Institutul Ștefănești, la un pas de închidere

Luni, 04 Mai 2015 14:37

# Lipsa programelor de cercetare, vinurile de slabă calitate și managementul neperformant, principalele motive ale colapsului
Unul din ultimele branduri ale județului, celebrul – odată – vin de Ștefănești, cu a lui Fetească Regală, ca perlă a coroanei, se pregătește de un așteptat deces. Așa cum au murit și alte nume mari ce purtau ”blazonul” întregii regiuni: Aro, Petrochimia, Muntenia, Agropit etc. Vinurile comercializate, azi, de INCDBH, sunt de o calitate mai mult decât îndoielnică, și asta o spun mulți cunoscători în ale celebrei licori. Vinurile vechi, din beciurile aceleiași instituții,

 

A fost cea de-a XXXVIII-a ediţie a Simfoniei Lalelelor, prima de după 1992 fără Tudor Pendiuc

Luni, 27 Aprilie 2015 00:00

# Cea mai iubită sărbătoare a Piteştiului şi una dintre cele mai cunoscute expoziţii dendro-floricole din România, Simfonia Lalelelor, a încheiat cea de-a XXXVIII-a ediţie.

Și anul acesta, evenimentul a debutat cu tradiționala Paradă a Florilor. Sute de școlari și preșcolari au defilat, însoțiți de două care alegorice împodobite cu mii de flori, pe traseul Piața Primăriei  - Casa Cărții, unde, în pavilionul expozițional, au putut fi admirate, timp de trei zile,  aranjamente florale  interesante, poate ceva mai puține față de anii trecuți, dar create cu migală de florari și peisagiști din întreaga țară.

 

Invazia melcilor la Schitu Goleşti!

Luni, 27 Aprilie 2015 00:00

# Viceprimarul Tudor Ion:  “Pe noi, nu ruşii or să ne omoare, ci melcii” # “O finanţare nu le putem oferi pentru că nu avem cadrul legal”- Camelia Cazacu, consilier  Unitatea Fitosanitară Argeş

Autorităţile de la Schitu Goleşti spun că localitatea este unul dintre cele 10 focare de la nivel naţional, unde melcii s-au înmulţit alarmant. Localnicii sunt disperaţi pentru că moluştele le sabotează culturile.  În ultimii ani, pagubele  provocate de melci au fost considerabile la

 

Trei zile de sărbătoare și spectacole de muzică populară la Mioveni, începând cu 1 Mai

Luni, 27 Aprilie 2015 00:00

În perioada 1 – 3 mai 2015, Orașul Mioveni, prin Primăria Mioveni și Centrul Cultural Mioveni organizează „Sărbătoarea Muncii, Primăverii și a Bucuriei”, eveniment cultural artistic ce se va desfășura pe platoul din cartierul Făget, punctul Izvorul Tămăduirii. De asemenea, cu același prilej va avea loc și „Târgul Meșterilor Populari”, urmând ca sculptori în lemn și lut, meșteri pielari, meșteri în olărit din județ să fie prezenți pe platoul din cartierul Făget, pentru a-și expune creațiile lor.

După modelul Ara Software, ADI Servsal Argeş poate deveni o altă piatră de moară pentru bugetele locale

Luni, 27 Aprilie 2015 00:00

# Sub privirile (ne)atente ale autorităţilor, banii bugetelor locale se scurg către diferite firme clientelare

În urmă cu aproximativ un an relatam despre managementul defectuos al asociaţiei ADI Servsal Argeş, despre salariul nesimţit al directorului ADI Servsal, Gabriel Moiceanu (foto), care, conform ultimei sale declaraţii de avere, câştiga mai mult decât preşedintele Consiliului Judeţean Argeş. Tot în acel material am mai semnalat şi atribuţiile, aş spune impuse consiliilor locale, care erau obligate să plătească din

 

A început urmărirea penală împotriva Euro Petrol SRL, firma “rechinului” Dan Săndulescu

Luni, 27 Aprilie 2015 00:00

Dubioasa insolvență a Euro Petrol SRL n-a scăpat vigilenței procurorilor care suspectează acte de evaziune fiscală în sărăcia firmei familiei Săndulescu. Ce e bătător la ochi în dosarul insolvenței debitoarei este și că două dintre cele mai mari sume înscrise la masa credală a firmei intrate în insolvență sunt revendicate tocmai de  patronii Ioana și Dan Săndulescu, din postura de creditori.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești a dispus, recent, începerea urmăririi penale față de S.C. Euro Petrol SRL, pentru săvârșirea infracțiunilor  prevăzute  de  articolul 296 alin. 1 litera n din Legea 571/2003. Este vorba despre firma fostului polițist  de circulație Dan

SC Astra Transport SRL a câştigat lupta cu autorităţile locale de la Băbana

Luni, 27 Aprilie 2015 00:00

# Administratorul Marian Dobrescu sare ”cu stimă”  şi la gâtul  autorităţilor locale de la Piteşti.

După ce transportatorul a acuzat autorităţile locale  de la Băbana de introducerea unei taxe mascate  de tranzitare a comunei, Tribunalul Argeş a obligat  pârâtul – Cons. Local Băbana - să anuleze o prevedere  care  punea la plată, nejustificat, societatea comercială Astra.  Instanţa a constatat că autorităţile locale au dispus în mod nelegal perceperea unei taxe  de tranzitare a comunei,  întrucât drumul pe

 

Asociația Culturală Rovine revendică, din nou, pentru Țuțulești-Argeș, celebra bătălie pe care istoricii n-au reușit s-o localizeze în spațiu

Luni, 27 Aprilie 2015 00:00

# Secretele și controversele Rovinelor

Informaţia confuză aflată la dispoziţia cercetătorilor încă lasă loc de interpretări în ceea ce privește bătălia de la Rovine. Localnicii din Țuțulești (fostă comună, actualmente sat al localității Stolnici) se jură însă că sunt urmașii  unor strămoși temerari, ce au luptat chiar în cătunul lor, fiindcă, potrivit asociației culturale ce poartă  numele bătăliei, Rovine, luptele s-ar fi dat tocmai la ei în sat. Nu sunt doar vorbe-n

Publitrans, obligată prin ordonanță președințială să permită societății CNCD inventarierea celor 40 de autobuze aflate în custodia firmei Consiliului Local Pitești

Luni, 27 Aprilie 2015 00:00

# Ultimele zbateri în procedura falimentului CNCD

«Naţionalizarea» autobuzelor CNCD ține firma administrată, până în noiembrie 2014, de Constantin Scarlat în imposibilitatea de a achita creditul contractat la Banca Transilvania, credit cu o valoare de peste 8 milioane de lei, luat tocmai pentru plata celor 40 de autobuze pe care  Publitrans le foloseşte fără accepul CNCD şi fără să plătească contravaloare folosirii lor, asta după ce DNA a pus sechestru

 

“Oameni care nu se comportă uman, când asta le cere meseria, nu au ce căuta în sistem

Luni, 27 Aprilie 2015 00:00

# Europarlamentarul  Viorica Dăncilă, despre cazul copilului  mort la Spitalul Municipal Curtea de Argeș după ce a fost greșit diagnosticat

Primele măsuri  dispuse de Direcția Județeană de Sănătate  Publică după deschiderea anchetei la Spitalul Municipal Curtea de Argeș, acolo unde un copil de nici 8 ani a murit după ce a fost greșit diagnosticat cu enterocolită, deși, potrivit autopsiei,  micuțul suferea de o puternică  infecție la plămâni, au scandalizat nu doar  familia  lui Andrei Bogdan Turcu, ci o țară întreagă, care le-a considerat mult prea blânde în raport cu drama celor doi părinți care și-au dus copilul, joi, la groapă.

Primarul interimar de la Budeasa, pe făraş. Consilierii i-au pus gând rău

Luni, 20 Aprilie 2015 22:51

# Teodor Craiu, două condamnări penale în numai patru ani
Teodor Daniel Craiu, primarul interimar de la Budeasa, stă pe un butoi de pulbere. Se pare că zilele sale ca primar sunt numărate. Consilierii vor să-l demită. Motivele consilierilor sunt diverse. Unul spune că nu-şi face treaba, altul, de la PSD, susţine că fotoliul de primar era al PSD-ului şi trebuie să fie

 

De voie, dar mai mult de nevoie. Primarii din Argeș încep să se întoarcă la Ara Software

Luni, 20 Aprilie 2015 22:45

# C.J. Argeș a reînceput negocierile cu firma de soft, sub lupa atentă a D.N.A.

Au început, de vinerea trecută, negocierile dintre Ara Software și Consiliul Județean Argeș. Negocieri începute la solicitarea firmei de soft ce este, evident, nemulțumită de modificările survenite în ultimul timp, modificări ce i-au afectat destul de serios bugetul. Mai pe românește, din sacul de bani ce

Gabriel Oprea, penibil la Pitești

Luni, 20 Aprilie 2015 22:35

# Bine că a plecat! Polițiștii au sufocat, pur și simplu, circulația!

Sosit, cu surle și trâmbițe, la Pitești, vicepremierul Gabriel Oprea nu a reușit, la conferința de presă, decât să se umple de penibil. Modest, ca întotdeauna, a ținut să sublinieze faptul că este un om de onoare, de cuvânt, și că toți cei care îl cunosc știu asta. A mai ținut să sublinieze că încă se primesc adeziuni la un partid al progresului, că cine vrea progres și bunăstare să binevoiască a-și lua carnet de membru.

 

Adrian Prodănel află luna viitoare ce mai poate salva din patrimoniul Motor Ag

Luni, 20 Aprilie 2015 22:29

# Cu Jaguarul și BMW-ul, în viteză, spre... faliment?!

Tribunalul Specializat Argeș a amânat pentru data de 25 mai judecarea cauzei  privind soluționarea contestațiilor referitoare la o hotărâre de anul trecut a Adunării Generale a Creditorilor privind reorganizarea SC Motor AG, contestații formulate în dosarul procedurii generale de insolvență a firmei lui Adrian Prodănel.  BRD a cerut respingerea planului de reorganizare şi intrarea în  faliment a SC Motor AG, asta după ce și AJFP Argeș a concluzionat  că

Mari oameni de cultură au primit distincții la Gala Premiilor pentru Excelență în Cultură, desfășurată la Mioveni

Luni, 20 Aprilie 2015 22:21

Centrul Cultural Educativ din Mioveni a fost joi, 16 aprilie 2015, gazda unui eveniment cultural de o importanță semnificativă pentru județul Argeș, și anume cea de-a IX-a ediție a „Galei Premiilor pentru Excelență în Cultură”, organizat de Direcția Județeană pentru Cultură Argeș.
În cadrul acestui eveniment, personalități ale culturii argeșene au primit distincții pentru șase secțiuni: muzică, literatură, arte plastice, teatru, conservare și restaurare patrimoniu cultural, precum și disctincția „Omul anului în cultura argeșeană”.

 

Brandul vinului de Ștefănești - căzut în cap, atât la propriu, cât și la figurat

Luni, 20 Aprilie 2015 22:08

De Sărbătorile Paștelui, cuprins de o nostalgie tembelă, m-am gândit că nu ar fi rău să cumpăr o sticlă de fetească de Ștefănești, care, poate, îmi va aduce aminte de momentele copilăriei. Momente când tata ne punea câte un dop de vin în față. Vin bun de la Institutul din Ștefănești. Așa încât am oprit la magazinul de prezentare și desfacere al pomenitului Institut și am cumpărat. Fetească, Merlot, Cabernet, Pinot Noir, cam de toate. Destul de ieftine, însă asta, la vinuri, nu e de bine. Ajuns acasă, am constatat că etichetele sunt colorate cu diverse carioci, au termeni tăiați cu pixul. Chestii ciudate, dacă te

Autoritatea pentu Administrarea Activelor Statului a pierdut recursul în dosarul falimentului Agrostar Costești

Luni, 20 Aprilie 2015 22:02

# Cum s-a ales AAAS  cu o gaură de aproape 100.000 de dolari

După ani și ani de procese și contestații cu privire la sumele din tabelul creanțelor  falimentarei Agrostar, magistrații au  clarificat situația celor înscriși la masa credală a debitoarei.  În martie 2015, Curtea de Apel Pitești a respins ca nefondat recursul declarat de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului în dosarul falimentului Agrostar Costești, decizia instanței fiind irevocabilă.   Una  dintre creanțele AAAS, deloc neglijabilă – peste 98 de mii de dolari -  s-a dus pe apa sâmbetei, după ce magistrații au concluzionat că  pierderea termenului de contestație  este o culpă a AAAS.

 

Eveniment caritabil sportiv: ”ÎMPREUNĂ PENTRU LIA!”

Luni, 20 Aprilie 2015 21:55

În data de 24 aprilie 2015, vineri, la ora 19.00, la Sala de sport a Universității din Pitești (STR GH DOJA, nr 41) se va desfășura un eveniment caritabil în pași de Zumba® Fitness “Împreună pentru Lia!”
Organizatorul evenimentului este Alexandra Tomulescu, instructor licențiat Zumba® Fitness, iar invitatul special este Claudiu Guţu, instructor licențiat Zumba® Fitness din Timișoara. Scopul acestui eveniment este strângerea de fonduri pentru o tânără de doar 19 ani, LIA SPIRIDON, care se luptă cu o

Cibrosat SA, dată în judecată de administratorii judiciari ai Alprom

Luni, 20 Aprilie 2015 21:46

Tribunalul Specializat Argeş cheamă în  instanţă, pe 23 aprilie, una dintre firmele controlate până mai de curând de controversatul om de afaceri  Cătălin Chelu pentru anularea actelor frauduloase şi transferurilor  patrimoniale efectuate de  debitoarea S.C. Alprom. Preşedintele Consiliului de Administraţie al Alprom, Mihai Brânză, spune că transferul patrimonial către Cibrosat SA era singura soluţie  pentru evitarea intrării producătorului de mobilă în insolvenţă şi că acţiunile administratorilor judiciari ai  Alprom  ar fi rezultatele influenţelor omului de afaceri Gigi Văsîi (foto), reprezentantul SC

 

400 de persoane cu averi uriașe, verificate de ANAF

Luni, 20 Aprilie 2015 21:44

# Programul de asigurare a conformării fiscale a persoanelor fizice cu averi mari (PFAM)
Veniturile din străinătate obținute în 2013 și declarate în 2014, la nivelul grupului PFAM, au fost de peste 7 ori mai mari decât cele declarate în 2013, pentru anul 2012, crescând de la 18.272.804 lei la 144.275.059 lei (cca 32 milioane de euro).
Această creștere survine în urma intensificări campaniei de asigurare a conformării fiscale la declararea veniturilor din străinătate, derulată de Direcția

Mariajul politic, bănuit de mulţi, dintre Iani Popa şi Tăriceanu se adevereşte de la o zi la alta

Luni, 06 Aprilie 2015 00:00

# La braţ cu Tăriceanu, liderul senatorilor PNL a fost într-o delegaţie la Bruxelles

Despre relaţia apropiată dintre liberalul Ion Popa şi Tăriceanu s-a tot vorbit, ba, mai mult, unii spun că, dacă nu ieşea preşedinte Klaus Iohannis, senatorul liberal Ion Popa trecea în barca lui Tăriceanu, unde, încă din campania electorală, era deja cu un picior, având în vedere (ne)implicarea sa în acea luptă electorală, unde, de fapt, nu prea s-a văzut.

 

Pagina 603 din 676

«ÎnceputAnterior601602603604605606607608609610UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea