ATITUDINE IN ARGES

Vom avea un circuit turistic al mănăstirilor de piatră din Argeș

Luni, 17 Noiembrie 2014 16:14

Consiliul Judeţean Argeş şi-a stabilit obiectivele prioritare pentru anul 2015 în ceea ce priveşte domeniile turism, cultură, religie şi sport.  Unul dintre ele se referă la realizarea infrastructurii de acces pentru circuitul mănăstirilor de piatră Cetăţeni, Nămăeşti și Corbii de Piatră, în vederea punerii în valoare a celor trei obiective turistice. Cele trei așezăminte monahale, atestate documentar din secolele XIV-XVI, se află în prezent în subordinea Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului şi au ca element comun bisericile săpate in stâncă - importante atracţii turistice, atât datorită specificului arhitectonic, cât şi ca

 

Ruxandra şi Silviu Cotîrleţ, doi artişti uniţi de nevoia de a face ceva ieşit din tipare

Luni, 10 Noiembrie 2014 13:28

# Ea gândeşte în culoare, el gândeşte în formă.

Creaţia, pasiunea pentru nou, conceptual, tematic şi înţeles au adus împreună doi oameni frumoşi  şi talentaţi. Ea make-up artist, el artist al lemnului. Ea uimeşte cu machiaje subtile şi suave ori stranii şi înfiorătoare, ca pentru filmele de groază. El dă viaţă lemnului, ridică troiţe şi decorează interioare. Ruxandra şi Silviu Cotîrleţ sunt doi oameni care se iubesc şi iubesc frumosul.

Aplicația ”Radarul pădurilor” produce primele efecte serioase în Argeș

Luni, 10 Noiembrie 2014 13:17

# În numai două săptămâni, sancțiuni de aproape 2 mld lei vechi. Iată că aplicația software denumită generic ”Radarul pădurilor” începe să prindă infractori. După intrarea în vigoare a acesteia, nu se mai pot transporta materiale lemnoase fără înregistrarea mașinii și a cantității transportate.  Toate informațiile ajung într-un server și pot fi verificate atât de lucrătorii silvici cât și de polițiști. Interesant este ți faptul că un autovehicul poate fi verificat fără a

 

”Tun” imobiliar la Hotel Muntenia

Luni, 27 Octombrie 2014 00:00

# Mega-proiectul de cămin studențesc a dus la închirierea a … șapte camere

Că onor conducerea ruinatei - și aproape ruinei – Societăți de Turism Muntenia S.A. știe să facă afaceri, știe tot argeșeanul. Că mai toate dintre acestea sunt pierzătoare, o știu mai ales acționarii. Ultima afacere însă este una de mare angajament, pentru care s-au investit sume considerabile numai pentru promovare: cămin studențesc la hotel.

Bibiana Stanciulov i-a dat în judecată pe ”concurenții” de la MCG Internațional Investments

Luni, 27 Octombrie 2014 00:00

# Arabii care dețin rețeaua Spring Time vor avea de înfruntat furia ”mamei magiunului de Topoloveni” în materie de proprietate intelectuală.

Nu demult, Bibiana Stanciulov, directorul general al Sonimpex Topoloveni, ne declara că s-a săturat până peste cap de concurența neloială, de faptul că produsul în care și-a investit tot sufletul și toate resursele, magiunul de Topoloveni, este copiat din punct de vedere al etichetei și denumirii, nu însă și din punct de vedere al rețetei.

 

Pagina 2944 din 3000

«ÎnceputAnterior2941294229432944294529462947294829492950UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea