Istorii neconvenționale. Argeșenii în războiul pentru independență

Marţi, 28 Aprilie 2026 10:27

Puternicul sistem de apărare al turcilor de pe linia Dunării se baza pe trei puncte tari: Plevna, Rahova şi Vidin, localităţi înconjurate cu zeci de redute, foarte greu de cucerit. Pe un teren plat, orice înălţime, chiar de câteva zeci de metri, oferă celui ce o deţine o superioritate greu de anihilat. Aceasta era şi caracteristica redutelor turceşti, construite după toate regulile artei militare, ceea ce le făcea inexpugnabile. Ca poziţie, Rahova se afla între Vidin şi Plevna. După eşuarea ultimului asalt asupra Plevnei (26 – 30 august 1877), Consiliul de război de la Radeniţa a ajuns la concluzia că Plevna nu poate fi cucerită printr-un atac general, hotărând să se treacă la asediu îndelungat. Blocându-se orice legături cu exteriorul, urma să se aştepte ca miile de turci, aflaţi sub comanda cunoscutului general Osman Paşa, să-şi epuizeze proviziile şi să capituleze.

Pentru a se asigura reuşita asediului, această strategie prevedea, de asemenea, lichidarea forţelor otomane aflate la Vidin şi Rahova. Ca poziţie, Rahova se afla mai aproape de Plevna decât Vidinul, existând pericolul ca gruparea de trupe aflate aici să vină în sprijinul celor asediate.

Printre trupele aflate la 5 noiembrie pentru a fi trecute în revistă de colonelul George Slăniceanu, Șeful Marelui Stat Major, se afla şi Batalionul 30 dorobanţi Muscel, comandat de maiorul Dimitrie Giurescu. Ajuns în faţa celor 720 de musceleni, Slăniceanu a fost surprins de cerinţa comandantului acestora, de a ataca în linia întâi.

În condiţiile de atunci, primul atac însemna sinucidere curată. Şi mai trebuie amintit un amănunt: comandanţii erau în fruntea ostaşilor şi plecau primii la atac, fiind cei mai expuşi. Probabil că la aceste aspecte s-a gândit colonelul Slăniceanu când l-a întrebat pe Giurescu dacă are soţie şi copii.

În dimineaţa zilei de 7 noiembrie, coloana de ostaşi înainta în tăcere, cu pas energic. În faţă se auzeau explodând obuzele artileriştilor. La 3 km de poziţiile otomane, maiorul Giurescu a ordonat desfăşurarea batalionului în coloane de companii, la intervale mari. La ora 10 ajung în faţa parapetelor redutei. Urmează un atac impetuos, ostaşii musceleni reuşind, prin copleşire, să atingă vârful redutei şi să creeze o breşă importantă. Gloanţele culcă la pământ zeci de atacatori. Giurescu şi ceilalţi ofiţeri merg în fruntea subunităţilor. Odată ajunşi în creastă, sublocotenentul Spiridon Constantin înalţă drapelul tricolor. Turcii se retrag în debandadă. Urmează o altă rezistenţă, în interiorul redutei. Giurescu simte că atacul nu mai are tăria de la început. Atunci se avântă din nou în luptă, strigând: „Înainte, băieţi!...Înainte!”. O rafală de gloanţe îl loveşte din plin. Giurescu cade secerat, stropind cu sângele său drapelul Regimentului 4 Argeş. Comanda batalionului este luată de locotenentul Pavel Bordeianu, care cade şi el câteva minute mai târziu.

Jertfa muscelenilor nu a fost în zadar. În spatele lor, ceilalţi ostaşi români atacau în valuri. În seara zilei, cei 3.000 de ostaşi otomani au capitulat. Victoria de la Rahova a fost plătită cu mari jertfe: 337 de ostaşi morţi şi răniţi.

Pentru eroismul lor, ostaşii Regimentului 4 Dorobanţi „Argeş” au fost deseori citaţi în ordinele de zi ale comandamentului român. La întoarcere, ei au fost primiţi cu mare entuziasm de populaţia Piteştiului. Ca o dovadă a acestei recunoaşteri, numeroşi cetăţeni ai oraşului s-au oferit să-i găzduiască pe ostaşi în locuinţele lor pe întreaga perioadă cât regimentul rămânea încartiruit în oraş.

În continuare, Piteştiul va juca un rol important în derularea evenimentelor de după victoria din Balcani. Până la încheierea tratatelor de pace, deoarece exista pericolul ca Bucureştiul să fie ocupat de armatele ţariste cantonate la porţile capitalei, domnitorul Carol şi-a stabilit reşedinţa temporară la Piteşti.

Tot în Piteşti au funcţionat cinci spitale militare în care au fost îngrijiţi răniţi români, ruşi și chiar turci, în număr de peste 6.000.

În amintirea ostaşilor argeşeni căzuţi în Războiul pentru Independenţă, societatea „Coroana de oţel” a veteranilor - grade inferioare din Piteşti a ridicat, din iniţiativa lui Gheorghe Drăghicescu, prin subscripţie publică, un monument, operă a sculptorului Dumitru Pavelescu-Dimo. A fost inaugurat în 1906, fiind situat în faţa clădirii Finanţelor publice de astăzi. În 1970, „din raţiuni de sistematizare” a fost mutat pe strada Crinului, într-o zonă total neadecvată.

Prof. dr. Cornel Carp