ATITUDINE IN ARGES
Prefectul Cristian Soare face reclamă unei cofetării din Câmpulung
Luni, 03 Octombrie 2016 21:44
# Participanții la ședința Colegiului Prefectural au simțit absența Ducelui de Albota, a lui Bebe Ivan și a lui Gheorghe Stancu
Prefectul de Argeș, Cristian Soare, a fost, din nou, luminos la ultima ședință de Colegiu Prefectural. Desfășurată într-o sală mică dar plină, sală care a prins, în mod clar, și vremuri mai bune, adunătura cu pricina (ups! scuze, adunarea…) s-a remarcat prin prezența – rară de altfel – a domnului deputat Marin, care a și ținut un discurs de la
Doi comisari de la Protecția Consumatorului Argeș, reținuți pentru luare de mită
Joi, 27 Mai 2021 12:09
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Pitești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 26 mai 2021, a doi comisari de la Protecția Consumatorilor Argeș.
Gheorghe Alecsei, PNL: ”Am fost trimiși fix unde a considerat PSD-ul că sunt zone neimportante”
Luni, 03 Octombrie 2016 21:39
# Reprezentanții CJ - repartizați pe criterii politice și după sunetul banilor
Consiliul Județean Argeș și-a desemnat reprezentanții în Consiliile de administrație. A plouat cu pesediști, unul dintre aceștia, mai țeapăn, a fost chiar nominalizat pentru patru astfel de instituții. Peneliștii, deși cu opt consilieri județeni, în total, au prins... două posturi, adică exact jumătate din cât a prins un singur pesedist.
Se deschid ștrandurile pentru public, în Pitești!
Marţi, 25 Mai 2021 10:57
Serviciul Administrare Bazin de Înot și Baze de Agrement anunță deschiderea pentru public a două facilități de agrement, respectiv ștrandurile din Costache Negri și din Trivale, începând de sâmbătă, 29 mai.
Menționăm că cele trei bazine din Plaja Trivale stau la dispoziția cetățenilor, iar în Plaja Costache Negri cele două bazine mici sunt pregătite pentru a primi publicul.
De asemenea, precizăm că bazinul mare (de 50 m) din Plaja Costache Negri nu este destinat accesului publicului, ci doar activității pentru înotul de performanță, desfășurate de către cluburile afiliate la Federația Română de Natație și Pentatlon Modern (ținând cont de faptul că Bazinul Olimpic este în proces de modernizare).Primarul din Băbana - campanie la zero grade, pe ATV, pe străzile comunei
Luni, 03 Octombrie 2016 21:13
# Cu muzică populară și încurajări, Bebe Ivan promovează colectarea selectivă # Bebe Ivan: Mulți aruncă gunoi din mașini, din microbuze…facem câte un ”Let`s do it, Romania” săptămânal…
Săptămâna trecută, primarul din Băbana, Bebe Ivan, s-a suit pe ATV și a plecat, dis-de-dimineață, prin comună, pe un frig de înghețau pietrele. În spatele edilului, camionul de la Adi Servsal.
Mai multe articole..
- Constantin Tămagă: ”Sunt doar niște nemernici care ne manipulează și ne otrăvesc viețile”
- Primarul Piteștiului, model de comunicare pe Facebook
- De Sf. Constantin şi Elena, agitaţia de la CJ s-a mutat la IML
- Costinel Vasilescu va candida la primăria Curtea de Argeş sub sigla Alianţei pentru Argeş şi Muscel
Pagina 2474 din 2858
«ÎnceputAnterior2471247224732474247524762477247824792480UrmătorSfârşit»



















