ATITUDINE IN ARGES
Constantin Bărbulescu, decan la UPIT – mesaj de 9 mai: „A ne întoarce în istorie este ceea ce ni se întâmplă în prezent”
Luni, 09 Mai 2022 19:52
În fiecare an, pe data de 9 mai se aniversează Ziua Europei. Pe lângă această semnificaţie, se marchează și Ziua Independenţei României sau sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Cu această ocazie, Universitatea din Pitești a organizat o manifestare menită să celebreze această zi cu triplă semnificație. Ceremonia de la UPIT s-a bucurat de prezența a numeroase personalități din domeniul administrativ și politic.
Au participat: Cristian Gentea - primarul municipiului Pitesti, prefectul Radu Perianu, Adrian Bughiu - vicepresedintele Consiliului Judetean Arges, parlamentarii Simona Bucura Oprescu, Mircia Chelaru, Ionuț Moșteanu, Narcis Mircescu, Adrian Miuțescu și Daniel Constantin. Au mai fost prezenți Dumitru Tudosoiu – noul inspector școlar general al ISJ Argeș, reprezentanți ai Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului și ai mediului academic etc.
Un drum din Corbi, distrus de exploatările cu masă lemnoasă
Luni, 30 Iulie 2018 14:15
Primarul de la Corbi, Virgil Baciu nu a mai suportat situația exploatărilor cu masă lemnoasă din satul Poienărei și a luat atitudine. Acesta a solicitat părerea locuitorilor din Corbi, cu privire la măsurile ce ar trebui să se ia când drumul comunal este transformat într-o rampă de lucru.
Drum a fost reparat acum un an de Primăria Corbi, iar în momentul de față s-a transformat într-o rampă de lucru pentru firma de exploatare, cât și pentru conducerea
Fostul senator de Argeș, Mircea Diaconu - declarații dure la adresa unei actrițe alături de care a filmat scene fierbinți!
Marţi, 10 Mai 2022 11:14
Premiile Gopo din acest an au adus în prim-plan un subiect extrem de sensibil, expus de actrița Viorica Vodă: hărțuirea sexuală de care a avut parte după ce a filmat Filantropica, film în care Viorica Vodă a jucat alături de actorul Mircea Diaconu. Diana și Ovidiu, personajele celor doi mari actori, au apărut în scene fierbinți, iar asta i-a cauzat Vioricăi Vodă, care – după cum a declarat, a fost hărțuită de directori de teatru și regizori.
Părintele Cosmin Bologea a oferit daruri unei familii cu șapte copii
Miercuri, 11 Mai 2022 08:12
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Social, Filantropic și de Misiune, a venit în ajutorul unei familii cu șapte copii. Părintele slujitor Bologea Cosmin Vasile, de la parohia Turculești, protoieria Topoloveni a oferit acestora mai multe daruri.
„Când sufletele sunt rănite de patimi grele, când ghearele osândirii de aproapele ne fură toată bucuria de a sta împreună cu cei dragi, când pizma, invidia și altele asemenea acetora ne rod sufletul precum caria roade dintele, Dumnezeu ne întinde mereu funia milosteniei ca să ne ridicăm din nou de la neomenie la omenie, de la tristețe la bucurie, ne învață Sfântul Ioan Gură de Aur”, informează Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului.
Virgil Baciu, primar Corbi: „Vom fi prezenţi la finişul de la Chişinău, aşa cum am fost şi la startul de la Alba Iulia”
Luni, 30 Iulie 2018 13:07
Marșul Centenarului a poposit, pentru o noapte, în comuna Corbi! Fiind un mare luptător pentru unitatea românilor, primarul Virgil Baciu i-a găzduit, în comuna pe care oamenii l-au ales să o administreze, pe participanţii la Maşul Centenarului. Ajuns în primul Oraş Regal al României şi urmând traseul Curtea de Argeş- Câmpulung- Târgovişte, participanţii la ştafeta care uneşte tot spiritul românesc au fost invitaţi să petreacă o noapte la Corbi, pe malurile văii Râului Doamnei pentru a se bucura, zice primarul Virgil Baciu, de ospeţia corbenilor .
Mai multe articole..
Pagina 2274 din 2864
«ÎnceputAnterior2271227222732274227522762277227822792280UrmătorSfârşit»



















