VIVO! Pitești te trimite în luna februarie într-un city break la Veneția
Luni, 20 Februarie 2017 13:13
Între 11 și 26 februarie, vino la VIVO! Pitești și cumpărăturile tale pot fi răsplătite cu un minunat city break la Veneția. Tot ce trebuie să faci este să cumperi, într-o singură zi, în perioada 11 februarie, ora 10.00 – 26 februarie, ora 22.00, din oricare magazin din VIVO! Pitești, astfel încât valoarea totală a unui bon să fie de minim 100 Ron. Apoi, ia cu tine bonurile și cumpărăturile făcute la biroul de informaţii al centrului comercial în ziua efectuării cumpărăturilor şi completează un talon care va intra în tombola pentru extragerea premiului cel mare.
Dan Stroe, primarul PSD ales din Bradu, a fost achitat!
Miercuri, 15 Februarie 2017 13:09
Poveste cu final neașteptat în procesul penal al primarului ales din Bradu, Dan Stroe. În vara anului trecut, acesta a fost acuzat de dare de mită de către un consilier local. Dan Stroe nu a putut depune jurământul de primar și nu a avut voie, până în momentul de față, să intre în instituție, din cauza măsurilor preventive impuse. Iată însă că, odată cu achitarea sa de către magistrații Tribunalului Argeș, instanța constată încetate, de drept, și măsurile preventive impuse. Așa încât, în curând, primarul PSD ales de oamenii din Bradu va depune jurământul, în detrimentul locțiitorului său actual, Florin Frătică.
Omul de afaceri Marian Drăgușin - victimă a combinațiilor imobiliare ale fostului director de la Piraeus Bank
Luni, 13 Februarie 2017 12:23
# Colaborarea cu Gabriel Drăgoi l-a costat pe patronul Vinalcool sume uriașe
Poveste cu final încă necunoscut pentru patronul de la Vinalcool, Marian Drăgușin. Omul de afaceri argeșean, în virtutea relațiilor de colaborare cu directorul (pe atunci) băncii Piraeus – filiala Pitești, a reușit să se vadă, în momentul de față, pe panoul executaților silit. Ce s-a întâmplat?
Ei bine, cu câțiva ani în urmă, pentru a obține un credit de la unitatea bancară manageriată de el însuși, Gabriel Drăgoi l-a rugat pe Marian Drăgușin să îi garanteze suma de bani dorită cu un imobil.
Magistrații Tribunalului Argeș au admis cererea formulată de ANI în cazul fostului primar al comunei Albeștii de Muscel, Ionel Năftănăilă
Luni, 13 Februarie 2017 12:22
Fiind deja acuzat într-un dosar pentru prezentare de documente, declarații false în formă continuată și conflict de interese ce aveau ca scop obținerea unor fonduri europene, iată că pe rolul instanței Tribunalului Argeș, la jumătatea lunii decembrie, a fost înregistrat de către ANI un nou dosar, având ca obiect conflict de interese ori incompatibilitate. Alături de fostul primar Năftănăilă, în calitate de pârâți în același dosar sunt și Primăria Albeştii de Muscel şi Asociaţia Crescătorilor de Animale şi Proprietari de Păduri, tot din aceeași localitate. În mandatul său din 2008-2012, Ionel Năftănăilă a fost declarat incompatibil și în conflict de interese de către ANI, acesta punându-și semnătura atât în calitate de primar cât și de cea de președinte al Asociației Crescătorilor de Animale și Proprietari de Păduri din Albeștii de Muscel pe actele adiționale de la un contract de concesiune, ce avea ca scop obținerea unei sume achitate de APIA Argeș de aproximativ 460.000 lei.
Noul hypermarket Lidl din Războieni ar putea fi inaugurat înainte de termen
Luni, 13 Februarie 2017 12:17
Pe locul unde a funcționat timp de mai mulți ani o cunoscută librărie din Pitești, situat în imediata apropiere a Poliției Municipiului, se lucrează intens, în ciuda vremii destul de capricioase, la construcția celui mai mare hypermarket Lidl din oraș. Noul magazin al retailerului german Lidl ce urmează a fi inaugurat va fi cel mai mare din județul Argeș, asta pentru că, spre deosebire de celelalte două magazine deja existente în Pitești, noul hypermarket va fi prevăzut cu un etaj, parcări, spații verzi, dar și alei carosabile și pietonale.
Încă două firme de construcții sunt pe cale să își piardă sediile
Luni, 13 Februarie 2017 11:43
# NORDCO S.A. și INSTAG S.A., față în față pe Strada Depozitelor, ambele cu sediile scoase la vânzare de executorii judecătorești
Criza economico-financiară de acum câțiva ani încă produce efecte. Apărute ca ciupercile după ploaie, firmele de construcții nu mai făceau față comenzilor, piața imobiliară fiind, până în 2009, într-o continuă expansiune. Criza a lovit, poate, cel mai dur tocmai în aceste firme. Imobiliarele s-au prăbușit brusc. Constructorii s-au canibalizat, alergând să își adjudece licitații chiar și cu zeci de procente mai puțin față de prețul estimat, numai pentru a avea ce să dea de lucru angajaților. Doar că, cei mai puțin prudenți, ca și cei cu o capitalizare mai redusă, nu au rezistat.
Investiţie de 10 mil. euro într-o fabrică de componente pentru noul Duster
Luni, 13 Februarie 2017 09:15
# Fabrica va fi deschisă anul acesta și este situată între Piteşti şi Mioveni
Grupul Mecaplast, care are o prezenţă în 18 ţări, venituri de 700 de milioane de euro şi 6.000 de angajaţi, îşi extinde activitatea din România printr-o investiţie de 10 mil. euro într-o fabrică de componente auto, potrivit informaţiilor oferite de casa de avocatură Muşat & Asociaţii care a asistat grupul Mecaplast în acest proiect.
Fabrica va fi deschisă anul acesta, este situată între Piteşti şi Mioveni şi va produce componente auto pentru noul Duster. Investiţia în România prevede toate mijloacele industriale necesare pentru a dezvolta noi afaceri, în special pentru piese motor şi piese/elemente vopsite de interior şi exterior.
În februarie, DSP Argeș a înregistrat cinci suspecți de scarlatină și un caz de virus gripal
Luni, 13 Februarie 2017 09:12
Direcția de Sănătate Publică Argeș anunță că în cursul acestei luni, în județul nostru au fost înregistrate oficial cinci cazuri de preșcolari și școlari suspecți de scarlatină, dintre care unul dintre ei a fost confirmat.
Cazurile de scarlatină au fost descoperite la o școală din Pitești, în cele două grădinițe din Bascov, un caz a fost înregistrat în Câmpulung, iar alt suspect a fost înregistrat la o grădiniță din Pitești. Cei cinci copii au vârste cuprinse între 3 și 7 ani. Toţi cei cinci copii au fost internați pentru supraveghere în Secția de Boli Infecțioase Copii a Spitalului Județean de Urgență.
Primul ministru al României a promis finanțare pentru Spitalul Mioveni
Luni, 13 Februarie 2017 09:07
După cum se știe și se simte zilnic, sistemul de sănătate din Argeș este în suferință. Spitalele locale traversează atât o criză de personal, cât și una de credibilitate. Mulți argeșeni preferă să facă orice altceva decât să intre într-un spital din județ. Iată însă că se vede – cel puțin pare că se vede – luminița de la capătul tunelului. Șefii CJ Argeș au reafirmat, săptămâna trecută, că reabilitarea Spitalului Județean Argeș este una din prioritățile zero. De asemenea, speranțe mari vin de la Mioveni, unde se ridică, de jos, un spital nou, care, cel mai probabil, va deveni stindardul sistemului de profil din județ.
Vânzarea clădirii CEZ Pitești este un eșec imobiliar de proporții
Luni, 13 Februarie 2017 08:58
# După ce s-a încercat cu 4,5 milioane de euro, clădirea este oferită, acum, la 1,7 milioane euro
Eșec de proporții în încercările de vânzare ale fostului sediu CEZ Pitești. Clădirea, deși situată în zona centrală a orașului, nu a fost dorită, iată, timp de câțiva ani, de nimeni. Clienții s-au speriat, probabil, și de prețul stabilit inițial pentru vânzare, de 4,5 milioane de euro. Negăsindu-se un astfel de cumprător, s-a încercat vânzarea pe bucăți, însă, și aici, strategia s-a dovedit a fi una nefericită.
Venit de la Rio, unde erau 30 de grade, primarul din Corbi se răcorește la schi, în Serbia
Luni, 13 Februarie 2017 08:56
Nici nu a aterizat bine din căldurile de la Rio, unde a petrecut un concediu exotic superb cu familia, că Virgil Baciu, primarul din Corbi, a plecat să se răcorească la schi. Și, cum în România schiul este sublim, însă cam lipsește, corbeanul nostru a ales pentru sportul de iarnă stațiunea Kopaonik, din Serbia. Aici, lungimea pârtiilor este de peste 50 de kilometric.
Luni, un nou termen, la Tribunalul Argeș, în procesul primarului ales din Bradu
Luni, 13 Februarie 2017 08:54
# Tot atunci este posibil să fie repuse în discuție măsurile preventive dispuse de instanță
Primarul ales din Bradu, PSD-istul Dan Stroe, va fi prezent, și luni, la Tribunalul Argeș, în procesul în care este acuzat de dare de mită. Deși ultimul termen a fost săptămâna trecută, iată, s-a acordat unul foarte apropiat. De ce? Pentru că, la acel ultim termen, au fost ascultate înregistrările ambientale efectuate de procurori. Înregistrări care, în opinia avocaților apărării, trebuiesc ascultate din nou, pe unele pasaje, pentru că pot dezvălui, astfel, elemente noi. Judecătorii Tribunalului Argeș au admis cererea avocaților dispunând, astfel, un termen nou, însă apropiat, pentru lămurirea problemei.
După ce a pierdut, la executarea silită, mașina de lux, executorul judecătoresc vinde și vila din Pitești a fiicei Mioarei Motoc
Miercuri, 08 Februarie 2017 23:59
Apariția, pe piața privată de specialitate, a Clinicii Andreea Motoc, s-a făcut cu oarecare cântec. Primăria Pitești, condusă, pe atunci, de Tudor Pendiuc, a stat în poziție de drepți în fața tuturor cererilor urgente formulate de societatea cu pricina, începând cu concesionarea terenului, extinderea, autorizația de construcție și multe altele. Iată, însă, că graba nu a fost tocmai bună, pentru că proiectul a intrat în regres, iar executorii judecătorești nu mai prididesc în a scoate la vânzare bunurile firmei sau ale familiei.
Argeșeanul Robert Tudorache, în locul ministrului energiei, la ședințele Guvernului Grindeanu
Miercuri, 08 Februarie 2017 23:59
# Robert Tudorache: ”Susțin transparentizarea numelor tuturor companiilor care au avut, în această perioadă, un comportament incorect în piață!”
Deși proaspăt numit secretar de stat la Ministerul Energiei, avocatul argeșean Robert Tudorache îi ține déjà locul, la ședințele de guvern, ministrului plin, semn de mare încredere și responsabilitate.
”Ministrul este internat într-un spital din România pentru un tratament de scurtă durată. Este o afecțiune superficială, vindecabilă, care, din păcate, necesită un tratament intraspitalicesc. Fiind un tratament de scurtă durată, se va întoarce în scurtă vreme la birou, într-o săptămână jumătate, maximum două”, a spus Teodora Mețiu, consilier personal al ministrului energiei, Toma Petcu. În această perioadă, toate atribuțiile ministrului au fost preluate de secretarul de stat piteștean.
Vânzările Lactag s-au înjumătăţit în 2016 față de 2015
Miercuri, 08 Februarie 2017 23:59
# Pe tabelul creditorilor, 299 de firme și persoane fizice # Este al doilea producător argeșean cu probleme, după colapsul suferit de Lactate Brădet
În urmă cu câțiva ani lider de necontestat pe piața locală, producătorul de lactate şi mezeluri Lactag din judeţul Argeş a încheiat anul 2016 cu o cifră de afaceri de 32,6 mil. lei (7,2 mil. euro), în scădere cu 52% faţă de anul pre-cedent, potrivit reprezentanţilor companiei şi calculelor realizate pe baza datelor publice.
În 2014, fabrica argeșeană a înregistrat pierderi de 2.650.035 lei, cu un număr mediu de salariați de 493 persoane. În anul următor, 2015, atât piuerderea, dar și numărul de salariați au scăzut: pierderea a fost de 1.640.000 lei, la un număr mediu de salariați de 414.
Soția lui Traian Tămagă, despre planurile de viitor ale celor doi: ”La anul, vrem să le facem o surpriză lui Thomas și bunicilor săi"
Miercuri, 08 Februarie 2017 23:58
La cei 29 de ani împliniți, Georgiana Schmuzer Tămagă se poate considera una dintre cele mai norocoase femei din lume. Este patroana agenției de turism TripTailor, un business de aproape 2 milioane de euro, are o căsnicie frumoasă, o familie frumoasă; pe scurt, se poate spune că viața ei este o poveste fără sfârșit și poate chiar fără orizonturi.
Soția lui Traian Tămagă, Georgiana Schmuzer, a declarat, în exclusivitate pentru redactorii "Atitudine în Argeș" că au în plan pentru viitorul apropiat să îi surprindă plăcut pe fiul lor, Thomas, dar și pe bunicii acestuia, oferindu-i o surioară sau un frățior micuțului.
Omul de afaceri Marian Drăgușin, la al optulea copil!
Miercuri, 08 Februarie 2017 23:58
Bucurie mare în familia omului de afaceri Marian Drăgușin, patronul Vinalcool Argeș. Pentru că tocmai i s-a născut al optulea copil. Este băiat, a văzut lumina zilei pe 2 februarie, este sănătos tun și, deja, trăiește pe picior mare, pentru că a cântărit, la naștere, 3,9 kilograme. Fericitul tătic a mers, vineri, la Primăria Pitești pentru a-l declara și a-i scoate certificatul de naștere. Marian Drăgușin: ”Sunt foarte fericit! Sunt tată de băiat, din nou. Este al cincilea băiat dintr-un total de opt copii! Aceștia sunt cea mai mare avere pe care o dețin”, ne-a declarat, în exclusivitate, omul de afaceri argeșean. Micuțul va primi, cel mai probabil, două nume, dintre care, unul, obligatoriu, va fi identic cu cel al tatălui, Marian. Să îi trăiască și să se bucure de el, îi urăm și noi!
Laurențiu STOICA
Câmpulungenii au datorii de peste 30 de miliarde lei la Edilul CGA
Miercuri, 08 Februarie 2017 23:58
Nici până la acest moment muscelenii nu au reușit să își achite datoriile față de servciul de furnizare al apei potabile; astfel, societatea Edilul CGA din Câmpulung are de recuperat peste 30 de miliarde lei de la abonații săi, fie că vorbim de persoane fizice, juridice ori societăți comerciale.
În capul listei datornicilor se află asociațiile de proprietari din oraș, având restanțe ce însumează 2.042.295,46 lei, din care suma de 171.132,35 lei reprezintă penalitățile de întârziere. Pe locul doi în topul datornicilor la Edilul CGA se situează persoanele fizice ce dețin apartamente în Câmpulung, aceștia înregistrând un debit restant total de aproximativ 395.000 lei, de unde 50.000 lei reprezintă penalitățile de întârziere.
BCR nu a reușit să găsească un cumpărător pentru pensiunea fostului primar de la Călinești, Nicolae Gavrilescu
Miercuri, 08 Februarie 2017 23:58
Intrată într-un colaps financiar încă din anul 2010, pe fondul crize economice, societatea Gyp Star, condusă de către fostul primar al comunei Călinești, Nicolae Gavrilescu, și omul de afaceri Ion Postolache pare că nu a reușit să treacă peste acest impas financiar și cei doi oameni de afaceri au trebuit să își declare falimentul și să își vândă bunurile pentru achitarea datoriilor.
În urma unui proces amplu de reorganizare, lucrurile tot nu păreau să fie mai bine și să se meargă în direcția dorită de cei doi patroni ai societății; astfel, societatea Gyp Star a fost nevoită să își declare falimentul.
Propunerea social-democraților pentru postul de secretar de stat la Ministerul Justiției, aflat în mijlocul protestelor din Piața Vasile Milea... din curiozitate!
Miercuri, 08 Februarie 2017 23:58
Actual membru al filialei PSD Argeș, fostul președinte al Curții de Apel Pitești, Gheorghe Diaconu, a declarat în cadrul conferinței de presă săptămânale a PSD Argeș că a participat și el alături de miile de piteșteni la protestele împotriva adoptării proiectului de lege privind graţierea şi ordonanţa pentru modificarea Codurilor Penale, dar nu în calitate de manifestant, ci din pură curiozitate și pentru a încerca să liniștească oamenii indignați de cele mai recente (și poate abuzive) decizii ale Guvernului Grindeanu.
La începutul lunii martie, un magistrat din Hațeg se va transfera la Judecătoria Câmpulung
Miercuri, 08 Februarie 2017 23:58
Potrivit unei hotărâri a Consiliului Superior al Magistraturii, din luna octombrie a anului trecut, magistratul Elena Zgreabăn va fi detașată la Judecătoria Câmpulung de la Judecătoria Hațeg. Detașarea este realizată din motive personale, potrivit cererii de transfer a judecătoarei Elena Zgreabăn.
”Conform situaţiei posturilor vacante de la instanţele judecătoreşti, la data de 12 octombrie 2016, publicată pe pagina de internet a CSM la aceeaşi dată, reiese că, la Judecătoria Haţeg, instanţa de la care se solicită transferul, din cele patru posturi de judecător prevăzute în schema de personal (din care un post sub rezerva emiterii
Mai multe articole..
- Primarul din Corbi, sport extrem cu repetiție!
- Interviu cu Gheorghe Voicu, primarul comunei Bârla: ”Am demarat procedurile pentru înființarea în Bîrla a unui Centru de Permanență Medicală”
- Scandal între producătorii auto, din cauza programului ”Rabla”
- Șerban Valeca a umplut Mica Unire de respect, președintele PSD Argeș a participat la momentul solemn în blugi și geacă ”pinguin”
Pagina 510 din 620
«ÎnceputAnterior501502503504505506507508509510UrmătorSfârşit»