ATITUDINE IN ARGES

Un singur caz de porc mistreț, depistat cu pestă porcină în Argeș

Luni, 22 Iulie 2019 21:25

La începutul lunii iulie a fost diagnosticat și confirmat primul caz de pestă porcină africană la porci mistreţi în judeţul Argeș. A fost găsit pe raza fondului de vânătoare „25 Grădiştea”.  Deși au trecut aproape două săptămâni de atunci, nu au mai fost descoperiți alți porci mistreți infestați.
Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală din Bucuresti a confirmat prezenţa virusului pestei porcine africane (PPA) la un cadavru de porc mistreţ descoperit într-o pădure din Mihăeşti, pe raza fondului de vânătoare „25 Grădiştea”, în apropierea comunei Schitu Goleşti.

 

Teren concesionat la tarife derizorii

Luni, 04 Februarie 2013 15:14

# Consilierul local Mariean Neacşu spune că organele de cercetare  ar trebui să se sesizeze din oficiu. Cu sprijinul Consiliului Local Piteşti, SC Milomar Auto Parts SRL a reuşit  concesionarea unui teren intravilan, în zona  Depou, la doar 0.49 euro/mp/lună,  fără TVA (aprox 2,2 lei/mp/lună), în condiţiile în care până şi pensionarii plătesc mai mult la închirierea sau concesionarea terenurilor aferente garajelor autorizate pe domeniul public. 

În Argeș sunt în vigoare 55 de ordine de protecție

Luni, 22 Iulie 2019 21:17

Începând cu luna decembrie 2018, legislaţia privind violenţa domestică a fost modificată şi completată (prin Legea nr. 174 din 13 iulie 2018), fiind reglementată modalitatea de intervenţie a poliţiştilor în cazurile de violenţă domestică şi emiterea Ordinului de protecţie provizoriu de către aceştia.

 

Ion Georgescu, primarul oraşului Mioveni: “Este de datoria mea să fac auzite problemele locuitorilor oraşului”

Luni, 04 Februarie 2013 14:42

În prima şedinţă de Consiliu Prefectural din acest an, primarul oraşului Mioveni a ridicat problema radarelor amplasate pe varianta de legătură DN73 –Uzina Dacia, o investiţie spectaculoasă, de peste 70 de milioane de lei, care tinde să devină inutilă din cauza unor restricţii de trafic. Pentru că limita de viteză este de 50 km/h şi, mai mult, în orele de trafic intens, radarele îi pândesc pe şoferii care apasă mai tare pedala de acceleraţie,  puţini se mai încumetă să folosească autostrada suspendată

Mariean Neacşu propune o nouă zonare a municipiului Piteşti

Luni, 28 Ianuarie 2013 23:54

# Consilerul PP-DD sugerează că, deşi e necesară, o nouă  zonare  e  ignorată de autorităţi în dezinteresul bugetului local: “În multe oraşe din ţară a fost reactualizată zonarea! Numai Piteştiul nu doreşte acest lucru!” Mariean Neacşu a revenit, recent, cu propunerea făcută în luna mai 2011 privind o nouă zonare a municipiului Piteşti. Consilierul local PP-DD spune că măsura este mai mult decât necesară, pornind de la  ideea că impozitul pe terenurile situate în intravilan se stabileşte anual, în sumă fixă, pe metrul pătrat, în mod diferenţiat, pe cele patru zone (A,B,C şi D), iar

 

Pagina 2694 din 2857

«ÎnceputAnterior2691269226932694269526962697269826992700UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea