ATITUDINE IN ARGES

Virgil Baciu, primarul din Corbi, ar putea trimite PNL Argeș cu 20 de procente în urmă

Luni, 19 Septembrie 2016 00:00

# Săptămână crucială pentru stabilirea listei PNL la parlamentarele din  iarnă

Mișcări de trupe, mai ales de bocanci, prin sediul PNL Argeș. Cadavre politice, care de care mai colorate, au început să miște prin zona Liceului Zinca Golescu, fără legătură însă cu începerea școlii. Este vorba, desigur, de începerea școlii de partid, și aceasta necesitând prezență la cursurile de pupat în fund, la cele de înfoiat pieptul și la cele de ”eu am făcut aia și aia, esențiale în partid”. Câștigătorii la proba de oral (unii chiar se pricep, a se vedea ultimele conferințe de presă) se califică la proba de ștampilă din

 

Școală complet renovată, la Albota, cu bani europeni

Luni, 16 Septembrie 2019 14:30

În prima zi a anului școlar 2019 - 2020, conducerea Consiliului Județean Argeș, președintele Dan Manu și de vicepreședintele Ion Mînzînă, împreună cu președintele interimar al Senatului României, senatorul Șerban Valeca, senatoarea Cristina Stocheci, prefectul județului Argeș, Emilian Dragnea, precum și cu inspectorul școlar general Dumitru Tudosoiu, au participat, alături de primarul Ion Dumitru și de comunitate, la festivitatea ocazionată de inaugurarea Școlii Sanda Movilă din comuna Albota.

Aur și pietre prețioase în valoare de aproape două milioane de lei, scoase la licitație de către ANAF

Luni, 14 Noiembrie 2022 11:07

ANAF organizează, în perioada imediat următoare, licitații publice pentru vânzarea de obiecte din metale și/sau pietre prețioase care au un preț cumulat de pornire a licitațiilor de aproape două milioane de lei.

 

„Pentru licitațiile care se vor organiza în București, la sediul ANAF din str. Dimitrie Gerota nr. 13, sector 2, în data de 23.11.2022, prețul total de pornire a licitațiilor pentru 34 de gropuri care cuprind obiecte din aur, argint și pietre prețioase este de peste 1,5 milioane de lei. De asemenea, astfel de acțiuni de valorificare a bunurilor intrate în proprietatea privată a statului prin licitație publică vor avea loc și în Târgu Jiu sau Brașov, astfel:

 

Haos la Hotel Muntenia provocat de injustiţia.... Justiției

Marţi, 22 Noiembrie 2011 00:50

# O judecătoare de la Tribunalul Comercial Argeş aşteptată „la colţ” de acţionarii majoritari ai S.C.T. Muntenia. Anomalii grosolane îşi fac loc, în aceste zile, prin hotărârile instanţelor de judecată, anomalii în stare să perturbe nu numai bunul mers al unei firme, ci şi starea psihică a celor afectaţi în mod direct de acestea. S-a întâmplat recent în România, în Argeş, la Piteşti. La Tribunalul Comercial Argeş mai exact, unde, datorită deciziei cel puţin ciudate luate de instanţa de judecată, avem

Un fost senator și un actual deputat de Argeș condamnă afișarea ambasadorului SUA cu steagul secuimii

Luni, 19 Septembrie 2016 00:00

# George Rizescu: ”O asemenea gafă diplomatică ține de cel mai ilustru Gâgă din câți am văzut vreodată!” # Scriitorul Alexandru Petria (citat de Cătălin Rădulescu): ”Un ambasador n-are libertatea de-a fi prost. Gestul ambasadorului... e de așezat pe palierul prostiei...”

Hans Klemm, ambasadorul SUA la București, s-a fotografiat alături de mai mulți lideri UDMR, în Covsana, în timp ce ține în mână steagul Ținutului Secuiesc. Imaginea cu ambasadorul a fost postată pe Facebook de Antal Arpad, primarul din Sfântu Gheorghe. În fotografie mai apare și Tamas Sandor, președintele Consiliului Județean

 

Pagina 2118 din 2866

«ÎnceputAnterior2111211221132114211521162117211821192120UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea