ATITUDINE IN ARGES

Continuă, la Judecătoria Pitești, procesul de braconaj al șefului AJVPS, Constantin Istrătescu

Luni, 04 Februarie 2019 14:26

În vara anului 2017, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Argeş au finalizat, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, cercetările într-un dosar penal în care trei persoane sunt acuzate de braconaj cinegetic în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale şi instigare la fals material în înscrisuri oficiale. Din cercetări a rezultat că, în sezonul de vânătoare 2016-2017, șeful AJVPS Argeș, împreună cu alți doi angajați, ar fi eliberat autorizaţii de vânătoare la porci mistreţi care ar fi depăşit cota de recoltă aprobată, la nivel de gestionar, cu 30 de exemplare. Prejudiciul total creat se ridică la suma de 23.400 euro, iar parte civilă în acest dosar s-a constituit Garda Forestieră Ploiești.

 

Începe judecata în dosarul grupului infracțional organizat care acţiona prin metoda „Accidentul” în Pitești

Luni, 28 Ianuarie 2019 23:53

Judecătorii de la Tribunalul Argeș au constatat legalitatea probelor şi a urmăririi penale din dosarul grupului infracțional organizat din Medgidia, care acţiona prin metoda „Accidentul”, în Pitești. Șase inculpați au înșelat prin această metodă mai mulți piteșteni. Victimele au picat în „plasa” escrocilor pe parcursul a trei zile. Inculpații au acționat inclusiv în noaptea de Înviere. Aceștia au obținut în acest fel peste 100.000 lei. În dosar s-au constituit ca părți vătămate șase piteșteni. Primul termen pe fond al procesului a fost stabilit luni, 28 ianuarie.

Continuă procesul pentru deschiderea Transfăgărășanului mai devreme de 1 iulie

Luni, 28 Ianuarie 2019 23:45

# S-a admis proba cu interogatoriul Companiei de Drumuri

Mai mulți agenți de turism din Argeș au chemat în judecată Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere cerând modificarea regulamentului de funcționare a DN 7C – Transfăgărășan. 15 societăți comerciale cer în instanță posibilitatea deschiderii celui mai frumos drum din țară, mai devreme de 1 iulie.
Trei dosare au fost deschise în instanță.

 

150 de candidați pentru șapte posturi din sursă externă la IPJ Argeș

Luni, 28 Ianuarie 2019 23:42

La Inspectoratul de Poliție Județean Argeș au fost scoase la concurs șapte posturi din sursă externă. La concurs și-au depus dosarul de înscriere 150 de candidați. Cei mai mulți candidați, circa 60 de persoane, au optat pentru cele patru posturi de la Serviciul Criminalistic.
La nivelul IPJ Argeș au fost scoase la concurs 7 posturi. Dintre acestea, două posturi vacante de ofițer de poliție au fost la Poliţia Municipiului Câmpulung - Biroul Investigaţii Criminale și  Combaterea infracţiunilor contra patrimoniului.

APIA Argeș a acționat, în instanță, Curtea de Conturi și a câștigat

Luni, 28 Ianuarie 2019 23:35

# Litigiul s-a purtat pentru plăți de aproape un milliard de lei, bani dați de APIA fermierilor

Săptămâna trecută, s-a încheiat, definitiv, un litigiu ce a zguduit, efectiv, fermierii din Argeș. Pentru că a fost vorba de sume de bani plătite, de APIA Argeș, în conturile acestora. Sume care, apoi, la controlul Curții de Conturi, au devenit pasibile de ilegalități, ba chiar purtătoare de penalități.

 

Pagina 2718 din 2856

«ÎnceputAnterior2711271227132714271527162717271827192720UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea