ATITUDINE IN ARGES

Lucrețiu Tudor, șeful Finanţelor Argeş, a plecat din fruntea instituţiei

Luni, 09 Decembrie 2019 15:59

De vineri, 6 decembrie, numirea lui Lucrețiu Tudor, în funcția de şef al Administrației AJFP Argeș a expirat. Cu această ocazie, acesta a decis să își depună mandatul.
„Valabilitatea Ordinului 1744/2019 al președintelui ANAF privind numirea mea în funcția de Sef Administrație al AJFP Argeș a încetat și am acționat în acest sens, depunându-mi mandatul în fața colegilor în cursul dimineții.

 

Zece elevi din Argeș au primit câte o bursă de 2.000 de lei

Sâmbătă, 24 Decembrie 2022 07:45

S-a desfășurat, recent, festivitatea de acordare a burselor de studiu, oferite de Fundația CID România, pentru elevii din clasa a IX-a domiciliați în mediul rural. Pentru anul școlar 2022-2023, 10 elevi din Argeș au primit câte o bursă, în valoare de 2.000 de lei, în cadrul programului „Proiect Nou Burse Dr. Michael Janson”. Bursa va fi utilizată doar pentru susținerea elevului în procesul educațional și a nevoilor lui personale.

În urma aplicării tuturor criteriilor de selecție, comisia de evaluare a decis să acorde bursele la câte doi elevi de la Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu” Mioveni și de la Colegiul Național „I.C. Brătianu” Pitești, respectiv la câte un elev de la Liceul Teoretic „Ion Barbu” Pitești, Liceul Tehnologic „Petre Ionescu Muscel” Domnești, Liceul Tehnologic Vedea, Colegiul Național „Alexandru Odobescu” Pitești, Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” Mozăceni, Liceul Teoretic „Ion Cantacuzino” Pitești.

Documentaţia privind declararea Pădurii Trivale drept rezervaţie naturală a fost “rătăcită” odată cu schimbarea Guvernului

Luni, 22 Octombrie 2012 14:57

# Pădurea Trivale mai are de aşteptat până când va fi protejată împotriva defrişărilor abuzive. Dacă, în primăvară, fostul prefect Gheorghe Davidescu anunţa că mai e o chestiune de zile, cel mult săptămîni, până la declararea Pădurii Parc Trivale drept rezervaţie naturală, după schimbarea conducerii Ministerului Mediului, ca urmare a învestirii actualului guvern,  lucrurile s-au complicat. Documentaţia cu prvire la acest proiect s-a “rătăcit”, iar procedurile au luat-o de la capăt. Un bun răgaz pentru continuarea nestingherită a împroprietăririlor şi defrişărilor abuzive.

 

Sorin Apostoliceanu, despre Pădurea Trivale - arie protejată: „E rușinos că nu s-a făcut până acum”

Luni, 09 Decembrie 2019 15:43

La ședința din luna octombrie a Consiliului Local Pitești s-a aprobat instituirea regimului de arie naturală protejată de interes naţional pentru o suprafaţă de circa 375 de hectare din Pădurea Trivale, aflată în proprietatea statului. Acum, mai mulţi consilieri locali  piteșteni vor iniţia un nou proiect privind instituirea regimului de arie naturală protejată de interes naţional şi pentru restul de pădure care este privată.

Miercuri, în centrul Piteștiului, vor sosi cete de colindători

Miercuri, 21 Decembrie 2022 12:44

 

Miercuri, 21 decembrie, centrul Piteștiului va răsuna de cântec și de veselie! Cete de colindători și de urători, sosiți din toate colțurile județului, vor arăta că spiritul străvechi al Crăciunului românesc tradițional, argeșean, este viu și puternic, păstrat cu drag de către tinerii din Argeș și adus, în dar, piteștenilor, pentru prima dată în 30 de ani!

Peste 280 de participanți vor porni, în alai, din Piața Milea, la ora 17:30, pentru a se opri în Piața Primăriei, la ora 18:00, unde va avea loc spectacolul extraordinar de colinde și obiceiuri autentice: Vasilca, Brezaia, Grâușorul, Răscovăitul, Capra, Plugușorul, Sorcova, colinde laice și religioase, desfășurate atât în fața primăriei, în Târgul de Crăciun, cât și pe scena urbană.

 

Pagina 2071 din 2866

«ÎnceputAnterior2071207220732074207520762077207820792080UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea