ATITUDINE IN ARGES
Balul de Caritate Rotary Club Pitești „Inima Comunității” O gală a tradiției și generozității
Vineri, 28 Noiembrie 2025 21:08
Sâmbătă, 6 decembrie 2025, la Ramada Events, este programat cel mai elegant și monden eveniment al anului: Balul de Caritate Rotary Club Pitești 2025.
Aflat la cea de-a XXVIII-a ediție, anul acesta Balul Rotary se va desfășura sub tema emblematică „Inima Comunității”, o temă aleasă nu întâmplător.
De aproape trei decenii, ROTARY CLUB PITEȘTI, alături de INTERACT și ROTAKIDS, reprezintă motorul și sufletul multor inițiative cu impact, concretizate în numeroase proiecte sociale, medicale și educaționale, dovedind constant că sunt „#InimaComunității” argeșene.
„Fiecare Bal Rotary este o dovadă a faptului că eleganța și generozitatea merg mână în mână.
DESCOPERIREA DE LA FILIPPI
Marţi, 15 Aprilie 2025 10:30
În 1965, în nord-vestul fostei provincii romane Macedonia, a fost scos la iveală, într-un sat de lângă anticul Filippi, epitaful unui soldat roman, ajuns veteran, retras proprietar rural, după pensionarea din armată. Numele său era Tiberius Claudius Maximus, originar din Dalmația, care, conform obiceiului, își poruncise epitaful încă de când se aflase în viață, să-i fie pus peste sarcofag, după moarte.
În partea de sus, în relief, epitaful reprezenta o scenă de luptă cu un călăreț în galop (de înțeles, răposatul titular), care se năpustește la atac, doborând la pământ un dușman, purtând ,,căciulă țuguiată cu vârf adus înainte” (evident un dac), căruia îi cade scutul.
Prin datele epigrafice găsite - în majoritate cu totul noi, față de cunoștiințele lacunare, puține, dar concrete, știute despre moartea ultimului rege dac, până atunci – se descoperea că Tiberius Claudius Maximus fusese soldatul care adusese la Ranisstorum, în nordul sau nord-estul Daciei, capul lui Decebal, să fie arătat trupelor romane.
Liberalii, mai proști ca niciodată! Pregătesc mazilirea lui Bolojan dacă Nicușor Dan pierde alegerile
Miercuri, 14 Mai 2025 09:15
Partidele politice sunt vai mama lor! După ce PSD-ul e plin de frustrări și de oameni mici, și liberalii ne arată că nu știu să facă politică și îi interesează mai degrabă să facă mațu gros. Aflăm și noi că o parte a PNL-ului pregătește mazilirea lui Ilie Bolojan dacă Nicușor Dan pierde prezidențialele.
Când în sfârșit ar putea avea și partidul un om deștept în fruntea lui și mai ales un om cu coloană vertebrală, se găsesc unii să se revolte.
„Noi am pierdut procente consistente din electorat în favoarea AUR. Asta pentru că ne-am asociat prea mult cu USR și Nicușor Dan în ultima vreme. Evident, nici guvernarea cu PSD nu ne-a fost de folos. Dar partidul trebuie să-și regăsească doctrina liberală cu accent pe zona conservatoare. Noi trebuie să rămânem susținătorii familiei și ai bisericii”, susțin surse din conducerea partidului pentru Adevărul.
Să le amintim liberalilor că-n 2024 Ciucă al lor a pierdut prezidențialele. Pe atunci, Bolojan era la Bihor și făcea administrație de top...
MAIA Craiovei lansează vânzările pentru al doilea corp de clădire!
Marţi, 03 Iunie 2025 13:03
După ce a finalizat vânzările la prima etapă, MAIA Craiovei 2 revine cu Faza a II-a – Blocul B: o continuare firească a unui proiect care a redefinit standardele locuirii urbane în Pitești. Apartamentele premium sunt proiectate pentru confortul tău zilnic, cu spații luminoase, finisaje atent selecționate și o locație perfect conectată la tot ce contează. Într-o piață imobiliară în continuă schimbare, oportunitățile de a achiziționa o locuință într-un complex modern, sigur și bine poziționat sunt rare. Maia Craiovei 2 redefinește conceptul de locuință urbană, oferind apartamente de calitate superioară, în proximitatea celor mai importante puncte de interes.
Ministrul Educației îi cere premierului Bolojan să accepte cumulul pensiei cu salariul pentru profesori
Luni, 25 August 2025 11:15
# ”Educaţia a dat ce a trebuit pentru măsurile de criză”
Guvernul pregătește o ordonanță de urgență prin care să interzică bugetarilor să primească și pensie și salariu de la stat în același timp. Mulți au profitat de măsura aceasta, dar s-a terminat cu risipa banului public. După cum a anunțat vicepremierul Tanczos Barna, nu vor exista categorii profesionale exceptate, însă ministrul Educației, Daniel David, îi cere prim ministrului Ilie Bolojan să accepte ca dascălii să poată cumula pensia cu salariul.
Cum sistemul de învățământ nu este deloc atractiv pentru tineri, profesorii pensionari sunt – de cele mai multe ori - șansa elevilor de a avea parte de o pregătire adecvată. Iar David cunoaște bine situația și trage sforile pentru ca dascălii să fie scutiți de la regulă.
Mai multe articole..
Pagina 284 din 2953
«ÎnceputAnterior281282283284285286287288289290UrmătorSfârşit»



















