ATITUDINE IN ARGES
Alocația de stat pentru copii nu se majorează nici în 2026
Luni, 05 Ianuarie 2026 10:33
Alocația de stat pentru copii este înghețată și în anul 2026, pentru al doilea an consecutiv. Conform legii, alocația trebuie indexată anual cu rata inflației însă acest lucru nu s-a întâmplat nici în 2025.
Copiii cu vârste cuprinse între 0 și 2 ani vor primi 719 lei pe lună, iar copiii cu vârsta între 2 și 18 ani vor primi 292 lei pe lună și în acest an.
Proces - cu miză financiară dureroasă - pierdut de Primăria Ștefănești
Joi, 12 Decembrie 2024 10:05
# 20% din salariul minim brut și penalităţi în cuantum de 500 lei – ambele pe zi de întârziere, pentru neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti
Primăria Ștefănești mai pierde un proces de râsul curcilor, cu implicații financiare pentru urbe. Pentru că nu a pus, în executare, o hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă. O hotărâre care prevedea, simplu: comunicarea, către reclamant, a unor documente. Acum, instituția este bună de plată. Nu definitiv, nu încă!
Totul a început prin 2021, când reclamantul, Păun Gheorghe, a înregistrat plângerea sa la Tribunalul Argeș. În instanță, acesta a cerut (obligaţia de a face): ”comunicarea autorizației de construire nr. 344/01.11.2012; documentația tehnică şi avizele necesare eliberării autorizației de construire; certificat urbanism nr.285/04.08.2012; avizul din 28.08.2012, Proces verbal de recepție nr.7913/26.02.2020; daune morale de 50.000 lei.” După un an de judecată, instanța hotărăște:
Alegeri interne la USR
Miercuri, 11 Iunie 2025 08:37
Astăzi, la ora 10.00, încep alegerile pentru un nou preşedinte al Uniunii Salvaţi România În cursa internă s-au înscris nouă candidați care vor fi aleși prin vot direct și secret, pe o platformă electronică securizată. Votul are loc în două tururi.
Potrivit Hotnews.ro, cei nouă candidați sunt: Violeta Alexandru – USR Sector 5, Vasile-Gabriel Filip – USR Constanța, Dominic-Samuel Fritz – USR Timiș, Constantin Gheorghiță – USR Italia, Mihai Mihăilă – USR Bacău, Luiza Elena Oancea – USR UK, Eduard Răducan – USR Argeș, George Ungureanu – USR Tulcea, Horea Zaha – USR Bihor.
Eveniment editorial. Lansare de carte despre istoria Argeșului și Muscelului
Luni, 23 Iunie 2025 11:38
Apreciatul istoric piteștean, Sevastian Tudor, lansează un nou volum, intitulat ”Județele Argeș și Muscel în poerioada interbelică (1919-1939).” Evenimentul – la care sunt așteptați toți iubitorii de istorie și nu numai – va avea loc miercuri, 23 iunie, ora 11, la Muzeul Județean Argeș.
Sevastian Tudor: ”Sper și, în același timp, îmi doresc din toată inima ca, peste ani, urmașii noștri să descopere și să mențină ceea ce vor moșteni de la cei care au trăit și au muncit pe aceste locuri încărcate de istorie. Este timpul să ne cunoșatem tradițiile, istoria și înaintașii din Argeș și Muscel, leagănul de civilizație al poporului român, al limbii române, locul care a întreținut, timp de veacuri, idealurile naționale. Să le fim recunoscători înaintașilor noștri, să le mulțumim pentru lucrurile bune pe care le-au făcut și ni le-au lăsat, să-i iertăm pentru greșelile loc și să îi omagiem printr-un gând bun.”
Programul Rabla Auto va continua și în acest an
Luni, 21 Iulie 2025 12:36
Vești bune pentru români! Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat că programul Rabla Auto pentru persoane fizice va continua și în 2025. În acest an, bugetul este de 200 de milioane de lei. Pe 18 iunie, programul Rabla a fost sistat, cu o zi înainte de începerea sesiunii, iar după acest moment s-a vehiculat faptul că în 2025 nu va mai fi reluat.
Dar Executivul a decis că va susține în continuare acest program. În acest sens, menționăm faptul că ghidul de finanțare va fi actualizat în perioada următoare, iar calendarul și noile condiții de accesare vor fi comunicate în scurt timp.
Mai multe articole..
Pagina 243 din 2952
«ÎnceputAnterior241242243244245246247248249250UrmătorSfârşit»



















