ATITUDINE IN ARGES
Dr. Nicolai Țâbârnă: “Fiecare persoană diagnosticată la timp mă face să realizez că am ales drumul corect”
Luni, 05 Aprilie 2021 21:43
Spitalul Județean de Urgență Pitești continuă prezentarea medicilor din cadrul unității. De această dată este despre dr. Nicolai Țâbârnă, medic specialist Radiologie-Imagistică Medicală, cu competență în IRM și CT. Acesta a ajuns la unitatea noastră în plină pandemie, când activitatea Laboratorului se desfășura la foc continuu, fiind astfel un pion important al echipei medicale.
Născut în Republica Moldova, tânărul de doar 31 de ani a studiat medicina în țara natală, călcând pe urmele bunicului, respectiv tatălui său.
Medicamentele prescrise pe o rețetă se pot ridica de la orice farmacie din țară
Luni, 05 Aprilie 2021 21:42
De la 1 aprilie, medicamentele prescrise pe o rețetă se pot ridica de la orice farmacie din țară. Condiția pentru a putea beneficia de această nouă prevedere legislativă este ca persoana care ridică medicamentele să fie asigurată în sistemul de asigurări de sănătate românesc. Până acum, reţetele erau eliberate doar în judeţul cu care medicul de familie are contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Noile prevederi legislative vin în sprijinul pacienților care trebuie să ridice
Viitura a făcut ravagii la Valea Iașului. Pagube de peste 850.000 de lei
Marţi, 06 Aprilie 2021 11:18
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Arge a aprobat, pe 2 aprilie, lista obiectivelor de infrastructură afectate de calamități naturale, în comuna Valea Iașului. Urmează ca autoritățile județene să facă demersurile necesare în vederea promovării proiectului de hotărâre de guvern pentru susținerea finanțării aducerii la starea inițială a obiectivelor calamitate. Este nevoie de suma de 854.000 lei.
La începutul acestui an, comuna Valea Iașului a fost afectată de o viitură rapidă,, fiind afectate mai multe obiective. Conform procesului verbal de constatare și evaluare au fost afectate următoarele:
Cele trei ceasuri rele ale unei seri de marţi: PSD, PNL, PC
Marţi, 31 Ianuarie 2012 01:13
Marţea trecută, Piaţa Vasile Milea a fost luată cu asalt de aproximativ o mie de persoane, venite pentru a-şi exprima nemulţumirile faţă de Guvern şi Preşedinte. Într-o maximă sinteză, scandările repetau pe mai multe voci unul şi acelaşi lucru: Jos Băsescu!
Schimbare de conducere la Spitalul Municipal Curtea de Argeș
Luni, 05 Aprilie 2021 21:16
Pe 1 aprilie a fost numit un nou manager la Spitalul Municipal Curtea de Argeș, ca urmare a pensionării dr. Florian Badea. Acesta a fost înlocuit cu Florin Mitucă (foto), transferat din postul de director economic ocupat la Spitalul PNF Valea Iaşului. Florin Mitucă a lucrat o perioadă în sistemul bancar. Experiența în domeniul medical a căpătat-o în anii în care a fost director financiar la Spitalul Valea Iașului. Proaspăt instalat în postul de manager interimar al spitalului din Curtea de Argeș, el și-a propus să continue proiectele privind anveloparea clădirii și achiziția de echipamente medicale.
Mai multe articole..
- „Nu am uitat niciodată de unde am plecat şi-mi doresc să fiu implicat în mod direct şi permanent în viaţa oamenilor”
- Luminița Paul, managerul Serviciului de Ambulanță Argeș: „Suntem suprasolicitați!”
- Bețivi, hoți, neglijenți - calități, de ieri și de azi, ale multor primari din județ
- Se caută director financiar contabil și de îngrijire, la Spitalul Județean Argeș
Pagina 2498 din 2858
«ÎnceputAnterior2491249224932494249524962497249824992500UrmătorSfârşit»



















