ATITUDINE IN ARGES
Vicele din Câmpulung, Liviu Ţâroiu, este de cinci ori mai bogat decât şeful său, primarul Călin Andrei!
Vineri, 29 Octombrie 2010 00:02
# Cum însă orice naş îşi are naşul, şi vicele este ceva mai…”sărac” decât un… consilier local! Fostul director general al S.C. IATSA DACIA S.A. – cea de la intrarea dinspre comuna Lereşti, Liviu Ţâroiu, este actualmente viceprimarul oraşului Câmpulung. Nimic anormal până aici. Uimirea cea mare ne-a apucat însă în momentul în care am început, de curiozitate, să studiem
Nou record, negativ, atribuit comunei Lereşti
Vineri, 29 Octombrie 2010 00:00
# Un singur drum a fost scos la licitaţie, în acelaşi timp, pe două tronsoane # Deşi au fost efectuate aceleaşi lucrări, o porţiune a fost de două ori mai scumpă decât cealaltă. Am relatat, în unul din numerele trecute, despre o încercare – în opinia noastră – de record mondial. Şi anume stabilirea celei mai scumpe manopere din lume pentru montarea unui wc de şcoală generală. Care wc costă sub un milion de lei vechi, însă pentru montarea lui s-au cheltuit peste… trei
La Răteşti au fost scoşi din pământ stâlpii de medie tensiune care alimentau Staţia de Pompare
Joi, 28 Octombrie 2010 23:56
Deşi comuna Răteşti nu excelează prin nimic, iată că trebuie să ne îndeptăm, din nou, atenţia către această localitate. Pentru că, în aceste zile, se întâmplă aici un fenomen care îi nelămureşte nu numai pe localnici, ci şi pe noi. Care este problema? Ei bine, aşa cum am explicat şi în
De anul acesta, Școala Lexford Castel și pentru elevii de gimnaziu
Luni, 30 Iulie 2018 12:54
În luna septembrie a fiecărui an, există o zi de mare importantă spirituală – este ziua când, peste tot în țară, se deschid larg porțile școlilor, iar inimile noastre vibrează de bucurie, de nerăbdare și de emoție. Este ziua revederii, a reîntâlnirii după o vacanță bine meritată, este emoția primei zile de școală, pentru preșcolarii de la grădiniță, bobocii din clasa pregătitoare, dar și pentru elevii de gimnaziu, clasa a V-a.
Şedinţă extraordinară de Consiliu Local - cu scandal - la Costeşti
Joi, 28 Octombrie 2010 23:53
# Viceprimarul oraşului şi consilierii locali PSD au votat împotriva a două proiecte de finanţare nerambursabilă #l Să-l plătească domnul Nicolescu pe viceprimar, pentru că stă toată ziua la asfaltarea drumului judeţean” – Primarul Ion Baicea. Săptămâna trecută, marţi, s-a consumat un nou episod din lupta politică – devenită deja penibilă – ce se duce în Consiliul Local Costeşti. Primarul localităţii a convocat o Şedinţă Extraordinară în
Mai multe articole..
- Participanți din 11 țări - la turneul internațional de tenis în scaun rulant din Argeș
- 45 de ambasadori şi senatorul Mircea Andrei, la Curtea de Argeş
- EuropeLab este, acum, la Memorialul Închisoarea Pitești
- Grevă japoneză în sport. La Pitești, se pregătește un campionat național de atletism umbrit de proteste
Pagina 2747 din 2856
«ÎnceputAnterior2741274227432744274527462747274827492750UrmătorSfârşit»



















