DOUĂ MODELE EXISTENȚIALE

 

I. Modelul hristic

Modelul existențial este înțeles ca fiind un sistem de idei care ne propune un comportament sau o viață exemplară. Sau poate fi o persoană care ne transmite aceste idei, fie teoretic, fie prin personalitatea ei.

Uneori, modelul existențial poate fi exprimat printr-o urare. De exemplu, de Paște, mai înainte vreme exista această întâmpinare, pe care o mai putem întâlni și astăzi în special în mediul rural din Maramureș și Ardeal:

 

- Hristos în inima ta!

 

- Acum și de-a pururea!

Dar cum poate să fie Hristos în inima mea? Hristos poate să fie în inima mea prin spiritul lui, prin ființa sa spirituală, care pentru mine înseamnă valorile în care el crede și pe care le-a propovăduit – moralitatea, credința, blândețea, speranța, onestitatea, bunătatea, adevărul, dragostea. Și aici poate că ar trebui să ne amintim un pasaj magistral din Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, numit Dragostea:

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. (...).

Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.

Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.

Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.

Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.

Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; (...).

Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (1 Corinteni 13).

Datorită acestor valori, Hristos este modelul meu. Al meu și mai ales al altora, fără îndoială, pentru că ideea de a face din Hristos un model moral și existențial aparține, cred, tuturor credincioșilor autentici. Ideea a fost pusă în pagină de o carte celebră, Imitatio Christi. Lucrarea Imitatio Christi / De Imitatione Christi, atribuită călugărului german Thomas a Kempis, redactată la sfârșitul secolului al XIV-lea în limba latină medievală, este o operă în care autorul își propune educarea în spirit creștin a cititorului tocmai prin valorile propovăduite de Hristos. Modelul era, așadar, personalitatea lui Hristos, fapt pentru care cartea lui Kempis ajunge unul dintre tratatele majore de morală creștină.

Viața mea are sens prin pilda vieții lui Hristos, deci prin valorile în care el crede și pe care le-a semănat la tot pasul: moralitate, credință, blândețe, dreptate, bunătate, adevăr, dragoste. Fără a crede eu însumi în aceste valori și fără a le aplica eu nu pot spune că Hristos este în inima mea sau că el este modelul meu.

Constantin Noica spunea că există în noi ceva mai presus decât noi. Unul dintre aceste lucruri mai presus... poate fi modelul Hristos sau numai valorile pe care el le întruchipează prin ființa și viața lui.

A face cuiva urarea „Hristos în inima ta!” înseamnă a-i ura să aibă în inima lui tocmai valorile în care crede Hristos: moralitatea, credința, blândețea, dreptatea, bunătatea.

A răspunde urării abia făcute prin „Acum și de-a pururea!” înseamnă a accepta aceste valori acum și de-a pururea. Și firește că dacă am fi cu adevărat creștini noi am avea cu adevărat aceste valori și le-am aplica în viața noastră. Starea jalnică în care se află o parte a lumii ne arată că nu toți avem ca reper valorile despre care vorbim.

II.1. Modelul sexual promovat de antrenorii de viață life coach

Un alt model existențial este cel sexual, pe care îl văd promovat intens pe blogurile celor care postează texte erotice, legitimați desigur de specializarea lor de sexual life coach, așadar de antrenori de viață sexuală, pentru că aceasta este una dintre „meseriile” la modă a timpului postmodern în care trăim.

Unul dintre acești traineri ai sexualității, de fapt cel mai activ dintre ei, care își postează pe blogul său erotic, la trei zile, lecțiile sale de amor, se arată recent foarte îngrijorat de faptul că „femeia nu este întotdeauna feminină” și că „bărbatul nu manifestă energia lui masculină”, pe care femeia o așteaptă cu ardoare.

Așadar, deși „aceste energii feminine și masculine există în ADN-ul nostru, există în arhetipul nostru divin”, noi „nu le manifestăm întotdeauna. De fapt, uităm de ele.” Noi „ne pierdem pe noi, ne rătăcim”, spune nemulțumită doamna trainer pe blogul ei erotic, iar „la acest proces de rătăcire (de înstrăinare de propriile capacități și dotări, p.m.) contribuie societatea, părinții, sistemul de educație, și chiar noi, care preluăm tipare și constrângeri limitative”...

Înțelegem, așadar, că toată societatea, „părinții, sistemul de educație, și chiar noi”, suntem împotriva manifestării propriei sexualități, suntem un fel de suspensor moral, care caută să țină în frâu chiar dorințele și visurile noastre cele mai intime, când noi ar trebui să ne manifestăm liber sexualitatea.

Dar tocmai în această situație plină de limitări erotice, de timidități și inhibiții, intervine trainerul sexual. Iată ce ne recomandă el:

„Putem face un proces de autocunoaștere”, prin care vom înțelege „autenticitatea noastră”, adică „ceea ce a pus divinitatea în noi”. Dar ce a pus divinitatea în noi? A pus (și) „aceste energii feminine și masculine”, pentru că „ele există în ADN-ul nostru, există în arhetipul nostru divin”.

Ce subtil ocolește doamna trainer cuvântul sex, când tot textul postat pe blogul ei erotic este plin de sex, de îndemnurile și instrucțiunile ei cu privire la salvarea noastră prin sex. Pentru că întotdeauna noi „căutăm ceea ce a pus divinitatea în noi. Nu vă fie teamă, este un proces de revenire la ceea ce știi deja. Este ceea ce avem noi cel mai de preț”, ne asigură doamna trainer. Este sexul!

Nu vă fie teamă, nu vă feriți de el! El este pus de divinitate în noi, în ADN-ul nostru. Este posibil să mai fie și altceva în ADN-ul nostru? Probabil. Însă trainerul nu se preocupă decât de sex. Aceasta este specializarea ei Sexual Life Coach, iar noi ar trebui să respectăm acest lucru.

În Biblie (e.Biblie.ro) găsim acest text, care l-a impresionat pe Sfântul Augustin și a determinat convertirea sa la creștinism. Textul părea să fie scris chiar pentru Augustin, care până la 34 de ani trăise în dezmăț, împotriva oricărei morale:

„Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri și în beții; nu în curvii și în fapte de rușine; ci îmbrăcați-vă în Domnul Isus Hristos și nu purtați grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziți poftele. (Romani 13, 13-14).

Aflată la polul opus, doamna trainer se preocupă numai de trezirea poftelor. Desigur, „cine vrea să afle mai mult poate să lase un mesaj pe mess pentru o sesiune on-line, individuală”, ne spune de fiecare dată trainerul de viață sexuală, șamanul postmodern la sfârșitul fiecăreia dintre postările sale obsesive, mai bine de 100, de pe blogul ei erotic.

II.2. Modelul sexual în Rusia bolșevică

Într-o scrisoare adresată lui Troțki, Lenin afirmă următoarele: „Toate interdicțiile cu privire la sexualitate ar trebui eliminate. Avem ce învăța de la sufragete: chiar interzicerea dragostei între persoanele de același sex ar trebui eliminată”. (conf. Paul Ghițiu, citat de Cassian Maria Spiridon, în Convorbiri literare, nr. 2, 2024, p. 5).

Drept urmare a acestor convingeri, atunci când forțele revoluționare bolșevice ajung la putere în Rusia (1917), „este abolită tirania căsătoriei, sunt dezincriminate, promovate şi chiar impuse: avortul, relaţiile homosexuale, relaţiile cu minori, relaţiile sexuale în grup, exhibiţionismul public”, ne informează Paul Ghițiu. Libertatea sexuală devine totală. Cum ar spune trainerul nostru, Cei doi (sau patru, sau poate mai mulți) se explorează reciproc, se admiră reciproc, se bucură unul cu (de!) celălalt (de ceilalți) într-un spațiu de libertate totală de exprimare a fiecăruia. (p.m.).

Toată această libertate sexuală din societatea bolșevică este întărită de legi și decrete. Astfel, aflăm că „pe 19 decembrie 1917, la nici două luni de la preluarea puterii, Lenin emite următoarele decrete: Desființarea căsătoriei și Abolirea pedepsei pentru homosexualitate.” Mai aflăm că: „Guvernul provinciei Reazan a emis în 1918 decretul privind «Naţionalizarea femeilor», iar în 1919 în Tambov – cel privind «Împărțirea femeilor».

În Vologda s-au aplicat asemenea dispoziţii:

«Orice membră a Komsomolului, studentă la cursuri de calificare, sau orice altă studentă care primeşte o solicitare de a intra în relaţii sexuale de la un komsomolist sau student la cursurile de calificare, trebuie să o ducă la îndeplinire. În caz contrar ea nu merită titlul de studentă proletară»”.

O „studentă proletară” însemna, de fapt, o studentă care practica sexul la cerere, cu oricare consomolist care o solicita. Viața consomoliștilor, fete și băieți, era plină de sex. În toate oraşele mari ale ţării s-au constituit chiar și „familii” compuse din 10-12 persoane de ambele sexe. Revoluția sexuală se aseamănă oarecum cu prostituția, deși în acest tip de revoluție nu se plătesc bilete de intrare. Oricum, sexul prosperă. Totul pentru sex! Totul pentru victorie!

Dezinhibarea sexuală pentru care pledează trainerul român era, de fapt, împlinită, într-un alt timp și într-o altă cultură... Pentru că propagandiștii ruși (prototrainerii...) aveau despre libertatea sexuală opinii asemănătoare cu doamna trainer din dealu’-valea mioritică a sexologiei noastre timide.

Deși aceste practici și-au rafinat astăzi forma lingvistică în care sunt comunicate, deși sunt camuflate elegant pe bloguri de distinsele doamnele traineri care le gestionează, ele, practicile amoroase au rămas în esență aceleași, ba chiar s-au deschis mai mult către lume, pentru că receptarea lor a devenit acum universală: un amorezat sau obsedat poate pune întrebări din America și poate să primească răspunsuri de la trainerul mioritic. Satul planetar este acum un sat sexual. Informația sexuală circulă cu rapiditate, testosteronul se împrăștie peste tot.

Sexual life coachs au posibilitatea de a-și expune ideile oriunde, pe blogurile lor și la televiziunea națională, prin care pot căpăta credibilitate și pot ispiti noi și noi clienți, pentru că sfaturile erotice acordate în particular nu sunt gratis, ci plătite. Desigur, cine vrea să afle mai mult din tainele amorului poate să lase un mesaj pe mess pentru o sesiune on-line, individuală, ne spune de fiecare dată trainerul de viață sexuală, șamanul postmodern la sfârșitul ședințelor sale obsesive pe blog, iar clienții lui dau năvală cu zeci de like-uri și inimioare însângerate pentru doamna inimii lor.

Așadar, nu vă pierdeți speranța: o sesiune on-line, individuală, vă va rezolva în curând problemele pe c are le aveți.

Virgil DIACONU

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea