ATITUDINE IN ARGES
Scandal și circ ieftin la ședința de buget a Consiliului Local Moșoaia
Luni, 19 Februarie 2018 22:23
# Șeful PNL a fost abandonat în sală, vorbind, de propriii colegi
Ședință de un penibil dus la extrem joia trecută, cu ocazia dezbaterii bugetului, dar și altor teme de interes general, la Consiliul Local Moșoaia. În rol principal, prin ton, atitudine dar și bătut câmpii, nimeni altul decât președintele PNL local, Mihai Alexandru Lucian (foto). Pentru acesta, spectacolul a început la matineu. Mai exact, în dimineața zilei ședinței, acesta prevedea pe facebook o afluență periculoasă de susținători PSD, susținători care să ajute majoritatea din forul de conducere al localității să treacă proiectele de pe ordinea de zi. Drept pentru care, domnul
Vești bune! Mai mulți examinatori în Argeș
Luni, 14 Februarie 2022 14:27
A crescut numărul de examinatori la Serviciul Permise, pentru sâmbătă, 19 februarie. Astfel, opt polițiști vor fi trimiși să îi ajute pe cei din Argeș. În total, sâmbătă vor fi în teren 13 examinatori, informează Instituția Prefectului Argeș.
„Măsura a fost luată ca să reducem timpul de așteptare pentru testare. Facem demersuri și pentru alte măsuri care au același scop, reducerea perioadei de programare în vederea susținerii probei practice pentru obținerea permisului de conducere. Le vom anunța pe măsură ce se vor materializa”, informează prefectul Radu Perianu.
A.V.
Florin Tecău a fost lansat, în prezenţa premierului Victor Ponta, în cursa pentru şefia Consiliului Judeţean Argeş
Luni, 14 Aprilie 2014 00:00
# Florin Tecău: ”Nu-mi doresc să fiu puternic sau popular, ci să fiu responsabil şi să mă uit în ochii dumneavoastră cu responsabilitate, certitudine, corectitudine şi cinste”. După ce în urmă cu câteva săptămâni, tot în prezenţa premierului Victor Ponta, fostul vicepreşedinte Florin Tecău, actualmente preşedinte interimar al CJ Argeş, a fost desemnat de către colegii din PSD Argeş, în unanimitate, să candideze pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş la alegerile ce vor avea loc pe 25 mai, săptămâna trecută, joi, la Teatrul ,,Alexandru Davila” a avut loc lansarea oficială a candidatului USD Argeş, Florin Tecău.
Şeful Statului Major al Apărării, argeșeanul Daniel Petrescu – întâlnire cu comandantul suprem al Forţelor Aliate în Europa
Marţi, 15 Februarie 2022 08:15
Săptămâna trecută, generalul Daniel Petrescu, Şeful Statului Major al Apărării, a avut o întâlnire cu generalul Tod D. Wolters, comandantul suprem al Forţelor Aliate în Europa. Cei doi au discutat despre situaţia de securitate din regiunea Mării Negre, dar și despre măsurile pentru consolidarea posturii NATO de descurajare şi apărare în această zonă.
"Corelat condiţiilor mediului de securitate, vom continua şi adapta pregătirea cu militarii americani, o pregătire care s-a materializat, de-a lungul timpului, şi în misiuni comune în diferite teatre de operaţii. Totodată, vom întări camaraderia dintre
Ministrul Educației a anunțat că anul scolar s-ar putea reorganiza pe trimestre!
Marţi, 15 Februarie 2022 10:59
Schimbări importante pentru elevi și profesori! Anul școlar 2022-2023 ar putea începe pe 5 septembrie și s-ar putea încheia pe 16 iunie, potrivit unei propuneri a ministerului Educației, Sorin Cîmpeanu. Oficialul și-a nuanțat declarațiile și a anunțat că anul școlar ar putea fi reorganizat pe trimestre, renunțându-se astfel la cele două semestre. E o schimbare majoră care s-ar putea produce după 24 de ani de când fostul ministru al Educației, Andrei Marga a renunțat la trimestrele școlare.
Mai multe articole..
Pagina 2330 din 2861
«ÎnceputAnterior2321232223232324232523262327232823292330UrmătorSfârşit»



















