ATITUDINE IN ARGES
În Primăria Piteşti, cu cât ești mai aproape de edilul şef, cu atât ai salariul mai mare
Luni, 15 Aprilie 2013 15:28
# Discrepanţe între salariaţii din aparatul de specialitate al primarului şi cei ai serviciilor şi direcţiilor din cadrul Primăriei Piteşti. Diferenţele salariale între salariaţii din aparatul de specialitate al primarului şi cei ai serviciilor mai puţin privilegiate, finanţate tot de la bugetul local, ajung până la 140%. Cel mai rău stau angajaţii Direcţiei de Asistenţă Socială. În şedinţa Consiliului Local din 08 aprilie 2013, a fost aprobat bugetul municipiului Piteşti pentru anul în curs. Cu această ocazie s-au aprobat şi bugetele de venituri şi cheltuieli pentru aparatul de specialitate al primarului şi serviciile publice din subordinea Primăriei Piteşti. Fondul de salarii de bază pentru angajaţii bugetari din administraţia publică locală arată ca în tabelul alăturat.
“Fără centrale de cogenerare, Piteştiul va fi condamnat la frig”
Luni, 15 Aprilie 2013 15:04
# Concluzia Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari şi Locatari Argeş a fost prezentată autorităţilor locale. Conducerea Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari şi Locatari Argeş spune că, deşi de câţiva ani se promite construirea unor centrale de cogenerare, Piteştiul n-are nici până la această oră o alternativă la actuala sursă de agent termic şi că, în contextul problemelor pe care le comportă gazul, Piteştiul s-ar putea trezi la un moment dat cu sistemul de termoficare blocat.
Un argeșean are nevoie de ajutorul nostru. A fost victima unui cumplit accident rutier
Luni, 11 Noiembrie 2019 23:53
Eduard Iordache, un tânăr de 26 de ani, are nevoie de ajutorul nostru. A scăpat cu viață dintr-un cumplit accident rutier, dar tratamentele de recuperare sunt foarte scumpe. De multe ori, viața a fost nedreaptă cu mulți semeni de-ai noștri. Este și cazul lui Eduard, un tânăr de 26 de ani, din comuna Drăganu, care, la finele anului trecut, a suferit un cumplit accident, la doar câteva sute de metri de casa unde locuia.
SESIZARE: “Oraşul este un dezastru, spart şi plin de gropi”
Luni, 08 Aprilie 2013 14:37
# Doru Iliescu, director ADP Piteşti: “Până la 1 aprilie n-am putut produce asfalt”. Strada Gheorghe Doja şi strada Râurilor sunt doar două exemple de zone care, după intervenţiile la reţelele de utilităţi, arată ca după război. Pe www.domnuleprimar.ro, piteştenii se întreabă când încep reparaţiile pe tronsoanele cu tranşee şi pe cele afectate de antiderapantul folosit astă-iarnă.
Un trai mai bun pentru o bunică și cei doi nepoți. Echipa ”Visuri la cheie” a finalizat proiectul din Călinești
Luni, 11 Noiembrie 2019 15:23
La Călinești, celebra echipă ”Visuri la cheie” a fost prezentă, pentru a doua dată, finalizând, recent, un alt proiect de vis. Totul a fost, ca de obicei, peste așteptări. Cazul va fi prezentat, în curând, la un post de televiziune.
Doi copii din Argeș și-au pierdut mama în mod violent. Tatăl a fost proaspăt condamnat la ani grei de temniță. Micuții i-au cerut bunicii să îi ducă înapoi în casa părintească.
Mai multe articole..
Pagina 2826 din 3002
«ÎnceputAnterior2821282228232824282528262827282828292830UrmătorSfârşit»



















