Bibiana Stanciulov i-a dat în judecată pe ”concurenții” de la MCG Internațional Investments
Luni, 27 Octombrie 2014 00:00
# Arabii care dețin rețeaua Spring Time vor avea de înfruntat furia ”mamei magiunului de Topoloveni” în materie de proprietate intelectuală.
Nu demult, Bibiana Stanciulov, directorul general al Sonimpex Topoloveni, ne declara că s-a săturat până peste cap de concurența neloială, de faptul că produsul în care și-a investit tot sufletul și toate resursele, magiunul de Topoloveni, este copiat din punct de vedere al etichetei și denumirii, nu însă și din punct de vedere al rețetei. Produsele contrafăcute sunt ulterior vândute, cu preuri mai mici, bineînțeles, pe o piață care încă nu conștientizează diferențele majore. Diferențe care au făcut ca magiunul original să fie singurul produs care a obţinut certificatul de “Indicaţie Geografică protejată” acordat de UE, multiplu premiat „Superior Taste Award” de către Institutul pentru Gust şi Calitate Bruxelles, Ambassador of the “Romanian traditional taste“. Poate fi introdus în dietă de la vârstă de 6 luni – când începe diversificarea alimentaţiei; este permis şi persoanelor bolnave de diabet, cu acordul medicului curant, conform unui studiu realizat la Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice N.C. Paulescu. Magiunul de prune Topoloveni produs de Sonimpex este un produs 100% românesc, 100% natural, fără zahăr adăugat, fără E-uri, fără conservanţi, fără gluten.
Primul proces din, probabil, o serie lungă. OSIM-ul, pârât și el…
Bibiana Stanciulov se ține de planul său de a se bate pentru ceea ce i se cuvine. Drept pentru care a înaintat, pe rolul Tribunalului București, pentru început, trei acțiuni. Pârâți sunt MGC Internațional Investments și OSIM. Compania MGC International Investments este una din proprietatățile fraților de origine libaneză Mohammad, Hassan și Ahmed Murad. Frații Murad sunt și proprietarii lanțului hotelier Phoenicia, fabricii de pateuri Mandy, lanțului de restaurante fast-food Spring Time, derulând în ultimii ani și o serie de afaceri imobiliare.
Bibiana Stanciulov ne-a declarat, într-un material publicat anterior, faptul că pe piață există, în momentul de față, o mulțime de false magiunuri, produse neconforme. Magiunul de prune făcut la Topoloveni este, de fapt, unic, un medicament la borcan.
Bibiana Stanciulov a cumpărat, în anul 2001, fosta Secție de magiunuri, deshidratate și rachiuri a Fabricii din Topoloveni. Partea de băuturi afost desființată chiar din acel moment, activitatea axându-se pe partea de magiun și fructe deshidratate. Ultima componentă a fost imposibil de susținut după ce au pătruns pe piață produsele chinezești, cu preț de vânzare mai mic decât cel de producție al unității din Topoloveni.
Bibiana Stanciulov a devenit vizibil iritată atunci când i-am cerut o estimare pentru contractele externe negociate recent : ”Nu fac estimări. Piața din România este o piață atipică, în care se vinde orice. Dacă vedeți magiun la prețul de 9 lei borcanul, pe raft, acela nu este magiun. ANPC-ul a verificat și marca Arovit, și altele. A spus că nu corespund normelor impuse de Ordinul apărut în iunie 2014 referitor la magiun. Produsele sunt, în continuare, pe raft. Eu nu sunt poliție economică. Ce să fac? Discutăm după ce se finalizează procesele pe care le voi deschide.
A.S.