25 mai – grevă generală în Educație?
Marţi, 28 Aprilie 2026 06:51
Profesorii ar putea intra în grevă generală pe 25 mai, după cum au anunțat sindicatele din învățământ. Ieri a început referendumul intern în federațiile sindicale cu privire la data începerii grevei generale.
”Este adevărat, aceasta e data pe care o propunem. Am ales 25 mai pentru că este înainte de încheierea anului școlar și trebuie să ținem cont de activitatea elevilor. De asemenea, trebuie să luăm în calcul și eventuale proceduri de mediere, dar și de faptul că înainte de greva generală trebuie să organizăm și o grevă de avertisment de două ore.
Deocamdată, vorbim în termen de propuneri. Decizia va fi luată de colegii noștri, la referendumul intern care a început astăzi”, a declarat Marius Nistor, liderul FSE, Spiru Haret., potrivit Edupedu.ro.




















