ATITUDINE IN ARGES
Primar PSD: ”Nu cred că PSD va intra la guvernare”
Luni, 16 Iunie 2025 07:45
Săptămână fierbinte la București! În zilele următoare, președintele României, Nicușor Dan, ar trebui să reușească formarea unui nou guvern și numirea unui premier. Și întrebarea cheie este următoarea: Va fi PSD-ul în noul Guvern? Constantin Toma, primarul PSD al Buzăului, a declarat aseară la Digi24.ro că nu nu crede că Partidul Social-Democrat va intra la guvernare.
„Sincer vă spun, şi ca membru PSD, şi din discuţii cu foarte mulţi colegi de la nivel naţional, inclusiv din conducerea partidului, nu cred că PSD va intra la guvernare.
Se doreşte scoaterea castanelor din foc cu mâna altuia. Un prieten mi-a trimis, aşa, o chestie, vizavi de treaba asta, adică cum te poţi aşeza pe un arici? Ai sarcină de la partid, tunzi ariciul sau te foloseşti de fundul altuia. PSD încearcă să se folosească de fundul altuia.
Nu mai putem pune condiţii. Necondiţionat, trebuie să ne înhămăm la treabă, să fim solidari, să găsim compromisul necesar pentru a putea salva această situaţie nedorită, care ar putea aduce mari nenorociri pentru fiecare cetăţean al acestei ţări”, a declarat Constantin Toma.
Anunț angajare
Joi, 18 Septembrie 2025 12:48

Consiliul local al comunei Slobozia, județul Argeș, în calitate de asociat unic al societății SC APĂ CANAL SLOBOZIA 2021 SRL, cu sediul social în comuna Slobozia, strada Constantin Brâncoveanu, nr.32 , jud. Argeș ,anunță organizarea procedurii de selecție pentru 1 post de administrator al societății SC APĂ CANAL SLOBOZIA 2021 SRL, în mandatul 2025-2029.
Educația nu are ministru. Premierul Bolojan se mai gândește pe cine să numească...
Luni, 05 Ianuarie 2026 12:20
Pe 22 decembrie 2025, cel mai înjurat ministru al Educației din ultimii mulți ani, a demisionat din funcție. Daniel David a reușit să iasă din scenă pe ușa din dos, după luni de zile de coșmar în sistem, cu măsuri dure și chiar absurde.
Doar că la acest moment, premierul Ilie Bolojan nu a numit un nou ministru la Educație și pare că se mai gândește pe cine să aleagă. Probabil simte că s-a fript cu Daniel David, iar acum suflă și-n iaurt...
Inițial se vehicula că Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara, va prelua portofoliul, dar zilele trecute Bolojan a anunțat că varianta aceasta nu este una finală.
”Varianta Marilen Pirtea nu este bătută-n cuie. Analizăm variantele pe care le avem. Și, așa cum v-am spus, după o decizie pe care PNL, care susține acest portofoliu, o va lua, vom veni cu o propunere în luna ianuarie”, a spus premierul, potrivit Edupedu.ro.
Festivalul Internațional de Folclor “Carpați” - ediția a XXXVIII-a: Jubileu - 50 de ani de festival (1 - 5 iulie 2025)
Luni, 23 Iunie 2025 11:51
Consiliul Județen Argeș vă invită, în perioada 1-5 iulie 2025, la Festivalul Internațional de Folclor “Carpați” – ediția a XXXVIII-a, Jubileu – 50 de ani de festival!
Acest eveniment de tradiție al județului Argeș împlinește 50 de ani de la prima ediție, organizată în 1975 pe stadionul din Curtea de Argeș, iar din 1990 are caracter internațional.
De lungul timpului, peste 100 de ansambluri și mii de dansatori din toată lumea au evoluat pe scenele festivalului organizat în orașele și municipiile județului.
În acest an, cei mai buni dansatori din Bulgaria, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Polonia, Turcia și România vor face spectacol la:
Comisia de etică a Politehnicii București îl verifică pe Călin Georgescu pentru angajarea sa la Centrul Universitar Pitești
Marţi, 10 Decembrie 2024 10:05
# Fost judecător constituțional anunță ”sfârșitul” lui Călin Georgescu după motivarea CCR
Din anul 2021, Călin Georgescu este lector universitar, angajat pe un post de titular la Universitatea Națională de Știință și Tehnică Politehnica București – Centrul Universitar Pitești. Georgescu predă la Departamentul Ingineria Mediului și Științe Inginerești Aplicate de la Facultatea de Științe, Educație Fizică şi Informatică și susține cursurile „Factori de risc, depoluare și refacerea mediului” și „Gestiunea integrată a deșeurilor”.
Săptămâna trecută, surse din mediul academic au dezvăluit pentru Edupedu.ro că Politehnica cercetează dosarul de angajare și etapele parcurse în cariera didactică de profesorul Călin Georgescu. Potrivit unei sesizări, s-au înregistrat nereguli în privința angajării și avansării în cariera didactică a lui Georgescu.
Mai multe articole..
- Ilie Bolojan : ”Deficitul bugetar mare nu mai poate fi susținut”
- S-a obținut autorizația de construcție pentru primul tunel din secțiunea 2 a Autostrăzii Sibiu Pitești – tronsonul pe care lucrează turcii de la Mapa-Cengiz... cam cu viteza melcului
- Se schimbă legea! Autoritățile locale pot interveni de urgență în cazul urșilor agresivi
- Deszăpezire în municipiul Pitești – intervenții în desfășurare și obligații legale pentru cetățeni
Pagina 240 din 2952
«ÎnceputAnterior231232233234235236237238239240UrmătorSfârşit»



















