ATITUDINE IN ARGES
Tema regionalizării ţine încinse spiritele politice din Argeş. O regiune cu capitala la Piteşti este susţinută de prefecţii judeţelor vecine!
Miercuri, 19 Octombrie 2011 00:23
# Senatorul Mircea Andrei: Regionalizarea se va face oricum! # Petre Ungureanu, prefectul de Vâlcea: Da, sunt de acord cu iniţiativa lui Mircea Andrei. PDL vrea ca alegerile parlamentare şi cele locale să aibă loc simultan în data de 18 noiembrie 2012, propunere care va fi discutată în coaliţie împreună cu trecerea la uninominalul pur pentru legislative, conform discuţiilor purtate duminica trecută la reuniunea PDL de la Parlament. O reuniune a Colegiului Director a PDL a fost stabilită de principiu pentru data de 24 octombire, întâlnire în care conducerea partidului ar trebui să prezinte şefilor de filiale
Florin Frătică, achitat în dosarul pentru coruperea alegătorilor
Luni, 19 Noiembrie 2018 16:08
Fostul primar de la Bradu a fost achitat de Judecătoria Pitești în dosarul pentru coruperea alegătorilor. Decizia nu este definitivă! Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești urmează să facă apel.
Florin Frătică a fost achitat pentru că fapta de care este acuzat nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege. „În temeiul art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b, teza I C.p.p. achită pe inculpatul, F.D.T.F. referitor la săvârşirea infracţiunii de corupere a alegătorilor, faptă prev. de art. 386 alin. 1 C.pen.
Găurile negre din Sănătate. Partea I: spitalele
Marţi, 11 Octombrie 2011 23:59
Persoană absolut fără reţineri atunci când vine vorba de nereguli, preşedintele-director general al C.A.S, Ştefan Ciocănel (foto), vine cu o serie de clarificări şi propuneri privitoare la sistemul de acoperire al găurilor negre din Sănătate. Astăzi, „tratamentul” este aplicat numai sistemului spitalicesc public, un sistem cu o schemă atât de încărcată încât aproape se rupe singură. Şi cu multe minciuni în acte, cu servicii fictive şi de proastă calitate, aşa cum toată lumea s-a obişnuit…
Familia Fătuloiu se mărește
Luni, 19 Noiembrie 2018 11:39
Alex Fătuloiu, cu afaceri în domeniul construcțiilor, fiul chestorului Dan Valentin Fătuloiu, s-a căsătorit, anul trecut, cu Roxana, pe atunci încă studentă la Medicină. Frumoasa aleasă se grăbește să termine studiile pentru că, în curând, o așteaptă altă provocare, și anume cea de a deveni mămică. Succes la noul examen, să vă trăiască!
L.S.
Actualizarea bugetară de la Consiliul Judeţean, dedicată comunelor roşii
Luni, 03 Octombrie 2011 23:21
# Chiar şi fiilor rătăcitori ai PSD le sunt virate iertări ale păcatelor. În cont. Săptămâna trecută un nou scandal a izbucnit în piaţa politică din Argeş. Distribuirea banilor proveniţi din actualizarea bugetului judeţului a provocat nemulţumiri consilierilor judeţeni PDL. Aceştia acuză conducerea CJ că aceştia dau bani numai către primării PSD. Constantin Nicolescu spune că trebuie cumva echilibrată situaţia, întrucât banii care au venit de la Guvern s-au îndreptat în mare parte către
Mai multe articole..
- Directorul DJST Argeș a ajuns la Comisia de disciplină a Ministerului Sportului
- Şoc! Florin Tecău a ţipat la primarii PSD după şedinţa de Colegiu Prefectural
- Cristian Gentea, președintele Consiliului de Administrație FC Argeș: „Avem discuții avansate cu un investitor piteștean. Oricine ar fi, el nu vine singur”
- Prefectul, dezamăgit că pierde proces după proces
Pagina 2728 din 2856
«ÎnceputAnterior2721272227232724272527262727272827292730UrmătorSfârşit»



















