ATITUDINE IN ARGES
Vicele din Câmpulung, Liviu Ţâroiu, este de cinci ori mai bogat decât şeful său, primarul Călin Andrei!
Vineri, 29 Octombrie 2010 00:02
# Cum însă orice naş îşi are naşul, şi vicele este ceva mai…”sărac” decât un… consilier local! Fostul director general al S.C. IATSA DACIA S.A. – cea de la intrarea dinspre comuna Lereşti, Liviu Ţâroiu, este actualmente viceprimarul oraşului Câmpulung. Nimic anormal până aici. Uimirea cea mare ne-a apucat însă în momentul în care am început, de curiozitate, să studiem
Adrian Preda, vicecampion european de box
Luni, 22 Octombrie 2018 17:22
# Clubul FC Argeş are sportivi cu care se poate mândri
Performanţă extraordinară pentru sportul argeşean!. După zece ani, Piteştiul are din nou un vicecampion european de box. Pugilistul piteştean Adrian Preda a devenit acum câteva zile vicecampion european după ce a pierdut finala Campionatului European de Box din Rusia. Această medalie de argint a venit la un an distanţă după ce judoka Eduard Şerban a devenit campion mondial de cadeţi. Prin rezultatele obţinute în ultimul timp de clubul FC Argeş-CSM Piteşti s-a demonstrat că efortul financiar depus de autorităţile locale nu a fost în zadar, iar cu multă răbdare, pasiune şi pricepere, se pot obţine performanţe şi la nivel internaţional.
Nou record, negativ, atribuit comunei Lereşti
Vineri, 29 Octombrie 2010 00:00
# Un singur drum a fost scos la licitaţie, în acelaşi timp, pe două tronsoane # Deşi au fost efectuate aceleaşi lucrări, o porţiune a fost de două ori mai scumpă decât cealaltă. Am relatat, în unul din numerele trecute, despre o încercare – în opinia noastră – de record mondial. Şi anume stabilirea celei mai scumpe manopere din lume pentru montarea unui wc de şcoală generală. Care wc costă sub un milion de lei vechi, însă pentru montarea lui s-au cheltuit peste… trei
Profesor din Argeș - în cartea recordurilor din România
Luni, 22 Octombrie 2018 17:20
# Colecționarul are peste 4000 de exemplare de trifoi
Laurențiu Oprescu, profesor de geografie și istorie se află în cartea recordurilor din România pentru colecția sa de trifoi cu 4, 5, 6, 7 și chiar 8 foi. Colecția este și cea mai mare din Europa. Ideea profesorului din Bughea de Sus a venit încă din copilărie. Acesta era elev și a pornit să adune trifoi alături de prieteni. Așa a ajuns acasă cu buzunarele pline și a dat drumul la colecție.
La Răteşti au fost scoşi din pământ stâlpii de medie tensiune care alimentau Staţia de Pompare
Joi, 28 Octombrie 2010 23:56
Deşi comuna Răteşti nu excelează prin nimic, iată că trebuie să ne îndeptăm, din nou, atenţia către această localitate. Pentru că, în aceste zile, se întâmplă aici un fenomen care îi nelămureşte nu numai pe localnici, ci şi pe noi. Care este problema? Ei bine, aşa cum am explicat şi în
Mai multe articole..
Pagina 2883 din 3000
«ÎnceputAnterior2881288228832884288528862887288828892890UrmătorSfârşit»



















