ATITUDINE IN ARGES
Gheorghe Minculete, primarul comunei Cepari: “Mi-e ruşine de domnul prefect să fiu eu oaia neagră a judeţului. Fac pe dracu-n patru şi rezolv”
Luni, 16 Martie 2015 00:00
# Deşi termenul a expirat la 1 martie, zece primării din Argeş n-au încheiat încă inventarierea terenurilor.
Prefectul Mihai Oprescu s-a întâlnit, săptămâna trecută, cu primarii localităţilor argeşene restante la depunerea anexelor prevăzute de Legea 165/2013 privind restituirea terenurilor luate abuziv pe vremea comuniștilor. Ultimul termen comunicat de autorităţi pentru depunerea acestor documente la OCPI a fost 1 martie 2015. Nici cu ameninţarea amenzilor de până 100.000 de lei, primăriile Costeşti, Curtea de Argeş, Cepari, Ciofrângeni, Buzoeşti, Căteasca,
Câștigătorii campaniei E-Waste Day
Luni, 02 Noiembrie 2020 22:37
Pe 26 octombrie a avut loc extragerea câștigătorilor campaniei E-Waste Day. Acțiunea a fost desfășurată de Asociația Română pentru Reciclare – ROREC, cu sprijinul Primăriei Pitești, în perioada 28 septembrie – 26 octombrie 2020, pe raza municipiului.
Au fost, astfel, obținute 29 de premii de către următorii participanți la campania de reciclare:
Şeful tinerilor pesedişti, Nicolae Bănicioiu, a venit la Piteşti să-l atace pe Mircea Andrei
Joi, 12 Mai 2011 01:00
Preşedintele Tineretului Social Democrat, deputatul Nicu Bănicioiu, a venit la Piteşti săptămâna trecută. Motivul declarat al vizitei a fost legat de dorinţa de a vedea la lucru organizaţia locală a juniorilor pesedişti, care a tot avut mai multe acţiuni de ecologizare. În ciuda acestui fapt, în cadrul conferinţei de
Cazurile de COVID confirmate la elevii și cadrele didactice din Argeș
Joi, 29 Octombrie 2020 13:46
Inspectoratul Școlar Județean Argeș a prezentat, joi, într-o conferință de presă, situația cazurilor COVID-19 confirmate în unitățile școlare din județ. Astfel, joi dimineața (29 octombrie), erau confirmați 40 de elevi argeșeni, respectiv 27 de cadre didactice.
Doar 1% dintre unitățile de învățământ din Argeș sunt în scenariu roșu. Vezi care sunt
Joi, 29 Octombrie 2020 13:25
În județul Argeș, doar 1% dintre unitățile de învățământ sunt în scenariul 3 – roșu -, adică orele se fac doar online. Este vorba despre Colegiul Național „I.C. Brătianu”, Colegiul Terțiar Nonuniversitar (unde orele se fac online încă de la începutul anului școlar), Școala Gimnazială „Adrian Păunescu” din Pitești, Școala Gimnazială „Radu Șerban” din Sălătrucu și Grădinița cu Program Prelungit TIC-PITIC din Mioveni.
Mai multe articole..
- Percheziții în Argeș într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul este de peste patru milioane de euro
- Echipa ”Visuri la cheie” i-a îndeplinit dorința unei tinere gimnaste din Pitești
- Ludovic Orban, în urma vizitei de la Dacia: „Fabrica din Mioveni este una capabilă să genereze produse competitive”
- Medicii Spitalului Orășenesc Mioveni: Dallou Samir și Mircea Stoian
Pagina 2580 din 2858
«ÎnceputAnterior2571257225732574257525762577257825792580UrmătorSfârşit»



















