ATITUDINE IN ARGES

Regulamentul de închiriere a parcărilor - funcţional, dar aplicabil doar acolo unde se putea şi fără el!

Miercuri, 12 Iunie 2013 21:43

# Tudor Pendiuc: “Sunt unele probleme la care nu avem soluţii!“ # În asociaţiile în care numărul solicitărilor îl depăşeşte pe cel al locurilor de parcare, problema rămâne nerezolvată. După doi ani de dezbateri şi  îmbunătăţiri ale regulamentului de închiriere a parcărilor, s-a făcut şi primul pas, timid, ce-i drept , către punerea în practică a acestuia. Câteva zeci de locuri de parcare au fost, în sfârşit, atribuite, prin închiriere, săptămâna trecută. Cum era de aşteptat, atribuirea s-a făcut doar în acele asociaţii care au avut suficiente locuri de parcare, nu şi acolo unde solicitările depăşesc numărul locurilor disponibile, adică exact  în acele situaţii de la care

 

Doctor în sport! Un tânăr jurnalist aduce contribuţii la dezvoltarea atletismului

Luni, 30 Septembrie 2019 16:05

Munca jurnalistului Gabriel Niţă, redactor din anul 2010 în cadrul Argeş TV, începută în anul 2015 prin studiile de doctorat în domeniul “Ştiinţa Sportului şi a Educaţiei Fizice” a ajuns la final. Acesta tocmai a susţinut teza de doctorat denumită “Contribuţii ale mass-media în promovarea şi dezvoltarea atletismului prin marketingul competiţiei”.

Trimis în judecată după ce a înjurat și a lovit cu piciorul în coapsă un polițist

Luni, 30 Septembrie 2019 15:47

Un bărbat, aflat în stare de ebrietate, a înjurat și amenințat cu moartea trei polițiști, iar pe unul dintre ei l-a lovit cu piciorul în coapsă. Fapta a fost săvârșită la începutul lunii septembrie, mai exact în seara zilei de 2 septembrie. Andrei Cătălin I. a fost trimis în judecată, fiind cercetat sub măsura controlului judiciar, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și pentru ultraj.

 

50% din arieratele judeţului sunt la Cocu şi Bradu

Miercuri, 05 Iunie 2013 10:07

Directorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Argeş, Petre Cojocaru, şi preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, atrag atenţia primarilor localităţilor  argeşene care au arierate să  dea dovadă de atenţie la angajarea cheltuielilor, pentru a nu intra în criză. Localităţile argeşene  cu arierate  cumulau, la sfârşitul lunii trecute, 8 milioane  lei – obligații financiare ajunse la scadenţă şi neachitate.  Jumătate din această sumă  cade în sarcina comunelor Bradu (3,4 mil. lei) şi Cocu (1.8 mil lei). “Cu toate că are excedent, Primăria Bradu refuză să plătească. Comuna Cocu este în criză financiară, la fel şi comunele Hârseşti şi Sălătrucu. Probleme sunt şi la 

Disensiuni în majoritatea USL-istă a CL Piteşti

Miercuri, 05 Iunie 2013 09:55

# Trei proiecte de HCL retrase de pe ordinea de zi a ultimei şedinţe a Consiliului Local Piteşti. Adrian Prodănel, primul care a pus la îndoială raportul de expertiză privind evaluarea unui apartament pe care municipalitatea urma să-l vândă, raport  întocmit prin grija  Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului Piteşti. Pe odinea de zi a şedinţei Consiliului Local Piteşti din 30 mai 2013 s-a aflat, printre altele, şi un proiect privind aprobarea  vânzării unui apartament cu două camere, situat în cartierul Trivale, către actuala sa chiriaşă, Filofteia Grăjdeanu. Potrivit  prevederilor legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţie de

 

Pagina 2683 din 2858

«ÎnceputAnterior2681268226832684268526862687268826892690UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea