ATITUDINE IN ARGES
Candidatul PMP la Primăria Vedea, inginerul Iulian Frățică, vine cu soluții concrete pentru dezvoltarea localității
Luni, 23 Mai 2016 11:44
Iulian Frățică este unul dintre cei mai activi consilieri județeni, fiind remarcat prin seriozitatea, promptitudinea și forța sa de muncă. După ce a terminat Liceul de Chimie, s-a înscris la facultatea de inginerie, studiind TCM-ul. În anul 1982, după absolvirea facultății, s-a angajat la T.C.M.R.I.Ch., unde a lucrat timp de aproximativ 22 de ani. Dorința de a ajunge cât mai sus l-a determinat să se înscrie, în anul 1986, la COCC București, adică la Centrul de Organizare și Cibernetică în Construcții. Acum, s-a întors la vatra satului, în comuna sa natală, pentru că vrea să-și pună toată priceperea, toate cunoștințele și toată experiența acumulată de-a lungul anilor în
Cinci biserici primesc bani de la Primăria Pitești
Marţi, 11 Octombrie 2022 07:59
În ședința Consiliului Local Pitești, desfășurată pe 7 octombrie, a fost aprobată lista instituțiilor de cult care vor primi diferite sume din bugetul local al municipiului, pentru finanțări nerambursabile. Cinci biserici primesc, în total, 200.000 de lei de la Primăria Pitești. Acestea sunt:
1. Parohia „Nașterea Maicii Domnului”, Bulevardul Petrochimiștilor: 15.000 lei;
2. Parohia Prundu II („Schimbarea la Față” - foto), Str. General Dimitrie Boteanu, Nr. 5: 90.000 lei;
3. Parohia „Sf. Apostol Andrei” Papucești II, Str. Calea Drăgășani, Nr. 2A: 40.000 lei;
4. Parohia „Sf. Apostoli Petru și Pavel”, Str. Negru Vodă, Nr. 47: 35.000 lei;
5. Parohia Meculești, Str. Constantin Dobrogeanu Gherea, Nr. 6: 20.000 lei.
A.V.
Primăria Bradu este pe cale de a fi executată silit
Miercuri, 29 Decembrie 2010 20:54
# Trandafir Vergea a câştigat în instanţă daune de 50 de lei pe zi din ianuarie 2006 de la instituţia amintită. Brădeanul Trandafir Vergea se judecă de ani buni cu Comisia Locală de Fond Funciar Bradu pentru un teren intravilan de 4600 m.p. pe teritoriul comunei. În ianuarie 2006 a câştigat, definitiv şi irevocabil, procesul cu această comisie, instanţa cerând
Mai e mult până departe... Ioana Jenica Dumitru așteaptă like-uri pe facebook, minimum 7.000, de la cetățenii din Ștefănești
Luni, 23 Mai 2016 11:41
# Aceștia, deocamdată, nu se grăbesc. Chiar deloc...
Deputatul UNPR (?!) Ioana Jenica Dumitru se antrenează de zor în încercarea de a prinde funcția de primar la Ștefănești. Interesant este faptul că cei cu care se antrenează sunt îmbrăcați, toți, în roșu. Pagina de facebook este plină de roșu, de echipa PSD – atât cea locală cât și, pe ici, pe colea, de câțiva consilieri județeni, pesediști și ei, care s-au spetit să o promoveze. Alături i-a stat, tot timpul, viceprimarul Ion Mihalcea, adică unul dintre așa-zișii baroni locali pe care, în același mandat
Schimbare la Inspectoratul Școlar! În august îi expiră contractul și lui Tudosoiu
Luni, 10 Iunie 2019 15:34
Inspectorul școlar general adjunct Mihaela Crișan a fost înlocuită din funcție după ce acesteia i-a expirat perioada contractuală. În locul ei, Ministerul Educației l-a numit în funcție pe profesorul de fizică Sorinel Fusea. De asemenea, în august îi expiră contractul și inspectorului școlar general Dumitru Tudosoiu.
Săptămâna trecută a avut loc o primă schimbare la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Argeș. În 2015, Mihaela Crișan a dat concurs pentru postul de inspector școlar general adjunct reușind să obțină postul.
Mai multe articole..
Pagina 2160 din 2866
«ÎnceputAnterior2151215221532154215521562157215821592160UrmătorSfârşit»



















