Primarul Gentea: ”Lucrările la canalul de scurgere de pe pârâul Turcești sunt aproape finalizate”
Luni, 06 Aprilie 2026 21:05
Edilul Piteștiului, Cristian Gentea, a anunțat că lucrările la canalul de scurgere de pe pârâul Turcești (strada Dimitrie Butculescu) sunt aproape gata.
”Am realizat un canal mai larg și solid, cu zid de sprijin, care elimină riscul de eroziune și asigură preluarea în siguranță a debitelor mari. Intervenția, pe 316 metri liniari, contribuie direct la siguranța zonei.
Mă bucur că cetățenii sunt mulțumiți! Dacă ritmul se menține, la finalul lunii aprilie vom încheia și această investiție necesară!”, a transmis primarul.




















