ATITUDINE IN ARGES
Nicolae Rachieru, primarul de la Budeasa, mesaj la deschiderea noului an școlar
Luni, 13 Septembrie 2021 10:34
Primarul Mihai Nicolae Rachieru a transmis un mesaj special elevilor, părinților și profesorilor din comuna Budeasa cu ocazia deschiderii noului an școlar. Au fost emoții mari pentru edil, mai ales că acesta a participat la deschiderea școlii și în calitate de tată.
„Dragi elevi, părinți și profesori,
Primul clopoțel a sunat și anul acesta la Budeasa, acolo unde am participat alături de alți copii și părinți emoționați la început de an școlar. Emoția a fost cu atât mai mare cu cât, de această dată, am participat și în calitate de tată. Așa cum știți, educația a constituit mereu o prioritate pentru mine și vreau să vă asigur că m-am implicat fără rezerve în susținerea învățământului și calitatea acestuia.In Memoriam – prof.univ.dr. Ion Popescu-Sireteanu
Luni, 13 Septembrie 2021 09:44
Biblioteca Județeană Dinicu Golescu Argeș organizează, în perioada 7-20 septembrie, expoziția omagială IN MEMORIAM – prof.univ.dr. ION POPESCU- SIRETEANU (13 septembrie 1934 – 29 iulie 2021).
Și în acest an școlar sunt profesori argeșeni care vor preda doar online
Luni, 13 Septembrie 2021 09:35
Profesorii care au ”vulnerabilități” vor putea preda online în continuare, acest lucru fiind reglementat de Medicina Muncii. Astfel de cazuri regăsim și în județul Argeș.
Sărbătorile Argeşului şi Muscelului ar putea fi ţinute la grădina de vară, dacă sunt finalizate la termen lucrările de reabilitare
Luni, 15 Mai 2017 11:59
Pentru sfârşitul lunii august, când va avea loc cel mai mare eveniment dedicat argeşenilor, şi anume, cea de-a XI a ediţie a Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului, conducerea Consiliului Judeţean şi-ar dori ca în acest an manifestările organizate cu prilejul acestui eveniment, sau poate chiar începând cu Festivalul Carpaţi, să aibă loc la grădina de vară a Piteştiului, dacă lucrările de reamenajare vor fi finalizate înainte de termen.
Cursurile au început online în două școli din Argeș
Luni, 13 Septembrie 2021 09:29
A început un nou an școlar. În județul Argeș, cursurile se vor desfășura în sistem online în două unități școlare, dintre care una dintre ele doar parțial. Nu se va putea începe fizic școala din cauza nefinalizării lucrărilor de reabilitare și igienizare. Vorbim despre Grădinița „Primii Pași” și Colegiul Tehnic „Armand Călinescu” (doar seral și postliceala).
„Avem două situații în care, începând de luni, cursurile se vor desfășura în sistem online, din motiv de nefinalizare a lucrărilor. Este vorba de Grădinița Primii Pași, cu structura din centrul orașului ( Pitești n. red.) și de Colegiul Tehnic Armand Călinescu unde se derulează lucrări, doar pentru partea de a doua șansă, cursurile seral și postliceală. În rest cursurile încep în condiții foarte bune în anumite locuri și mai puțin bune în altele. Motivele sunt în principiu insuficiența spațială din cauza COVID”, a spus prof. Alina Manea, inspector scolar general.
Mai multe articole..
Pagina 2417 din 2858
«ÎnceputAnterior2411241224132414241524162417241824192420UrmătorSfârşit»



















