ATITUDINE IN ARGES
A intrat în vigoare legea care prevede utilizarea brăţării electronice pentru monitorizarea prin GPS în cadrul unor proceduri penale
Marţi, 25 Mai 2021 14:20
Legea care prevede utilizarea brăţării electronice pentru monitorizarea prin GPS în cadrul unor proceduri penale intră în vigoare vineri, 21 mai, iar astfel se aplică unele modificări ale Codului Penal, Codului de Procedură Penală. Sistemul informatic de monitorizare electronică (SIME) va deveni operaţional cel mai târziu la 1 martie anul viitor, dar, într-o primă etapă, monitorizarea electronică se va aplica în sistem pilot, pentru cazurile de violenţă domestică în care a fost emis un ordin de protecţie, arată Ministerul de Interne.
Alianța pentru Argeș și Muscel, lansată sâmbătă la Pitești, în prezența a mii de persoane
Luni, 09 Aprilie 2012 22:19
# Constantin Stroe, Gheorghe Badea, Ionel Didea și Nicolae Brânzea au ținut să fie alături de această construcție destinată dezvoltării județului. Aurelian Pavelescu, președintele PNȚCD, a rămas tot timpul alături de senatorul Mircea Andrei. Câteva mii de persoane au sufocat, efectiv, sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor din Pitești, sâmbăta trecută. Membri de partid, reprezentanți ai societății civile, manageri ai unor mari societăți comerciale,
Fostele glorii ale lui FC Argeș – premiate de primarul Piteștiului
Luni, 24 Mai 2021 13:24
Cu prilejul Zilelor Municipiului Piteşti, primarul Cristian Gentea a organizat o întâlnire cu fostele glorii ale lui FC Argeș. Jucătorii de legendă au fost premiaţi de municipalitate. La festivitate a fost ţinut și un moment de reculegere în memoria celor dispăruţi.
La finalul evenimentului, primarul Gentea a premiat fostele glorii ale echipei FC Argeş. Cu toţii au fost felicitaţi de edil pentru performanţele atinse şi pentru faptul că au făcut cinste oraşului de-a lungul istoriei. La acest eveniment, cu totul special, au fost premiate şi Gica Dobrin şi Dorina Barbu, soţiile regretaţilor fotbalişti Nicolae Dobrin şi Bebe Barbu.
Ducele de Albota îi dă replica lui Mircea Drăgici, şi spune că el este un fripturist
Luni, 09 Aprilie 2012 22:17
# Ion Dumitru, primar Albota: “Mie îmi este ruşine de Tămagă, de Constantin Nicolescu, de mai mulţi colegi, dar Micea Drăghici ar trebui tăvălit”. # Ion Dumitru: “Va veni vremea să dea şi Drăghici raportul în faţa electoratului, şi atunci vom vedea dacă o va face la fel ca mine, cu fruntea sus”. “Fac apel sã nu-i acceptãm pe cei care vin acum sã ne cearã candidatura, dupã ce au fost la adãpostul plimbãrii în alte zone politice decât PSD. Sunt foarte mulţi
Proiect inovativ! Peste 300 de elevi din clasele primare sunt beneficiari
Luni, 24 Mai 2021 13:13
Școala Gimnazială ”Alexandru Davila” din Pitești a avut o nouă oportunitate de a fi parteneră într-un alt proiect Erasmus, sub coordonarea locală a cadrelor didactice de la Facultatea de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie - Universitatea din Pitești. Este vorba despre Proiectul ”CLIL for Young European Citizens -CLIL4YEC”.
Noul proiect promovează abordarea metodologiei CLIL (învățarea conținuturilor altor discipline decât limba străină, prin intermediul limbii străine) în școala primară, pe trei teme mari: educație civică, educație financiară, educație ecologică utilizând predarea bazată pe proiect (PBL), în limba engleză. Proiectul deschide noi posibilități pentru învățământul primar, de ex. schimburi virtuale și colaborare on-line peer-to-peer între țări și spații culturale, monitorizate de către profesori și familiile elevilor.
În acest an, la începutul lunii mai, în Școala Gimnazială ”Alexandru Davila” din Pitești a început implementarea activităților CLIL. Peste 300 de elevi din clasele primare sunt beneficiarii unor activități transcurriculare antrenante, interesante, captivante prin care își vor însuși cunoștințe de limba engleză din cele trei domenii abordate.Mai multe articole..
- Bebe Ivan, temerarul edil din Băbana, își ceartă, public, localnicii neascultători
- Proiect inedit în Argeș! Grădina sălbatică pentru învățare și dezvoltare
- ITM Argeş a descoperit, în luna august 2016, doi angajatori care aveau peste cinci muncitori la negru
- Inspectoratul Școlar Județean – în prima linie de luptă cu virusul
Pagina 2477 din 2858
«ÎnceputAnterior2471247224732474247524762477247824792480UrmătorSfârşit»



















