ATITUDINE IN ARGES

Mioveni: De la 1 noiembrie se depun cererile pentru subvenții la încălzire

Duminică, 06 Noiembrie 2022 11:12

 

# Pentru a putea beneficia de ajutoare, cei care le solicită trebuie să aibă venituri maxime de 1.386 lei/membru de familie

Direcția de Asistenţă Socială din Primăria Mioveni primește, începând din 1 noiembrie 2022, cereri pentru acordarea ajutorului vizând încălzirea locuinţei pentru sezonul rece.

Ajutoarele pentru încălzirea locuinţei se acordă începând cu luna depunerii cererii, pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective, începând cu luna următoare pentru cei ce au depus documentele după data de 20 a lunii, începând cu luna depunerii cererii pentru beneficiarii de ajutor social al căror drept este stabilit începând cu acea lună, indiferent de data depunerii cererii.

 

Nini Diaconu, primarul Municipiului Curtea de Argeş, încalcă legea încă de la începutul mandatului

Luni, 15 August 2011 21:46

Legea nu e aceeaşi pentru toţi, sau nu e respectată de toţi. Primarul oraşului Curtea de Argeş încălcă legea încă de la începutul mandatului, intrând în compatibilitate în data de 3 iulie 2008, fiind în acelaşi timp şi primar şi administrator la trei firme.      

Petrecere de excepție la cea de-a X-a ediție a Zilei Comunei Rociu

Luni, 02 Septembrie 2019 22:32

# Primarul Aurel Bălășoiu a fost amfitrionul perfect al evenimentului

Duminica trecută, începând cu ora 13, în incinta Târgului Săptămânal, au fost organizate manifestările prilejuite de cea de-a X-a ediţie a „Zilei comunei Rociu”. Acestea au fost minuțios pregătite de administraţia locală în frunte cu primarul Aurel Bălăşoiu și au cuprins, pe lângă acordarea unor diplome de fidelitate pentru cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie, momente artistice oferite atât de grupurile şi interpreţii locali, cât şi de invitaţii acestui eveniment.

 

Elevii Liceului "Dinu Lipatti" au pictat locul de joacă de la Spitalul de Pediatrie

Duminică, 06 Noiembrie 2022 11:14

Spitalul de Pediatrie va avea unul din cele mai frumoase locuri de joacă din județ, pentru că, de săptămâna trecută, curtea interioară a spitalului a devenit o adevărată lume de basm.

În urma unei investiții prin care la spital a fost amenajat un bazin pentru rezerva de apă, a fost construit și un zid de susținere a dealului din spatele spitalului. Acest zid a devenit o carte de povești, prin munca de mai bine de o lună a elevilor și profesorilor de la Liceul de Arte „Dinu Lipatti” din Pitești. Zi de zi, grupe de câte 40 de copii au pictat zidul care a devenit o operă centrală a acestui spațiu care este deja în curs de transformare într-un loc de joacă destinat copiilor internați la Spitalul de Pediatrie.  

Finanţele Argeş vânează fantome!

Luni, 08 August 2011 22:52

# Două din primele trei firme căutate de fisc aparţin unor specialişti în infracţionalitatea economico-financiară # Cele două firme argeşene au găurit bugetul statului cu peste 120 miliarde de lei vechi! Săptămâna trecută, A.N.A.F. Argeş a făcut public topul primelor 100 de firme din judeţ datoare statului român. Dintre acestea, primele 25 au datorii restante de peste 1.000.000 de lei, adică peste 10 miliarde lei vechi.

 

Pagina 2130 din 2866

«ÎnceputAnterior2121212221232124212521262127212821292130UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea