85 de soiuri de lalele, un spectacol unic în România – inima Simfoniei Lalelelor!
Luni, 27 Aprilie 2026 21:11
Ediția a 49-a a Simfoniei Lalelelor a adus, în Parcul „Lunca Argeșului”, un adevărat univers floral: 85 de soiuri diferite de lalele, într-o explozie de forme, culori și texturi care au transformat fiecare alee într-o experiență vizuală memorabilă.
Vizitatorii s-au bucurat de o diversitate rar întâlnită, de la lalele clasice, elegante, până la varietăți spectaculoase, cu petale franjurate sau nuanțe surprinzătoare. Această bogăție de soiuri este ceea ce diferențiază Piteștiul: nu vorbim doar despre un parc plin de flori, ci despre o veritabilă expoziție florală în aer liber, unică la nivel național prin amploare și diversitate.
În spatele acestui tablou impresionant se află munca atentă și dedicată a echipelor Salpitflor Green SA, care au plantat și îngrijit fiecare floare, contribuind la frumusețea care a încântat sute de mii de vizitatori.
Astăzi, Simfonia Lalelelor este mai mult decât un festival: a devenit o manifestare complexă – culturală, economică, socială și artistică. Și totuși, nucleul său rămâne același: expoziția florală care dă identitate și emoție acestui eveniment emblematic pentru Pitești.
Vă mulțumim că ați fost parte din această poveste înflorită!, transmite Primăria Pitești.




















