ATITUDINE IN ARGES
Cristian Gentea: ”Am prelungit cu 240 de metri pista de alergare din Parcul Lunca Argeșului”
Marţi, 02 Iunie 2026 10:23
Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a anunțat că municipalitatea a prelungit cu 240 de metri pista de alergare din parc. În acest fel, acum circuitul este de 500 de metri.
”Parcul Lunca Argeșului este unul dintre cele mai frumoase spații pentru recreere și sport din orașul nostru. Un loc viu, folosit zilnic de familii, copii, alergători, bicicliști și de toți cei care aleg mișcarea și timpul petrecut în aer liber.
Pentru că sunt tot mai mulți cei care fac jogging și antrenamente, am o veste bună: am prelungit cu 240 de metri pista de alergare din parc, astfel încât aici avem acum un circuit de peste 500 de metri.
În urma discuțiilor cu un atlet de performanță care participă la competiții, vom continua să îmbunătățim condițiile pentru alergători, prin amenajarea unei zone circulare mai ample, care să permită un ritm mai bun de alergare și o utilizare mai eficientă a energiei în timpul antrenamentelor.
Și nu ne oprim aici. Piste de alergare vom avea și în complexul din Tudor Vladimirescu, unde pregătim un circuit de 430 de metri.
Iar în perspectivă, orașul nostru va beneficia și de un stadion de atletism ultramodern în Trivale, un proiect important pentru sportul de performanță, dar și pentru toți cei care își doresc să facă mișcare.”, a transmis Cristian Gentea.
RUBRICA LUI NEA MÎNDRUȚĂ
Marţi, 09 Iunie 2026 10:30
PLATĂ TRANSPORT MARFĂ (M.F. DRAGOMIRESCU)
Dreptatea mai e și boarfă,
De nu mai știi de aortă
Și-s destui care au marfă...
El se face c-o transportă.
Transfăgărășanul ar putea fi deschis vineri, 12 iunie
Miercuri, 10 Iunie 2026 07:32
Șeful CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat că mâine o comisie specială a instituției pe care o conduce va verifica dacă Transfăgărășanul poate fi deschis în condiții de siguranță. Astfel, cel mai spectaculos traseu din România ar putea fi deschis vineri, 12 iunie.
”Am semnat decizia de constituire a Comisiei speciale a CNAIR pentru Transfăgărășan (DN7C).
Joi, 11 iunie, comisia urcă pe munte pentru a verifica fiecare kilometru al acestui drum situat la mare altitudine și să stabilească momentul în care circulația poate fi redeschisă în siguranță.
Dacă starea carosabilului și condițiile meteo o permit, estimez că Transfăgărășanul se va deschide vineri, 12 iunie 2026, la ora 09.00.
Un singur lucru de reținut pentru cei care abia așteaptă serpentinele: pe sectorul dintre Piscul Negru și Bâlea Cascadă, circulația va fi permisă doar între orele 7.00 și 21.00 — pentru siguranța tuturor, pe un traseu pe care muntele are regulile lui.”, a transmis șeful CNAIR.
Nicușor Dan a atacat la CCR ordonanța care mărea cota de vânătoare la urși. Primarul comunei Corbeni: ”Îl invităm pe domnul președinte să stea o săptămână pe Transfăgărășan!...”
Luni, 25 Mai 2026 10:09
Președintele României, Nicușor Dan, a sesizat Curtea Constituțională a României în legătură cu legea care modifică Ordonanța de Urgență nr. 81/2021 privind metodele de intervenție pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun. Acțiunea liderului de la Cotroceni este o lovitură dată primarilor care, după ani de zile, puteau interveni în cazul urșilor care ajungeau pe ulițele satelor sau chiar în gospădăriile oamenilor.
Nicușor se teme să nu dispară urșii din România, care sunt câtă frunză și iarbă...
Săptămânalul Atitudine în Argeș a prezentat, constant, subiecte despre urșii care au coborât de la munte la câmpie, punând în pericol viața oamenilor. Redactorii noștri au vorbit cu zeci de primari argeșeni, cel mai recent chiar cu primarii din comunele limitrofe Piteștiului – pentru că urșii au ajuns și la Bascov sau Budeasa, dar și la Albota, Băbana și Bradu. Mai nou, aflăm că președintele Nicușor Dan se teme că România va rămâne fără urși...
Predarea amplasamentelor pentru realizarea a șapte terenuri de sport moderne, în Pitești!
Vineri, 29 Mai 2026 08:56
Primăria Municipiului Pitești anunță predarea amplasamentelor și emiterea ordinelor de începere a lucrărilor pentru realizarea a șapte terenuri de sport moderne, investiții dedicate dezvoltării infrastructurii sportive școlare.
Proiectele vizează construirea a șase terenuri sintetice multifuncționale, cu suprafață modulară, în cadrul unităților de învățământ:
· Școala Gimnazială „Marin Preda” – 554.900 de lei fără TVA;
· Școala Gimnazială „Negru Vodă” – 554.900 de lei fără TVA;
· Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” – 524.900 de lei fără TVA;
· Școala Gimnazială „Alexandru Davila” – 554.900 de lei fără TVA;
· Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” – 396.900 de lei fără TVA;
· Școala Gimnazială „Matei Basarab” – 554.900 de lei fără TVA.
În paralel, la Baza Sportivă Aripi va fi amenajat un teren de sport cu gazon sintetic, în valoare de 494.900 lei fără TVA, cu dimensiunea de 40 x 21 m.
Toate lucrările sunt realizate de S.C. Marisar Sport S.R.L. (societate cu sediul în județul Bihor), având o durată de execuție de 3 luni. Garanția lucrărilor este de 36 de luni de la recepția la terminarea acestora.
Cele șase terenuri multifuncționale din unitățile de învățământ vor beneficia de:
· infrastructură completă, cu strat de balast și placă din beton armat;
· suprafață sportivă modulară, rezistentă și sigură pentru utilizare intensivă;
· marcaje pentru minifotbal și baschet;
· împrejmuire metalică de protecție, cu înălțime de 6 metri;
· sistem de iluminat cu LED;
· dotări sportive: porți de minifotbal și panouri de baschet.
Terenul de la Baza Sportivă Aripi va avea o structură adaptată jocului de fotbal, cu gazon sintetic omologat, sistem de iluminat nocturn, împrejmuire perimetrală și dotări specifice.
Prin aceste investiții, administrația locală continuă modernizarea infrastructurii sportive din Pitești, oferind elevilor și comunității spații moderne, sigure și funcționale pentru activități sportive și recreative.
Compartimentul Comunicare
Primăria Municipiului Pitești
Mai multe articole..
Pagina 27 din 3000
«ÎnceputAnterior21222324252627282930UrmătorSfârşit»



















