Tabăra de olărit de la Muzeul Golești și-a premiat participanții
Miercuri, 24 Iulie 2013 13:45
# Micii olari au primit diplome de participare și obiecte ceramice. Consiliul Judeţean Argeş şi Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii - Goleşti au organizat, în perioada 8 - 19 iulie 2013, atelierul de creaţie populară Arta olăritului – Ceramica de Cucuteni, ediţia a III-a, sub coordonarea artistului plastic Ion Mitroi, din Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman. Alături de acesta, tinerii dornici de instruire au fost îndrumați și de soția artistului, Cristina, dar și de fiica sa, Corina. Așadar, o familie de artiști, a căror ”mână” s-a văzut în toate creațiile rezultate.
Ceramica de Cucuteni este valoroasă prin unicitatea sa în Europa, numele fiind preluat după satul din apropierea Iaşului, unde, în 1884, s-au descoperit primele vestigii. Arta ceramicii de Cucuteni nu a fost întrecută, vreodată, prin rafinament, forme şi cromatică, tehnica neolitică de modelare manuală, pictare şi ardere făcând ca vasele create să fie singulare, chiar dacă se încearcă repetarea formei şi a culorilor. Datorită acestei tehnici, pereţii vasului sunt foarte subţiri, de la 2 mm la 1,5 cm, în funcţie de dimensiunea acestuia. Albul, roşul, negrul, precum şi alte nuanţe pornind de la acestea, ca urmare a arderii a vasului la temperaturi diferite, conferă vaselor o eleganţă şi o deosebită bogăţie de semnificaţii spirituale.
La atelierul de creaţie au participat şcolari şi preşcolari de la şcoli din Piteşti – Şcolile Gimnaziale Tudor Vladimirescu, Nicolae Iorga, Nicolae Simonide, Nicolae Bălcescu – structură nr. 2, Grădiniţa Motanul Încălţat, Liceul de Artă Dinu Lipatti şi din Topoloveni – Şcoala Gimnazială Nicolae Cristescu.
Vineri a avut loc festivitatea de premiere a micilor olari, aceștia primind binemeritate diplome de participare, dar și câte un obiect la a cărui ”naștere” au participat în mod nemijlocit. Momentul festiv a fost marcat de discursul directorului instituției, dr. Filofteia Pally, care a evidențiat importanța păstrării tradiției, mai ales că întreaga ”etapă” s-a desfășurat într-o locație cu semnificații adânci pentru istoria națională.




















