

 

Pentru că grupul nu mai este compact, așa cum a fost la alegerile trecute. Numeroase voci susțin că, dacă ar fi fost unitate, Cristian Gentea ar fi prins un loc de vicepreședinte la nivel național. Singura reprezentantă a Argeșului care a rămas, oarecum, sus, este Simona Bucura Oprescu. În calitate de președinte al OFSD la nivel național și de membru al Biroului Executiv PES Women la nivel european, deputatul Simona Bucura-Oprescu face parte din Biroul Permanent Național al PSD. Să nu uităm însă că, în guvernul Ciolacu, a fost ministru. Păcat de acest conflict mocnit, mai ales că este vorba de două echipe valoroase și care muncesc mult, ambele, în slujba oamenilor

 

În urma votului, Sorin Grindeanu (care a candidat singur) a fost ales președinte al Partidului Social Democrat.

„Să prețuim valorile care ne-au definit: libertatea, egalitatea, solidaritatea și credința! PSD reprezintă stânga românească responsabilă. Stânga modernă, ancorată în realitățile României, preocupată de o economie puternică, servicii publice funcționale, industrie, agricultură, salarii corecte și sprijin pentru cei vulnerabili. PSD este un partid plecat din mijlocul românilor și acolo trebuie să ne întoarcem: printre oameni, la firul ierbii.” – Sorin Grindeanu.

Lia Olguța Vasilescu nu s-a sfiit să critice partenerii de guvernare, și în special pe Ilie Bolojan: ”Exact asta s-a întâmplat, să ştii, şi cu salariul minim pe economie, ne-a anunţat ce face, nu ne-a cerut părerea. (..) Bine, noi ştiam că el nu se consultă cu PSD-ul pentru că nici cu PNL-ul nu prea se consultă. Majoritatea liderilor din PNL au aflat de la televizor cine este din nou vicepremier al României, pentru că nu i-a întrebat. Astfel încât s-au mai trezit cu un nou ministru Rezist pe locurile care sunt alocate PNL-ului. Dacă este să ne gândim acum, cred că putem spune fără să greşim în niciun fel că USR-ul are la ora actuală mai mulţi miniştri în Guvernul României decât are PSD-ul. Asta pentru că reziştii sunt inclusiv pe locurile PNL-ului”, a mai spus ea.

În mod ciudat, la congres au participat și foști președinți Marcel Ciolacu era normal să participe fiind, în continuare membru activ de partid, viitor candidat pentru președinție de Consiliu Județean. Prezența lui Adrian Năstase a fost, de asemenea, benefică – un intelectual apreciat de toată lumea. Dragnea nu a fost invitat și a lansat săgeți otrăvite din celebra sa bucătărie. Acestea (săgețile) nu mai beneficiază, însă, de un arc bine încordat Nu mulți au înțeles, însă, ce a căutat acolo Victor Ponta, mai ales că ”micul Titulescu” a faultat de multe ori partidul.

Un congres frumos, bine organizat, cu candidat unic și cu o încercare de repoziționare a doctrinei partidului. Argeșul s-a întors din această competiție cu zero cupe acasă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


 

 

 

 

 

 

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea