ATITUDINE IN ARGES

Peste 200 de testări la cerere pentru COVID-19, într-o săptămână, la Spitalul Județean

Luni, 27 Iulie 2020 21:07

În perioada 16 – 23 iulie, la Spitalul Județean de Urgență Pitești s-au efectuat, la cerere,  202 testări pentru COVID-19. Dintre persoanele testate, 45 au ieșit pozitive, conform informațiilor furnizate de Cristina Cazacu – purtătorul de cuvânt al unității sanitare. Vorbim despre persoane care au solicitat contracost respectivul test din diferite motive, fie pentru că au dorit să plece în călătorii  în afara țării sau au vrut să afle  dacă sunt bolnave.

 

Argeșenii vor primi câte 2000 de lei ca să-și instaleze garduri electrice împotriva urșilor

Luni, 27 Iulie 2020 20:49

Locuitorii din zonele în care urșii le produc pagube în gospodării vor primi bani de la ministerul Mediului pentru a instala garduri electrice în jurul proprietăților. Banii fac parte dintr-un program lansat de minister în dezbatere publică și care are ca obiectiv împiedicarea incidentelor tot mai dese provocate de urși. Programul este adresat populației din 26 de județe, inclusiv Argeș.

Constantin Polexe:“Mie nu mi-a spus nimeni că această funcţie e obligatoriu de la un partid sau altul!”

Luni, 08 Septembrie 2014 00:00

# Vicele CJ Argeş, nici în căruţă, nici în teleguţă.

Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș și secretarul general al PNL Argeș, Constantin Polexe, infirmă zvonurile potrivit cărora ar urma să facă pasul cel mare către  Partidul Liberal Reformator, mai ales că, potrivit propriilor sale afirmaţii, nici n-ar fi primit vreo ofertă oficială în acest sens.
“Deocamdată nu am decât o singură invitaţie, de la Partidul Naţional Liberal. N-am primit altă ofertă de la nici un alt partid, deci, la această oră, nu pot să

 

Din ciclul: “Constantin file de poveste...” Cizmele şi ciorapii de la Vultureşti ai PSD, o iluzie optică?

Miercuri, 21 Iulie 2010 19:41

# Nicolescu minte de îngheaţă apele... Constantin Nicolescu, acest mare om mare caracter al Argeşului şi Muscelului, ne-a demonstrat (dacă mai era cazul) că nu poate face politică fără fapte. Şi vorbim de fapte de vitejie, cum ar fi mituirea electoratului de la Vultureşti, unde duminică au avut loc

Super eveniment marca Primaria Bascov

Luni, 01 Septembrie 2014 00:00

Mare sărbătoare la sfârșit de vară, în comuna Bascov! Duminică, 31 august, pe platoul izlazului Aninoasa din satul Brăileni, a avut loc ediţia a VIII-a a celei mai mari şi mai importante manifestări cultural-artistice din localitate – Ziua Comunei Bascov.
Şi în acest an, administraţia locală, în frunte cu edilul Gheorghe Stancu, a dorit să le ofere locuitorilor comunei o zi plină de surprize și bucurie, cu nume mari ale muzicii populare româneşti.

 

Pagina 2620 din 2858

«ÎnceputAnterior2611261226132614261526162617261826192620UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea