Profesorii amenință cu greva generală și iau în calcul boicotarea examenelor
Miercuri, 11 Februarie 2026 10:23
Un protest cu mii de profesori, dar și personal auxiliar și din administrația școlilor a avut loc miercurea trecută în fața Guvernului. Angajații din educație au cerut anularea imediată a măsurilor luate vara trecută în sistemul de învățământ.
Aceste măsuri le-au afectat salariile, condițiile de muncă și demnitatea, spun manifestanții care amenință cu greva generală. Reprezentanții executivului nu au reacționat conform așteptărilor profesorilor. Șefii de sindicat au anunțat că, în lipsa unei soluții rapide propuse de autorități, vor lăsa membrii să decidă, prin referendum, dacă vor grevă generală în martie sau la finalul acestui an școlar. Și spun că iau în calcul atât neîncheierea mediilor cât și boicotarea examenelor. Decizia probabil că va fi pentru varianta grevei de la începutul verii, când neîncheierea mediilor, mai ales la clasele terminale duce la imposibilitatea ținerii examenelor de promovare la liceu sau facultate.




















