Primul consorţiu tehnologic şcolar din Argeş va fi la Dacia
Miercuri, 14 Mai 2014 19:43
# Remus Pricopie: “Vrem să vedem cum reușim să strângem legăturile cu actorii privați” În Argeş, un prim pas în direcţia adaptării curriculumului la cerinţele companiilor s-a făcut săptămâna trecută, în prezenţa ministrului Educatiei, Remus Pricopie. Înființarea primului consorţiu tehnic școlar, realizat printr-un parteneriat între Uzina Dacia Renault şi Grupul Şcolar de Construcţii Maşini Mioveni a fost, de altfel, principalul motiv al vizitei în Argeş efectuate de ministrul Educației, Remus Pricopie
4 lei/mp pe zi sau 18 lei/oră, chiriile spațiilor de la Casa Cărții
Miercuri, 14 Mai 2014 19:34
# Tarifele pentru cursurile de pian şi chitară au crescut. În ultima ședință de Consiliu Local au fost aprobate tarifele de închiriere pentru spațiile din interiorul Complexului Casa Cărții. Acestea pornesc de la 4 lei/m.p./zi pentru utilizarea pe o scurtă perioadă, și pot scădea până la 2 lei/m.p./zi pentru chiriașii care încheie contracte mai mari de 30 de zile. Sălile ”Ars Nova”, ”Simpozion”, ”Coregrafie” și ”Cafeneaua Artelor” se închiriază pentru un tarif unic de 18 lei/oră. Iată, mai jos, Hotărârea nr. 152/17.04.2014 “În spaţiul expoziţional casa Cărţii, tariful a rămas acelaşi, 4 lei/mp/ zi, iar în săli 18 lei/oră. Au crescut în schimb tarifele pentru cursurile de pian şi chitară, plătite de cursanţi”, precizează Carmen Dumitrache, directorul Centrului Cultural Piteşti. (A.S.)
Click AICI pentru vizualizare document
Sărăcie lucie la Salonul Auto Pitești 2014
Miercuri, 14 Mai 2014 19:33
# Standul cu cele mai multe mașini – cel pentru copii, de lângă biserică # Taxa de 700 euro – pentru participarea la târg – refuzată de numeroși dealeri. A apus strălucirea de altădată a industriei auto, au trecut vremurile când se vindeau, cam la orice dealer, câteva zeci de mașini pe lună. Din 2008 – an considerat de vârf pentru vânzarea mașinilor din import – s-au închis câteva reprezentanțe – Kia, Mazda, Bmw etc., iar vânzările de autoturisme noi au scăzut dramatic. Salonul Auto Pitești 2014 a reușit, cu greu, să mascheze anii de mers pe pierdere pentru reprezentanții mărcilor auto. Care reprezentanți,
Piteșteanul Alex Pîrvu, din nou pe scena Sălii Palatului
Miercuri, 14 Mai 2014 18:47
# Alex Pîrvu: ”Îmi doresc o carieră în muzică. Am să încerc să îmi realizez visul: să cânt pe marile scene ale lumii.” După ce, în noiembrie 2013, a urcat pe scenă cu Toto Cutogno şi a interpretat la pian o piesă de Beethoven, iar în decembrie 2013 a cântat în duet cu Marcel Pavel melodia cu care a câştigat ediţia a IV-a a sezonului 2 din emisiunea Next Star, My Way, Alex Pîrvu revine la Sala Palatului. De această dată, talentatul piteştean a cântat în duet cu Al Bano Carrisi melodia “Ci Sara”, care a fost foarte bine primită de public.
Festivalul Naţional de Muzică Uşoară, Folk şi Dans Modern “Floare de castan”, mediatizare de toată jena
Miercuri, 14 Mai 2014 18:44
În perioada 3-4 mai 2014, la Costeşti a avut loc Festivalul Naţional de Muzică Uşoară, Folk şi Dans Modern “Floare de castan”, ediţia IX-a Costeşti despre care… puţină lume a auzit. Şi nici nu e de mirare, având în vedere că Primăria Orașului Costești nu s-a învrednicit să trimită măcar un comunicat de presă care să anunţe concursul, eveniment care, iată, se vrea de talie naţională, sau măcar o listă a premianţilor, la finalul competiţiei. Pe site-ul Primăriei Costeşti, nu tu condiţii şi termene de participare, nu tu istoric al festivalului, nu tu vreo galerie foto ori listă cu rezultatele concursului! Doar un anunţ sec,
Război, la Stolnici, pe cele 43 de hectare ale lacului Vlășcuța
Luni, 05 Mai 2014 14:22
# Primăria Stolnici a reziliat contractul de concesiune pentru nerespectarea clauzelor. Război cu armele la vedere între Primăria Stolnici și firma care, de 10 ani, administrează cel mai mare lac de pește din Argeș. S.C. Orentex S.R.L., care a câștigat licitația de atribuire a concesiunii în anul 2004, nu a respectat cerințele obligatorii cuprinse în Caietul de Sarcini. Deși acesta plătește regulat prețul concesiunii, nu se achită de restul obligațiilor stabilite în acest caiet: construcția unei zone de agrement pe malul lacului, care să cuprindă și o structură de cazare. În momentul de față, pescarii amatori nu pot
Concurs între parlamentarii argeșeni: cine interpelează mai mult... și mai degeaba
Luni, 05 Mai 2014 14:13
# Deputatul Gerea, un Arnold al interpelărilor. Acum câțiva ani, deputatul Gerea făcea un inventar succinct al activității sale: interpelări, inițiative, chestii. Domnul deputat se situează foarte bine din acest punct de vedere, se poate constata o profesionalizare a activității în Parlament. Nu însă că se muncește mai mult, ci mai cu spor. Acum 20 de ani, inițiativele legislative erau asumate strict de cei cărora le aparțineau. Acum, se semnează toți pe toate, ca să iasă bine la numărătoare. Numai cercetați, să vedeți câți au muncit la fiecare dintre acestea. Cât despre interpelări… deputatul Gerea nu
Candidatul PDL Argeș la șefia Consiliului Județean, lansat în prezența lui Blaga și a lui Stolojan
Luni, 05 Mai 2014 14:09
# Cătălin Teodorescu: ”Haideți să schimbăm, împreună, Argeșul! Să schimbăm viitorul nostru și al copiilor noștri!” Preşedintele PDL Argeş, deputatul Cătălin Teodorescu şi-a depus, sâmbătă, candidatura pentru preşedinţia CJ Argeş. Evenimentul a început în Sala Mare a Teatrului Alexandru Davila, începând cu ora 10.30. Pentru susținerea candidaturii lui Cătălin Teodorescu, dar și a lui Adrian Moisescu, candidat al PDL Argeș pe listele europarlamentare, au sosit la Pitești președintele PDL Vasile Blaga, europarlamentarii Theodor Stolojan, Traian Ungureanu și Marian-Jean Marinescu, precum și deputatul PDL de Vâlcea, Romeo Rădulescu.
INCDBH Ştefăneşti, executat silit a doua oară de către AVAS
Luni, 05 Mai 2014 14:08
# Institutul riscă să piardă aparatura din laboratoare şi să nu-şi mai poată desfăşura principala activitate, cea de cercetare. Chiar dacă se anunţă un an bun pentru activitatea de producţie vini-viticolă, în ceea ce priveşte activitatea principală a Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură Stefănești, emoţiile sunt mari. Autoritatea pentru Valorificare Activelor Statului a început demersurile pentru executarea silită a Institutului, după ce, în 2007, a lăsat INCDBH Ştefăneşti fără linia de îmbuteliere, achiziţionată cu un credit garantat de stat.
Bătaie de joc, cu repetiție, pentru clienții Oleo-Mac
Luni, 05 Mai 2014 14:01
În urmă cu aproximativ doi ani, săptămânalul nostru semnala o gravă disfuncționalitate în privința modului în care erau ”tratați” clienții firmei Oleo Mac. Ore întregi de așteptare și câteva drumuri bune au fost necesare pentru o reparație minoră. Și asta vorbind despre unelte cumpărate de la același magazin. Reprezentanții firmei s-au arătat foarte deranjați, la acea dată, de remarcile făcute, precizând că totul este normal și corect, doar că noi avem așa, pretenții exagerate. Numai că, direct, la a doua încercare, Oleo Mac… strikes back. Nu s-a schimbat nimic față de acum doi ani. Din contră.
Ce PDL-ul a închis, Ion Georgescu a redeschis
Luni, 05 Mai 2014 13:33
# Începând de luni, 5 mai, Serviciul Fiscal Orăşenesc Mioveni funcţionează! Anul 2011 a însemnat pentru judeţul Argeş anul desfinţăriilor. În acel an, sub guvernarea PDL, au fost desfinţate, în judeţul nostru şi nu numai, spitale, printre care şi cel de la Călineşti, spital ce îndeplinea toate condiţiile de funcţionare, dar şi agenţii fiscale, inclusiv cea de la Mioveni, zonă cu referinţă economică ce asigură 20% din exportul şi 5% din PIB-ul României.
După închiderea spitalului de la Călineşti, Ion Georgescu, primarul din Mioveni, a propus Consiliului Local ca spitalul din Călineşti să fie preluat de
Într-un spirit plin de optimism și încredere, Ion Popa și-a depus candidatura pentru președinția C.J. Argeș
Luni, 05 Mai 2014 13:31
# Ion Popa, candidat PNL la CJ Argeș: ,,Sunt 25 de ani de când în județul Argeș se discută numai de proiecte și nu se face nimic”. Duminică, 4 mai, zi ploioasă, despre care se zice că aduce noroc și belșug, Ion Popa, președintele PNL Argeș, înconjurat de o armată de oameni, colegi de partid, parlamentarii PNL de Argeș, primari și aleși locali, și-a depus candidatura pentru președinția Consiliului Județean Argeș într-un spirit plin de optimism și încredere. Senatorul a precizat că se bucură de susținirea colegilor de partid, a primarilor din Argeș, dar cel mai important, așa cum ne-a declarat,
Secretul unei cariere de succes. Flori Grigoraş, de la roboţi industriali, la fonduri europene
Luni, 05 Mai 2014 13:23
# "Succesul afacerii mele, constă în devotament, spirit de echipă și Divinitate!" A plecat la drum într-o direcţie, dar a făcut carieră într-un domeniu care n-avea legatura cu pregătirea pe care o urmase. În facultate s-a specializat în roboţi industriali dar a ajuns manager de proiect în propria sa afacere, o afacere de succes, un business pe care îl consideră de viitor şi pe care, cu siguranta il va continua fiica sa, încă din fragedă vârstă, un pilon important în afacerea mamei sale.
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic s-a implicat direct în proiectul social-filantropic ”Campionii Bucuriei”
Luni, 05 Mai 2014 13:06
# Până la sfârşitul anului, îniţiativa Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului va fi pusă în practică în fiecare protoierie. În protoieria Topoloveni a fost pus în practică, luna trecută, o acţiune social-filantropic, parte a proiectului ,,Campionii Bucuriei”, proiect derulat conform hotărârii Permanenței Eparhiale a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului şi cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, urmând ca până la sfârşitul anului, iniţiative similare să aibă loc în toate protoeriile judeţului. Dacă până acum proiectul s-a axat pe activități sportive și culturale, din acest an, iniţiativa a avut în completare
Înaltpreasfințitul Calinic a oficiat, la Topoloveni, slujba de resfințire a Bisericii Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil
Luni, 28 Aprilie 2014 00:00
# Edificiul, construit în anii 1700, a fost renovat cu fonduri europene. De sărbătoarea Sfântului Gheorghe, un monument istoric din Topoloveni s-a bucurat de o atenție specială, binemeritată. Slujba de resfințire a bisericii - monument istoric a parohiei Inuri, din protopopiatul Topoloveni, a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. La eveniment au participat personalități din partea instituțiilor administrative locale și centrale, precum și clerici din parohiile aflate în vecinătate.
“Sunt total indignat de sentinţa ÎCCJ (…). Nu voi lăsa lucrurile aşa! CEDO va face dreptate”
Luni, 28 Aprilie 2014 00:00
# Fostul şef al SPCRPIV Argeş, Codruţ Vlăsceanu, ultima declarație înainte de a fi încarcerat în Dosarul Permiselor. Într-un interviu acordat ziarului nostru la scurt timp după pronunţarea sentinţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care l-a trimis în puşcărie, Codruţ Vlăsceanu mărturiseşte că se aştepta ca Instanţa Supremă să se rezume, în cazul său, la o pedeapsă cu muncă în folosul comunităţii, mai ales după ce DRPCIV atestase faptul că Vlăsceanu nu a participat ca examinator la examenele pentru obţinerea permiselor. Fostul şef al SPCRPIV Argeş, aflat de două săptămâni după gratii,
I s-a tras de la blocul turn din Craiovei! Tungal Construct speră să scape de problemele financiare printr-o nouă reorganizare
Luni, 28 Aprilie 2014 00:00
# Ca să evite falimentul, firma de construcţii mizează pe înstrăinarea unor active de ordinul milioanelor de lei. Noul plan de reorganizare avut în vedere de Tungal Construct Piteşti vizează, printre altele, vânzarea a peste 7.000 de mp de teren în Piteşti şi Mărăcineni, dar şi a altor active - apartamente şi garsoniere, spaţii comerciale şi locuri de parcare – aferente blocului de locuinţe din Cartierul Craiovei, nr. 152, imobilul care a dezechilibrat financiar cândva prospera firmă de construcţii.
Medicul Sorin Pletea şi-a recăpătat dreptul de a practica ginecologia, dar nu se întoarce la Spitalul Judeţean
Luni, 28 Aprilie 2014 00:00
# Valeriu Bănică, preşedintele Colegiul Medicilor Argeș: “Recâştigarea dreptului de a practica în specialitatea obstetrică-ginecologie nu implică şi reluarea activităţii la Spitalul Judeţean”. Judecătoria Piteşti i-a retras lui Sorin Pletea, în 2010 dreptul de practica ginecologia, ca urmare a acuzaţiilor de malpraxis formulate de părinţii fetiţei decedate la vârsta de doi ani, din cauza a traumelor provocate la naştere prin folosirea forcepsului, şi l-a condamnat pe medicul piteştean la la 1 an şi 8 luni de închisoare cu suspendare. A urmat o serie de contestaţii şi procese, iar luna aceasta,Tribunalul
La instanță, după ce și-a rupt mașina în drum!
Luni, 28 Aprilie 2014 00:00
# Consiliul Judeţean Argeş, primăriile şi consiliile locale de la Beleţi-Negreşti şi Topoloveni, chemate în instanţă de ASIROM. S.C.ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - ASIROM a dat în judecată, anul trecut, Consiliul Judeţean Argeş, Primăria Beleţi-Negreşti, Consiliul Local Beleţi-Negreşti, Primăria Topoloveni şi Consiliul Local Topoloveni, după ce unul dintre clienţii săi şi-a avariat vehiculul pe un drum judeţean. Judecătoria Topoloveni a găsit vinovate autorităţile locale de la Beleţi-Negreşti şi Comuna Beleţi-Negreşti, pe care le obligă la despăgubiri de 4670 lei. Dorin Cătănea, primarul
Şi a fost cea de-a XXXVII-a ediţie a Simfoniei Lalelelor
Luni, 14 Aprilie 2014 00:00
Tradiţionala Paradă a Florilor, pentru care autorităţile locale au avut cele mai mari emoţii din cauza condiţiilor meteo, a deschis spectacolul de bucurie şi culoare care înviorat Piteştiul între 11 şi 13 martie. Şi chiar dacă vremea n-a fost cea mai potrivită pentru un astfel de eveniment, Piteştiul a fost, timp de trei zile, în sărbătoare. Pentru ediţia din acest an, Administraţia Domeniului Public a sădit câte un bulb pentru fiecare locuitor al oraşului, ceea ce înseamnă că 160.000 de lalele au colorat, la propriu, Piteştiul.
Omul de afaceri Marian Drăgușin are de recuperat 50 miliarde de lei vechi de la propria firmă, Vinalcool, acum în faliment!
Luni, 14 Aprilie 2014 00:00
# Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a pierdut procesul cu Vinalcool Argeş # AAAV revendica o creanţă de 60.000 de lei de pe vremea FPS. Luna trecută, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, în calitate de creditor al SC Vinalcool Argeş, a formulat şi înaintat Tribunalului Comercial Argeş o contestaţie la tabelul definitiv al creditorilor, solicitând înscrierea în respectivul document a unei
Mai multe articole..
Pagina 614 din 669
«ÎnceputAnterior611612613614615616617618619620UrmătorSfârşit»



















