ATITUDINE IN ARGES
Registrul Auto Român, acțiuni pentru sprijinirea apicultorilor și deținătorilor de tractoare și utilaje agricole
Marţi, 05 Aprilie 2022 18:34

Registrul Auto Român, alături de fermierii și apicultorii care solicită eliberarea cărții de identitate a vehiculului (CIV) și efectuarea inspecției tehnice periodice (ITP) la domiciliu sau locul de garare al acestora.
Echipele RAR se deplasează continuu pe tot teritoriul țării cu autolaboratoarele specializate, pentru ca deținătorii acestor vehicule să nu mai fie nevoiți să le transporte la stațiile ITP sau la reprezentanțele județene ale Registrului Auto Român. Începând cu această primăvară, procedura se efectuează și pentru remorcile speciale apicole.Supărare politică mare! PSD a monopolizat stâlpii de afișaj din Pitești
Luni, 13 Octombrie 2014 23:01
# Trezită mai târziu, opoziția ridică din umeri și caută… pe centură. Supărare mare pentru partidele din opoziție. În Pitești, aproape toți stâlpii de curent au fost închiriați în vederea afișării de bannere electorale. Numai că… i-a luat PSD-ul. Partid mai bine organizat în teritoriu și, se vede treaba, și cu buzunarele mai largi (și mai pline!), PSD și-a făcut, și în cazul de față, mai bine temele. Victor Ponta are, în Pitești, unde să își afișeze zâmbetul larg și să promită românilor că o să îi schimbe până la capăt. Depinde, acum, la al cui capăt s-a gândit omul, sau, mai rău, la care…
În fine, supărați foc și pară, reprezentanții opoziției au purces către zonele de centură, unde se mai găsesc stâlpi liberi. Așa încât să nu se mire nimeni
Meciuri internaționale de volei, la Mioveni
Miercuri, 06 Aprilie 2022 07:33
Naționalele de volei U19 (f) ale României, Slovaciei și Danemarcei se vor confrunta la Mioveni, pentru calificarea la Campionatul European de Volei Feminin 2022! În perioada 8-10 aprilie, Sala Sporturilor Mioveni va găzdui cele trei partide internaționale, într-un regal voleibalistic de mare clasă! Vineri, 8 aprilie, de la ora 18:00, se va disputa meciul România – Slovacia. Pe 9 aprilie, la ora 18.00, va avea loc meciul Danemarca – România, iar pe 10 aprilie, ora 18.00, va avea loc partida dintre SLovacia și Danemarca.
Ioan Rus ne-a mai liniştit cu autostrada Sibiu-Piteşti. Cel puţin cât să ne ţină până la alegeri
Luni, 13 Octombrie 2014 22:59
# Tudor Pendiuc atacă dur comentariile politicienilor locali de dreapta: ”Nişte poveşti spuse de persoane care consumă anumite lichide”. După vestea sucirii autostrăzii Sibiu-Piteşti în drum expres, la presiunea autorităţilor judeţene şi a reprezentanţilor Dacia, săptămâna trecută, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a venit în Argeş pentru o întâlnire cu sindicaliştii şi conducerea uzinei de la Mioveni, unde a discutat despre Master-planul de transport al României. Ioan Rus a coborât cu promisiunile pregătite pentru Argeş, direct din elicopter, şi a dat asigurări că, după încheierea dezbaterilor pe marginea Master-planului, ruta Piteşti-Sibiu, prevăzută, la momentul acesta, ca drum expres, va fi prezentată UE, în documentul final, ca şi autostradă, realizabilă în două etape.
Termo Calor Confort va începe executarea silită a restanțierilor
Luni, 11 Iunie 2018 22:45
Potrivit noilor reglementări legale, unitățile prestatoare de servicii în domeniul energiei termice, își pot recupera mult mai ușor banii neîncasați de la beneficiarii serviciilor de utilitate publică, persoane fizice sau juridice care nu-și achită facturile.
Astfel, Termo Calor Confort S.A., prin intermediul executorului judecătoresc, are la dispoziție mai multe forme de executare, care se vor derula simultan sau succesiv, până la stingerea totală a datoriilor.
Mai multe articole..
Pagina 2293 din 2861
«ÎnceputAnterior2291229222932294229522962297229822992300UrmătorSfârşit»



















