Fondatorii Simfonei Lalelelor se revoltă: ”Nu are ce căuta pușcăriașul Cristian Cioacă la Simfonie!”

Luni, 18 Aprilie 2016 22:24

Ilarie Isac, unul dintre cei care au dat viață manifestării emblemă a Piteștiului, Simfonia Lalelelor, trage un semnal de alarmă asupra evoluției expoziției florale. De fapt, a involuției acesteia, după cum spune inginerul fondator al manifestării. Ilarie Isac și-ar dori să vadă din nou, la Pitești, o expoziție a frumosului, plină de culoare și gingășie florală. Într-un memoriu adresat redacției noastre, acesta își explică dezaprobarea față de cum a fost organizată Simfonia Lalelelor ultimele decenii.

 

Fostul ministru Andrei Gerea candizează la primărie, susținut de aceiași „investitori” de la combinat

Luni, 18 Aprilie 2016 22:22

Candidatul ALDE la Primăria Pitești este un fost ministru al Economiei, fost liberal și fost om de afaceri, pe numele său Andrei Gerea. Mai cunoscut pentru succesul cu care a mageneriat decesul marelui combinat Arpechim, Andrei Gerea se arată, acum, piteștenilor din postura de salvator al economiei locale. Cea mai mare promisiune a sa este aducerea investitorilor în zonă. Ca bun negociator cu posibilii oameni de afaceri, îl recomandă bunul mers al propriei sale societăți, cu pierderi constante de câteva miliarde de lei vechi anual, dar și rezultatele excelente obținute din poziția de ministru.

Viceprimarul cu apucături vitezomane vrea să conducă destinele oamenilor din Coşeşti

Luni, 18 Aprilie 2016 22:14

O dată la patru ani, alegerile electorale declanşează miraje acolo unde nu te aştepţi. Mirajul postului de primar  naşte dorinţe şi aspiraţii foarte înalte în fel de fel de oameni. Este şi cazul actualui viceprimar al comunei Coşeşti, Florin Petrescu, care va candida din partea PSD pentru ocuparea funcţiei de primar a comunei Coşeşti.
Învestit în funcţia de viceprimar al comunei Coşeşti la data de 20.02.2016, Florin Petrescu şi-a dezvăluit în foarte scurt timp intenţiile nu tocmai oneste cu privire la cum trebuie administrată comuna Coşeşti. Astfel, proiectele sale „pestriţe” din punct de vedere al eficienţei lor administrative ne-au cam pus pe gânduri în ceea ce priveşte

 

Cornel Diaconescu, agramatul de serviciu al Consiliului Local

Luni, 18 Aprilie 2016 22:11

# La Săpata, consilierii continuă să sape limba română în ședințe

Actualul Consiliu Local de la Săpata este recunoscut deja pentru scandalurile şi tensiunile politice existente între primarul comunei, Laurenţiu Micu, şi echipa de consilieri din partea PMP, formată din trei personaje extrem de „acustice”: Cornel Diaconescu, Gheorghe Crăcan şi Constantin Stanciu (fostul primar al localității).
Aproape fiecare şedinţă de CL era un câmp de bătălie, cei mai vocali fiind fostul preşedinte al comisiei de şedinţă, Gheorghe Crăcan, şi aliatul său, consilierul local

Aflaţi care sunt proiectele ce vor fi demarate în perioada următoare în orașul Ștefănești

Luni, 18 Aprilie 2016 21:47

# Situaţia lucrărilor de investiţii pentru anul în curs

Edilul oraşului Ştefăneşti, Mihail Dorin Bărbuceanu, a efectuat o sinteză a stadiului în care se află obiectivele de investiţii prinse în bugetul pentru anul 2016, defalcând acest subiect pe capitole de dezvoltare. Aflaţi chiar de la primarul Ştefăneştiului, ce proiecte sunt în faza de licitaţie, când se vor demara lucrările de asfaltare şi ce investiţii se vor efectua în cartierul dumneavoastră.

 

Mircea Andrei: ”Vom deveni cel mai puternic partid regional”

Luni, 18 Aprilie 2016 21:29

# Partidul pentru Argeș și Muscel, în creștere accelerată # Șeful PAM nu exclude alianțe cu partidele de dreapta. Din contră # Argentina Culcuș: ”Nu sunt o traseistă politică!...”

La ultima conferința de presă, de vinerea trecută, președintele Mircea Andrei a avut, alături, ultimul trofeu electoral. Argentina Culcuș, proaspăt intrată în PAM, dar și în cursa pentru primăria Mioveni, a ținut să fie de față. Președintele Mircea Andrei a dat câteva detalii cu privire la modul sănătos, deși accelerat, în care crește primul

Traian Băsescu, prezent la lansarea candidaților PMP

Luni, 18 Aprilie 2016 21:22

La invitația președintelui PMP Argeș ,Cătălin Bulf, preşedintele Traian Băsescu a fost present sâmbătă la Piteşti, pentru lansarea candidaţilor Partidului Mişcarea Populară Argeş. În cadrul evenimentului a fost prezentaţi candidaţii din cele 102 localităţi argeşene. Printre cei prezenți la lansarea oficială a candidaţilor au mai fost  și prim-vicepreședintele PMP, Cristian Diaconescu, Dorel Onaca ,secretar general al Partidului Mișcarea Populară, şi  peste 1000 de membri ai organizaţiei judeţene.
În opinia președintelui Traian Băsescu, alegerile din acest an vor face din PMP cel mai important partid din România și îsi doreste ca viitorul președinte al țări să fie din acest

 

Expertul în frigidere de la PNL atacă Primăria Leordeni

Luni, 11 Aprilie 2016 14:25

# Sloganuri sforăitoare, promisiuni sforăitoare
Conferinţa de presă s care a avut loc, joia trecută,  la sediul PNL Argeş a fost una dintre cele mai inatractive conferinţe ale acestui partid politic. Aceeaşi slugărnicie şi linguşeală politică, aceleaşi sloganuri sforăitoare, aceleaşi promisiuni aberante.
Ceea ce se poate afirma cu certitudinea jurnalistului care a interacţionat constant cu liderii acestei formaţiuni, este faptul că, pe la conducerea PNL Argeş, s-au

Semnal de alarmă! În Argeş există aproximativ 40.000 bolnavi de diabet

Luni, 11 Aprilie 2016 14:21

Conferinţa săptămânală a Consiliului Judeţean Argeş, care a avut loc în ziua de 6 aprilie, a fost dedicată Zilei Mondiale a Sănătăţii, care se sărbătoreşte în fiecare an, pe data de 7 aprilie. Ca atare, cea care ne-a furnizat informaţiile despre această zi a fost dr. diabetolog şi specialist în nutriţie Adriana Carmen Tuţescu.  Abordarea problemelor de sănătate au constituit sarea şi piperul acestei conferinţe, din moment ce preşedintele CJ Argeş, Florin Tecău, şi cei doi vicepreşedinţi – Dorin Mărăşoiu şi Constantin Polexe – nu au avut prea multe de spus. Ori poate au spus ceva, dar nu s-a înţeles prea mare lucru, ţinând cont de „talentul oratoric” pe care-l au, în special, Mărăşoiu şi Polexe.

 

A fost lansat programul educaţional EDUXANIMA în Piteşti

Luni, 11 Aprilie 2016 14:14

Luni, 4 aprilie 2016, de la ora 11.00, în sala de consiliu a Consiliului Judeţean Argeş, a avut loc evenimentul de lansare a programului de educaţie în şcoli – relaţionare om-animal intitulat EDUXANIMA.  Mesajul de deschidere la acest eveniment i-a aparţinut Andrei Arsene, directorul programului EDUXANIMA. Au urmat discursurile partenerilor acestui program: Carmen Arsene-Constantinescu (preşedintele Federaţiei Naţionale pentru Protecţia Animalelor (FNPA), Grigore Florin Tecău (preşedintele Consiliului Judeţean Argeş), Mihaela Crişan (inspector general şcolar adjunct, Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş), Cătălin Gherzan (managerul Şcolii Lexford Castel).

Primăria Mărăcineni, somată să plătească aproximativ 2 miliarde daune morale

Luni, 11 Aprilie 2016 14:11

Anul trecut, primarul comunei Mărăcineni, Nicole-Liviu Dascălu (foto), a fost dat în judecată de către societatea S.C. TGM Group Exclusive SRL pentru repararea pagubei şi a daunelor morale cauzate acestei firme, în cuantum de 171.940, 88 lei, din care suma de 116.634, 88 lei reprezintă dobânzi penalizatoare. Procesul cu această firmă a început atunci când S.C. TGM Group Exclusive SRL a înaintat o cerere de chemare în instanţă a Primăriei comunei Mărăcineni, reprezentată de Nicolae-Liviu Dascălu pentru următoarele motive:

 

A început războiul în PNL Argeș! Sandu Nichita răbufnește: ”În PNL Argeş a fost o politică permanentă de înlăturare a personalităților”

Luni, 11 Aprilie 2016 14:01

Marele PNL Argeș devine din ce în ce mai mic și asta din cauza politicilor individualiste puse în practică de unii membri oportuniști. Așa se face că, în loc să profite de degringolada din PSD Argeș, liberalii argeșeni, după fuziunea cu PDL, s-au umflat atât de tare încât explozia politică va produce mari pagube pentru partid. Şi, de ce nu, pentru bunul mers al democrației, prin alternanța la putere, cu care județul nostru nu prea a fost obișnuit. Dacă mulți își puneau speranțe în acest proiect de unificare al dreptei, iată că acel vis frumos a devenit un coșmar politic.

Aplicarea noului Cod Fiscal naște... monștri!

Luni, 11 Aprilie 2016 13:58

# Unui piteștean i s-a majorat impozitul pe teren, față de anul trecut, de 75 de ori! # Vasile Zarioiu: ”Suma aceasta reprezintă banii de pâine pentru tot anul!”

Vasile  Zarioiu are 83 de ani, însă, fiind un luptător, se menține în formă. Forma fizică  și-o menține luptându-se cu bălăriile și cu panta de peste 30 de grade a unui teren pe care îl deține într-o fundătură a unei străduțe din Pitești. Acolo, Vasile Zarioiu plantează, anual, câteva fire de legume. ”Mai mult ca să fac mișcare, oricum veneam zilnic să hrănesc câinele maidanez pe care l-am adoptat și pe care îl țin pe această bucată mică de teren, de sub 400 de metri pătrați.”, ne povestește piteșteanul nostru. ”Să nu înțelegeți, însă, că de acolo pot să îmi aprovizionez, din ceea ce cultiv, familia. Nici pomeneală.”

 

Muzeul Goleşti, o Românie într-un sat! 35 de gospodării din toate zonele țării așteaptă să le fie trecut pragul

Luni, 11 Aprilie 2016 13:39

Al treilea muzeu din țară, Muzeul Golești, este o istorie în sine. O istorie a unei familii de excepție, care a contribuit covărșitor la dezvoltarea socială, economică și culturală a zonei și chiar a țării. Familia Golescu, căci despre ea este vorba, a participat ideologic și chiar financiar la înfăptuirea Unirii Principatelor Române, prin marii bărbați de stat care s-au ridicat din acest neam. Mai târziu, în 1939, un alt bărbat de stat, Carol al-II-lea, avea să recunoască importanța domeniului și a actelor săvârşite aici întru iluminarea neamului, semnând decretul de înființare a Muzeului Dinicu Golescu. Acum, după 77 de ani, muzeul se află într-o continuă renovare, păstrându-și însă unicitatea rurală dar și pe cea nobiliară. Muzeul Golești este singurul muzeu de Viniticultură și Pomicultură din Europa, în aer liber.

O gafă cât o dinastie. Prințesa Maja de Hohenzollern a vizitat Piteștiul, însă organizatorii nu au inclus în itinerariu și Curtea de Argeș, unde odihnesc înaintașii săi

Luni, 11 Aprilie 2016 13:34

Prințesa Maja a Spaniei a vizitat, spătămâna trecută, orașul Pitești, însă, în intinerariul reprezentantei dinastiei Hohenzollern, nu a fost înclusă și o vizită la necropola regală de la Curtea de Argeș. Argeșul și România au pierdut ocazia de a fi promovate de o prințesă, în cele mai înalte cercuri europene. În schimb, prințesa a fost „desfătată” cu mâncare tradițională, și  lipsită de prezentarea istoriei scrise de familia din care face parte, pe aceste plaiuri.
Prințesa Maja Von Hohenzollern, o apărătoare înfocată a drepturilor animalelor, s-a aflat la Pitești, în cadrul unui proiect care vizează conștientizarea elevilor față de

 

La Căteasca se va deschide încă o fabrică, unde se vor crea 300 de locuri de muncă

Luni, 11 Aprilie 2016 13:32

Trendul ascendent al investițiilor private în comuna Căteasca pare să-și continue parcursul. După ce în urmă cu doar câteva săptămâni anunțam că o nouă fabrică prinde rădăcini în Căteasca, Faurecia, care va crea aproape 1000 de noi locuri de muncă, iată că acum locuitorii comunei primesc o nouă veste bună. Viceprimarul comunei Căteasca, Florin Marinescu, ne-a dezvăluit că un alt investitor a ales localitatea aceasta pentru a deschide o fabrică. Este vorba despre compania turcă, Efes Export, care se ocupă cu prelucrarea nucilor, dar și cu conservarea miezului din semințele de dovleac și florea soareloi.  Un prim motiv de bucurie ar fi faptul că, în sfârșit, cetățenii din

Florin Frătică şi-a lansat candidatura pentru cel de-al treilea mandat de primar la Bradu, sub sigla Partidului pentru Argeş şi Muscel

Luni, 11 Aprilie 2016 13:27

# Mircea Andrei, președintele PAM: ”Nu vrem să mai stăm la mâna unor oameni care îşi fac treaba şi apoi nu mai ştiu unde este Argeşul pe hartă, oameni care apoi mai trec prin  judeţ decât tranzitând autostrada.”

Vinerea trecută, în sala mare a hotelului Ambiance, în prezenţa a sute de invitaţi, primarul Florin Frătică şi-a anunţat candidatura la Primăria Bradu. Cu aceeaşi ocazie, alesul public local a anunţat că va merge în alegeri alături de Mircea Andrei şi de Partidul pentru Argeş şi Muscel.

 

Nicolae Diaconu, primarul municipiului Curtea de Argeş: Rămân ferm, cred în PAM şi voi lupta ca acest partid să ajungă la oameni şi să îi reprezinte!

Vineri, 08 Aprilie 2016 11:24

Ca urmare a speculaţiilor apărute noaptea trecută în media online cu privire la apartenenţa politică a primarului Nicolae Diaconu, edilul din Curtea de Argeş a transmis în această dimineaţăo poziţie clară cu privire la participarea domniei sale în alegerile din data de 5 iunie.
Vă reamintim că Nicolae Diaconu a anunţat în luna martie că va intra în competiţia electorală pentru un nou mandat sub sigla Partidului pentru Argeş şi Muscel, în echipă cu Mircea Andrei pentru Consiliul Judeţean. Demisia domniei sale din PSD a stârnit o reacţie de vie frustrare la nivelul fostului partid, reacţie care continuă să se manifeste prin transmiterea de informaţii false şispeculaţii către media, cele mai recente vizând posibilitatea ca Nicolae Diaconu să se abată de la ceea ce şi-a propus în următoarea competiţie, întorcându-se către partidul respectiv.

Vremea a făcut ce n-a reușit, de șase ani, Consiliul Județean Argeș!

Luni, 04 Aprilie 2016 22:14

# Podul de la Căteasca s-a dărâmat singur, sătul de studiile de impact ale autorităților

După darea în folosință a celui mai lung, dar și mai penal pod din Argeș, podul de la Căteasca, imediat s-a pus problema dărâmării podului vechi. Acesta, construit în anul 1947, nu mai rezista traficului din ce în ce mai intens, dar și mai crescut ca tonaj. Terminat și inaugurat în 2010, cel mai lung pod din județ, de 150 de metri, a fost, imediat, considerat ca fiind pus în pericol de vechiul pod din amonte, a cărui prăbușire era iminentă.

 

Cele șapte izvoare tămăduitoare de la Merișani, loc de vindecare și curățire sufletească

Luni, 04 Aprilie 2016 22:06

De cum intri în comuna Merișani, dinspre Pitești, un drum forestier te îmbie să-l urmezi. Este drumul la capătul căruia îți este promisă tămăduirea. Aceasta vine prin credință și apă, cele două fiind legate încă de la începutul creștinismului, prin pogorârea Duhului Sfânt, în apa Iordanului, și prin mâinile lui Ioan Botezătorul. La Merișani, apa tămăduitoare s-a revărsat în șapte izvoare, de care sunt legate legende despre vindecări miraculoase.

Rectorul Dumitru Chirleşan: ”Ne e drag de bănişorii studenţilor străini!”

Luni, 04 Aprilie 2016 22:02

# Dumitru Chirleșan: În acest moment, sunt cu sabia lui Damocles deasupra capului!

Una din dorinţele exprimate de Dumitru Chirleşan, noul rector al Universităţii din Piteşti, la prima conferinţă de presă în această calitate, a fost o apropiere mai mare a acestei instituţii academice faţă de presa locală, în sensul asigurării unei transparenţe în ceea ce priveşte activităţile sale fundamentale. Până acum, rectorul s-a ţinut de cuvânt, încetăţenind în practica instituţional-academică şi organizarea lunară a conferinţei de presă. Astfel, la ultima conferinţă de presă desfăşurată la Universitatea din

 

Pagina 527 din 620

«ÎnceputAnterior521522523524525526527528529530UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea