CNAIR va achiziţiona camioane specializate, pentru protejarea lucrătorilor de pe autostrăzi și drumuri naționale

 

Muncitorii care lucrează pe autostrăzi şi drumuri naţionale vor fi protejaţi de accidente de muncă, datorită unor camioane specializate ce vor fi achiziţionate de CNAIR. 32 de astfel de vehicule vor ajunge în România.

“Pas important pentru echipele care se ocupă de intervențiile de întreținere pe rețeaua națională de drumuri! Am transmis astăzi la ANAP documentația pentru achiziția publică a unor camioane specializate, echipate inclusiv cu dispozitive pentru protejarea lucrătorilor care efectuează intervenții de urgență pe autostrăzi și drumuri naționale.

 

Durata contractului finanțat prin PNRR este de 24 de luni. Prin achizițioarea acestor echipamemte dorim să eliminăm pe cât posibil situațiile prin care drumarii din echipele de intervenții devin victimele unor accidente rutiere și să eficientizăm activitatea de intervenție de urgență pe sectoare de autostrăzi sau drumuri naționale.

 

Contractul care va fi lansat în licitație prevede achiziționarea a 32 de camione, fiecare dotat cu dispozitiv pentru atenuarea șocului la impact, panou cu mesaje variabile, macara și perie rotativă.

Aceste ansambluri trebuie să fie certificate pentru conformitate CE și să respecte toate cerințele impuse de legislația, standardele și reglementările aplicabile în România, inclusiv cele cu privire la Protecția Mediului, Asigurarea Calității, PSI, Securitate și Sănătate în Muncă.”, a transmis Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, într-un comunicat de presă, postat pe pagina de socializare.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea