ATITUDINE IN ARGES

Primăria din Ștefănești curăță cursurile de apă

Luni, 22 Aprilie 2019 13:45

Deși în conflict cu onor colerii de partid, primărița Ioana Jenica Dumitru, cu gândul la curățenia internă, s-a apucat să ecologizeze cursurile de apă. Astfel, două zile, săptămâna trecută, prin munca beneficiarilor de ajutor social, s-au adunat tone de gunoaie
Ioana Jenica Dumitru: A fost finalizată acțiunea de salubrizare a cursurilor de apă în Izvorani și Valea Mare, insistându-se în mod deosebit în zona podurilor, unde gunoaiele formaseră adevărate bariere și împiedicau curgerea apei.

 

Peste 800 de profesori nu sunt titulari pe post, în Argeș

Marţi, 20 Septembrie 2022 10:32

Mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar, la nivelul județului Argeș, s-a încheiat înaintea începerii anului școlar 2022 – 2023. Iar în această vară a fost o mișcare de personal continuă.

În prezent, gradul de ocupare cu profesori titulari este de peste 87%. De asemenea, în Argeș sunt 804 profesori suplinitori.

„Avem următoarea situație: gradul de ocupare cu profesori titulari în județul Argeș este de 87,4%. Din totalul de 6.385 de cadre didactice, acest procent înseamnă 5.581 de cadre didactice, educatoare, învățători, profesori.

În dosarul procurorului cercetat disciplinar pentru tergiversare apar noi probe

Miercuri, 21 Iulie 2010 19:51

În urmă cu câteva ediţii, vă anunţam despre o premieră în istoria activităţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti: răspunzând unei plângeri formulate de o peţionară din Piteşti, procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi admitea faptul că cercetările în dosarul 3203/P/2006  fuseseră

 

A început evaluarea activității directorilor și directorilor adjuncți din școlile argeșene

Miercuri, 21 Septembrie 2022 08:30

În Argeș se desfășoară evaluarea activității manageriale desfășurate de directorii și directorii adjuncți din unitățile de învățământ preuniversitar.
„La acest moment, ne aflăm în prim proces de evaluare a calificativelor directorilor și directorilor adjuncți la nivelul județului Argeș. Este clar că dânșii sunt evaluați de o comisie stabilită din decizia inspectorului școlar general. Toate aceste calificative vor fi anunțate până la sfârșitul acestei luni”, a precizat inspectorul adjunct Constantin Cristinel Crețu.

Un nou scandal ajunge pe masa Procurorului General al României

Miercuri, 21 Iulie 2010 19:45

# Cazul Enoiu sau cum poţi să ajungi cu dreptatea pe drumuri, fără casă şi pensie. Despre cazul piteşteanului Constantin Enoiu am mai scris – şi noi, şi alte publicaţii, problema acestui om, care este cumplită, a făcut obiectul şi unor emisiuni tv, dar degeaba. În urmă cu opt ani, Enoiu a preluat

 

Pagina 2182 din 2866

«ÎnceputAnterior2181218221832184218521862187218821892190UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea