ATITUDINE IN ARGES

În Argeş, 25.000 de asiguraţi nu au intrat nici până acum în posesia cardului de sănătate

Luni, 12 Ianuarie 2015 00:00

Deşi, de la 1 ianuarie 2015, decontarea serviciilor medicale se face în baza cardurilor de sănătate, zeci de mii de argeşeni nu au obţinut nici până acum aceste instrumente.
La nivelul judeţului Argeş au fost tipărite 459.838 de carduri naţionale, din care 25.000 au fost returnate de către Poştă Română, instituţiei CAS Argeş. Principalul motiv pentru care aceste persoane nu au intrat în posesia cardului este că nu au fost găsite la domiciliu şi nici nu s-au prezentat la Poştă, în

 

La Mulți Ani cu Atitudine! Conf. univ. dr. Mihai Popescu, șeful secției de neurochirurgie din cadrul Spitalului Județean Argeș

Vineri, 09 Ianuarie 2015 14:34

Conf. univ. dr. Mihai Popescu s-a născut la data de 8 ianuarie 1957 la Teiuș, jud. Alba. Mihai Popescu devine, în 1999, medic primar neurochirurg. Între 2000 și 2001 aprofundează studiile la Universitățile ”Rene Descartes” și ”Pierre și Marie Curie” din Paris. “Am  avut, la un moment dat,  intenția să rămân în străinătate, dar m-am întors. N-am agreat ideea de slugă la străini”, spune doctorul.  În 2002 obține

Generalul Marius Balaban a încetat din viață

Marţi, 30 Decembrie 2014 11:25

Filiala județului Argeș a Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria” anunță cu profund regret încetarea din viață a președintelui filalei, g-ral bg .r.  Marius Balaban , fost membru al Consiliului Director al Asociației Județene Argeș ”Basarab I” a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, fost comandant al Centrului Militar Județean Argeș și transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate.  Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

Lansarea Noului Volkswagen Passat la Euro Tehno Group Pitești

Luni, 22 Decembrie 2014 22:57

# Automobilul de business cu cel mai mare succes în Europa, la a opta generație.

17 decembrie 2014, Noul Volkswagen Passat a fost prezentat publicului,  la sediul Euro Tehno Group – Pitești. Un nou benchmark: a opta generaţie a bestseller-ului la nivel mondial se prezintă cu un design superior, motoare eficiente şi tehnologie de ultimă oră. Automobilul de business cu cel mai mare succes în Europa îşi face debutul cu noi motoare, o greutate redusă şi nu în ultimul rând, cu cele mai noi sisteme de asistenţă, infotainment şi confort,  depășind graniţele clasei sale.

Super ofertă de Sărbători!!! Vinuri de Ștefănești la prețuri fără concurență!

Luni, 22 Decembrie 2014 22:46

# La 3 litri de vin roșu cumpărat, se oferă 2 litri cadou! Sărbătorile de iarnă se apropie cu repeziciune. Gospodinele au început să pregătească mâncăruri îmbietoare. Numai că, pentru o masă ”ca la carte”, este nevoie imperioasă și de un vin bun. Iar mai jos puteți găsi exact oferta potrivită pentru ceea ce căutați.
Institutul de la Ștefănești comercializează, prin magazinul propriu, o gamă variată de vinuri. Cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă, au apărut și promoțiile.

 

Pagina 2797 din 2854

«ÎnceputAnterior2791279227932794279527962797279827992800UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea