ATITUDINE IN ARGES

„Majoritatea judecătorilor se vor pensiona în situația în care se vor adopta aceste legi”

Luni, 19 Februarie 2018 21:13

# Judecătorul Ion Rebeca trage semnalul de alarmă pe legile justiției

În urma prezentării bilanțului, preşedintele Secţiei I Civile din cadrul Curţii de Apel Piteşti şi purtător de cuvânt al instituţiei, judecătorul Ion Rebeca a precizat principalele probleme cu care se confruntă sistemul judiciar în România. Pe lângă faptul că justiția a devenit obiectul de dispută pentru diverse persoane și formațiuni politice, judecătorul Ion Rebeca atrage atenția asupra legilor care se doresc a fi reglementate și a influnței pe care acestea le vor avea față de magistrați.

 

Curtea de Apel Piteşti - pe primul loc, la nivel național, în privința numărului de dosare pe judecător

Luni, 19 Februarie 2018 21:10

Săptămâna trecută, la Curtea de Apel Pitești a avut loc prezentarea activității instituției.  Curtea de Apel Piteşti coordonează activitatea a trei tribunale: Tribunalul Argeş, Tribunalul Vâlcea şi Tribunalul Specializat Argeş, care, cu excepţia celui specializat, fiecare coordonează activitatea a cinci judecătorii: Judecătoriile Piteşti, Câmpulung, Curtea de Argeş, Costeşti şi Topoloveni, aflate în circumscripţia teritorială a Tribunalului Argeş, respectiv Judecătoriile Râmnicu Vâlcea, Drăgăşani, Horezu, Brezoi şi Bălceşti, aflate în circumscripţia  teritorială a Tribunalului Vâlcea.

Ducele de Albota intervine în scandalul legat de subfinanțarea Casei de Cultură din Bascov

Luni, 12 Februarie 2018 15:03

# Ion Dumitru: ”V-ați supărat pentru că a auzit lumea de voi?”
Persoană cu vechime venerabilă în partid, dar și cu merite recunoscute (vezi actuala accedere în funcția de vicepreședinte național al Asociației Comunelor), Ion Dumitru, edilul șef din Albota, nu se sfiește să își spună, cu voce tare, părerile personale. Chiar dacă se referă la ”curtea” unui coleg, în cazul de față prietenul Gheroghe Stancu, primarul din Bascov. Admonestarea, postată recent în spațiul virtual, se referă la finanțarea insuficientă a activităților Casei de Cultură ”Adriana Trandafir” din Bascov, instituție care, afirmă vecinul din Albota, a contribuit serios la punerea pe hartă, de fapt, a comunei limitrofe Piteștiului. Și noi îi dăm, pe deplin, dreptate!

 

Bogdan Berechet, șeful IPJ Argeș: „La nivelul inspectoratului nu au existat probleme în urma evaluărilor psihologice”

Luni, 05 Februarie 2018 14:02

# „Sesizările împotriva polițiștilor au scăzut în 2017 comparativ cu anul precedent”, mai precizează comisarul-șef Bogdan Berechet
Săptămâna trecută, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș s-a organizat o conferință de presă  în care au fost prezentate principalele  rezultate obţinute de instituţie în anul 2017.  Cu ocazia acestui eveniment, comisarul-șef Bogdan Berechet, șeful IPJ Argeș, ne-a acordat un interviu în care vorbește despre principalele probleme cu care s-a confruntat Inspectoratul pe parcursul anului trecut. Pe 30 august 2017, Bogdan Berechet a fost numit temporar șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Argeș.

În Argeș, criminalitatea a scăzut pentru al șaselea an consecutiv

Luni, 05 Februarie 2018 14:00

La prezentarea principalelor rezultate obţinute de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, în anul 2017, au participat șeful instituției, cms-șef  Bogdan Berechet, adjuncții, cms-șef Gabriel Gherghe și cms-șef Iulian Olteanu, respectiv purtătorul de cuvânt, inspectorul principal de poliție Mădălin Zamfir. În urma prezentării bilanțului,  s-a constatat diminuarea criminalităţii în judeţ pentru al șaselea an consecutiv.

 

Pagina 2907 din 3000

«ÎnceputAnterior2901290229032904290529062907290829092910UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea