Succes internaţional al Teatrului „Alexandru Davila”
Miercuri, 12 Iunie 2013 21:31
La cea de-a III-a ediţie a Festivalului internaţional al teatrului european desfăşurat la Vraţa, în Bulgaria, Teatrul “Alexandru Davila” a primit o nouă recunoaştere internaţională prin premiile obţinute. Astfel, actorul Florin Dumitru a obţinut premiul pentru interpretare la categoria actori, iar Teatrul “Alexandru Davila” a obţinut premiul pentru imagine artistică, acordat de juriul internaţional.
Teatrul din Piteşti a participat la acest festival cu piesa “Cine este acest Ionescu?” de Richard Letendre, în regia artistică a lui Bogdan Cioabă, scenografia Cristinei Ciucu,
muzica Jean Michel Russeau, iar din distribuţie au făcut parte actorii: Mirela Popescu, Mirela Dinu Popescu, Florin Dumitru şi Gabi Gheorghe. La acest prestigios festival au participat în acest an teatre din: Ljubliana (Slovenia), Podgoriţa (Muntenegru), Vraţa (Bulgaria), Bitola (Macedonia), Strumiţa (Macedonia), Korcha (Albania), Klaipeda (Lituania), Sabac (Serbia), precum şi reprezentantele Ucrainei şi Rusiei. Juriul a fost alcătuit de oameni de teatru din Bulgaria, Ucraina, Serbia, Croaţia şi Germania.
Spectacolul “Cine este acest Ionescu?” a avut premiera la sfârşitul lunii septembrie 2012 la Studioul “Liviu Ciulei” al Teatrului “Alexandru Davila” şi a obţinut marele premiu pentru cel mai bun spectacol prezentat la Festivalul Internaţional al Teatrului de Studio de la Piteşti.