Atenție, pensionari ! Scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii

# La data de 1 octombrie 2014 a intrat în vigoare Legea nr.125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii. Legea prevede, pe de o parte, scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, indemnizații sociale pentru pensionari și indemnizatii pentru însoțitori și pe de altă parte, restituirea sumelor reținute cu acest titlu începând cu data de 1 ianuarie 2011. În situația în care asupra drepturilor de pensie din luna octombrie 2014 au fost operate rețineri din pensii cu titlu de debit, sumele respective vor fi restituite automat în luna noiembrie 2014.
Sumele care au fost recuperate de la pensionari începând cu data 1 ianuarie 2011, vor fi restituite eșalonat, pe o perioadă de 5 ani calendaristici, începând cu data de 1 ianuarie 2015, prin plăți anuale egale.
Pentru restituirea acestor sume, pensionarii trebuie să depună cerere la Casa Județeană de Pensii Argeș. Nedepunerea cererii atrage nerestituirea sumelor.
NU fac obiectul prevederilor acestei legi debitele care au drept cauză culpa debitorului cum ar fi: folosirea unor documente eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către debitori a unor date neconforme realității, nerespectarea unor obligații legale care le revin pensionarilor, inclusiv în cazul cumulului pensiei cu venituri salariale sau asimilate salariilor, ori după caz, cu venituri din activități independente.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea