Magistrații se vor pensiona la 65 de ani

Luni, 28 Aprilie 2025 11:58

# Colectivul judecătorilor din cadrul Tribunalului Argeș își exprimă susținerea față de demersurile Consiliului Superior al Magistraturii

Săptămâna trecută, Camera Deputaţilor a adoptat, cu 259 de voturi „pentru”, un vot „contra” şi 25 de abţineri, proiectul de lege privind pensiile magistraţilor. Comisia pentru muncă a depus un amendament și a eliminat tabelele prin care se eşalona vârsta de pensionare a magistraţilor, astfel încât în anul 2045 să se ajungă la 65 de ani vârsta standard de pensionare. Practic, fără eșalonare, magistrații se vor pensiona la 65 de ani, începând cu 1 ianuarie 2026.

Potrivit Digi24.ro, fost modificat și modul de calcul al pensiilor magistraţilor, prin adoptarea unui amendament al USR.

 

TehnoZ Pitești, pe podiumul mondial la Campionatul de Robotică FIRST Championship 2025!

Luni, 28 Aprilie 2025 11:55

Echipa de robotică TehnoZ a Colegiului Național ”Zinca Golescu” din Pitești a reușit o performanță remarcabilă – locul 1 plus record mondial de scor într-un meci oficial la Campionatul de Robotică FIRST Championship 2025, care a avut loc la Houston, SUA. Alături de tinerii piteșteni au strălucit alte trei echipe din România.

FIRST Championship 2025 s-a desfășurat în perioada 16-19 aprilie și este cea mai prestigioasă competiție de robotică pentru liceeni. România a reușit să obțină rezultate de top datorită echipelor de robotică excepționale:

 

Recepția bazei sportive „Viitorul” – finanțată prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.” S.A.!

Luni, 28 Aprilie 2025 11:54

Compania Națională de Investiții „C.N.I.” S.A. a recepționat astăzi, 24 aprilie 2025, obiectivul de investiții realizat în cadrul subprogramului „Complexuri sportive”: proiectul cu titlul „Construire bază sportivă TIP 2 - Liceul cu Program Sportiv „Viitorul”, str. Nicolae Dobrin, nr. 20, municipiul Pitești, județul Argeș”.

Investiția a presupus construirea unei baze sportive compusă din:

• teren multifunțional, în suprafață de 26 m x 44 m, cu suprafață de joc dintr-un covor de tartan, pentru handbal, baschet, volei și tenis;

• instalație de iluminat nocturn;

• împrejmuire perimetrală;

 

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional

Luni, 28 Aprilie 2025 11:52

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional, după ce plafonul de garantare aprobat de către Ministerul de Finanţe în valoare de 500 milioane lei a fost alocat celor 13 finanţatori înscrişi în program, a anunţat marţi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), conform digi24.ro

”Programul Noua Casă rămâne un produs de creditare avantajos, atât prin avansul minim solicitat de doar 5%, cât şi prin comisionul de administrare de 0,15%/ anual, calculat la soldul garanţiei. Programul continuă să beneficieze de condiţii preferenţiale, cu 30% mai reduse decât nivelul pieţei, în ceea ce priveşte nivelul onorariilor notariale pentru autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare şi a oricăror altor acte care se încheie, cu anumite excepţii prevăzute în mod expres în legislaţia incidentă", precizează Fondul într-un comunicat citat de Agerpres.

Informaţii complete privind condiţiile, documentele solicitate şi modul de accesare a programului Noua Casă sunt publicate pe site-ul www.fngcimm.ro

Primul câine salvator montan din România a ieșit la pensie!

Luni, 28 Aprilie 2025 11:48

E finalul unui capitol dintr-o poveste cu eroi... Helios, primul câine salvator montan din România, se retrage după ani de misiuni alături de Salvamont Argeș și de conductorul lui, Ion Sănduloiu. Adrian Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș: ”A salvat vieți, a trecut prin furtuni și zăpezi, mereu primul pe munte și ultimul care cedează. Mulțumim, Helios, pentru curaj, loialitate și toate lecțiile tăcute. Acum meriți doar poteci liniștite și soare blând.”

 

În Vinerea Mare, părintele Constantin Necula – în dialog cu Maria Axinte, fondatoarea Memorialului „Închisoarea Pitești”

Luni, 28 Aprilie 2025 11:46

În Vinerea Mare, părintele profesor Constantin Necula a avut-o invitată pe Maria Axinte, fondatoarea Memorialului „Închisoarea Pitești” la un interviu difuzat pe Doxologia.ro. Și nu întâmplător acest dialog a avut loc în cea mai neagră zi a creștinătății, căci subiectul discuției a fost despre foștii deținuți politici care au trecut de la moarte la viață, prin temnițele ororilor de nedescris. Maria Axinte a vorbit despre înființarea Memorialului „Închisoarea Pitești”, dar și despre cel mai recent proiect - Muzeul Comunismului pentru Copii, unic în România, unde istoria totalitarismului este explicată celor mici cu blândețe, curaj și inteligență pedagogică.

”Maria Axinte a devenit una dintre cele mai importante voci care readuc la lumină una dintre cele mai întunecate pagini din istoria recentă a României: Experimentul Pitești — reeducarea prin tortură desfășurată între 1949 și 1951 în fostul penitenciar din Pitești.”, a explicat părintele Constantin Necula.

50 de ani de la moartea poetului câmpulungean Radu Gyr

Luni, 28 Aprilie 2025 11:44

”Dacă Iisus a spus că oricine întoarce pe cineva în numele Lui de pe o cale greşită, Apostol se va numi, oare cum se va numi Radu Gyr, care a scos atâtea suflete din disperare? De câte ori trebuie să se numească Apostol numai pentru acest fapt? Pentru că el a ajutat „n” număr („n” înseamnă infinitul în fond, un număr de necuprins cu imaginaţia). Un număr de necuprins de deţinuţi au aflat în poezia „Iisus în celulă” posibilitatea de a-şi găsi în palme urmele cuielor Lui. Oare puţin lucru este acesta?” – Aspazia Oţel Petrescu

Pe 29 aprilie se împlinesc 50 de ani de la plecarea în Veșnicie a poetului Radu Gyr – chip al grelelor pătimiri în închisorile comuniste. Un om cu totul remarcabil care a compus versuri tulburătoare în închisoare și pe care le-a memorat pentru că nu le putea scrie.

 

In memoriam Ion C. Brătianu și Gheorghe I.I.C. Brătianu

Luni, 28 Aprilie 2025 11:28

Se împlinesc, zilele acestea, 134 de ani de la trecerea în neființă a marelui om de stat Ion C. Brătianu și, totodată, 72 de ani de la uciderea, prin supunerea la regimul inuman de temniță, a nepotului acestuia, Gheorghe I.I.C. Brătianu. Două minți luminate ale acestei țări de care nu trebuie să uităm niciodată!

BRĂTIANU, Ion C.

(Pitești, Argeș, 2 iunie 1821 - Florica, Ștefănești, Muscel, 4 mai 1891). Membru de onoare al Academiei Române (19 martie 1885).

Ministrul Educației: „Cred că este ultimul an în care examenul de titularizare va avea loc în această formă”

Luni, 28 Aprilie 2025 11:28

Săptămâna trecută, ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că Titularizarea se va schimba începând din 2026. Era și timul... Titularizarea - examenul care permite angajarea în învățământ a devenit un coșmar pentru dascăli. Sunt nenumărate cazuri în care profesorii susțin anual acest examen pentru că deși iau note foarte bune, chiar maxime, nu există posturi de titulari în sistem.

„Cred că este ultimul an în care examenul de titularizare va avea loc în această formă. Voi propune în mai o formă care să păstreze toate lucrurile bune pe care le are forma actuală, dar care să aducă și lucruri noi, mai ales această situație în care ani de zile unii profesori să fie obligați să dea examenul de titularizare, care nu este simplu, e complex, și vom încerca să căutăm soluții la această situație.”, a explicat Daniel David, pentru Edupedu.ro.

 

La începutul sezonului estival se va circula de la Pitești la Constanța, ocolind Capitala

Luni, 28 Aprilie 2025 11:24

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a cerut șefilor din Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să urgenteze lucrările pe lotul 3 din Autostrada A0, astfel încât chiar de la începutul sezonului estival să se poată circula de la Pitești la Constanța ocolind Bucureștiul. Lotul 3 din A0 are 17 kilometri lungime și ar trebui finalizat până la sfârşitul lunii mai sau începutul lunii iunie.

”Sezonul estival trebuie să ne prindă cu A0 lotul 3 dat în circulaţie, astfel încât toţi cei care vin dinspre Piteşti pe autostrada A1 să ocolească Bucureştiul pe semicercul sudic, pe A0, şi să iasă spre Constanţa. Este o chestiune pe care vrem să o urmăriţi foarte atent şi să o monitorizaţi, le-a transmis ministrul Sorin Grindeanu reprezentanţilor CNAIR, potrivit Știripesurse.ro.

Important pentru sănătatea argeșenilor!

Luni, 28 Aprilie 2025 11:19

S-a deschis, în centru, lângă Muntenia, HarpBrain, prima clinică din oraș dedicată echilibrului emoțional, regenerării mentale și transformării interioare prin intermediul tehnologiilor moderne. Se asigură acces la aparatură de ultimă generație pentru a înțelege și îmbunătăți funcționarea creierului, cu soluții personalizate. Prin Brainmapping cu Imedisync și terapie prin fotobiomodulare, pacienții sunt ajutați să își regăsească echilibrul mental, să își crească performanța cognitivă și să reducă stresul.

 

Șocant! Bebelușul care a dispărut din Maternitatea din Bacău a fost vândut de propria mamă!

Luni, 28 Aprilie 2025 09:10

Ies la iveală delatii halucinante despre cazul nou-născutului care a dispărut din Maternitatea din Bacău. Potrivit unor surse judiciare, citate de Știripesurse.ro, copilul a fost vândut de propria mamă pentru suma de 5000 de lei. De altfel, mama a fost cea care a anunțat dispariția bebelușului.

O tânăra de 19 ani s-a înţeles încă din luna ianuarie cu mama gemenilor, care era însărcinată în cinci luni, să-i cumpere unul dintre băieţi.

La data de 22 aprilie, tânăra de 19 ani și mama gemenilor s-au întâlnit în gara din Bacău, unde femeia de 33 de ani a primit 3000 de lei de la cea care voia să îi cumpere unul dintre copii. Ieri, tânăra a fost cea care a scos nou-născutul din spital. Aceasta a spus rudelor că a născut un băieţel.

„Activitatea infracţională a numitei A fost surprinsă de camerele de supraveghere amplasate atât în exteriorul cât şi în interiorul Secţiei de Neonatologie din cadrul Spitalului Judeţean Bacău.  De la femeie au fost ridicate obiectele de îmbrăcăminte cu care a fost imbrcată atunci când a comis fapta, respectiv halatul, pijamalele şi papucii, aşa cum a fost surprinsă de camerele de supravheghere. Cu ocazia audierii în calitate e suspectă aceasta a recunoscut comiterea faptei”, precizează sursele citate.

Tânăra a fost arestată.

Restricții de circulație pe Valea Oltului! Se pregătește amplasamentul pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Sibiu – Piteşti

Luni, 28 Aprilie 2025 08:32

 

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat restricţii de trafic pe Valea Oltului, valabile astăzi și mâine, pentru pregătirea amplasamentului pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Sibiu – Piteşti.

În intervalele cuprinse între orele 06:00 – 07:00, 12:00 – 13:00 şi 16:00 – 17:00, se va închide circulaţia pe Valea Oltului (DN 7), între localităţile Lazaret şi Boiţa.

Traficul rutier se va putea desfăşura în intervalele în care circulaţia este restricţionată conform următoarelor rute ocolitoare stabilite pentru toate categoriile de autovehicule, după cum urmează:

• Pentru relaţia Bucureşti – Veştem şi retur: Bucureşti → A3 → Ploiesti → DN1A → Braşov → DN 1 → Veştem – intersecţie cu DN 7

 

• Pentru relaţia Bucureşti – A1 Simeria ( Nadlac II/ Cluj) şi retur: Bucureşti → A1 → Piteşti → DN7 → Râmnicu Vâlcea → DN67 → Târgu Jiu → DN66 → Simeria → Nod Rutier Simeria A1 De asemenea, circulaţia vehiculelor rutiere între Râmnicu Vâlcea şi punctul de lucru de la km 245 + 500 se va desfăşura pe DN7 conform reglementărilor legale în vigoare. În mod similar, se va desfăşura şi circulaţia vehiculelor rutiere între Sibiu - Boiţa şi punctul de lucru de la km 247 + 500.

 

Ultima săptămână de campanie electorală, înainte de prezidențiale!

Luni, 28 Aprilie 2025 08:04

Este ultima săptămână de campanie electorală până la primul tur al alegerilor prezidențiale care are loc duminică 4 mai. Două săptămâni mai târziu, pe 18 mai are loc turul al doilea.

În aceste zile, principalii candidați vor încerca să-și convingă electoratul că merită să ajungă la Cotroceni.

Potrivit sondajelor de opinie, George Simion și Crin Antonescu au cele mai mari șanse să ajungă în turul doi, aceștia fiind urmați de Nicușor Dan și Victor Ponta, potrivit Știripesurse.ro.

Pregătire gratuită pentru elevii care vor să dea la Medicină

Luni, 28 Aprilie 2025 07:48

Elevii care vor să intre la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București beneficiază gratuit de cursuri de pregătire online pentru admiterea din 2025. Facultățile pentru care se face pregătirea sunt Medicină, Farmacie și Medicină Dentară. Sesiunile se desfășoară live, pe pagina oficială de Facebook a universității.

Potrivit Edupedu.ro, cursurile sunt susținute de profesori ai UMFCD și au rolul de a recapitula și explica temele din anii anteriori de examen, într-un format interactiv, desfășurat prin Zoom.

 

Elevii se întorc la ore după vacanța de Paște!

Luni, 28 Aprilie 2025 07:37

 

 

Astăzi, 28 aprilie, elevii și preșcolarii se întorc în bănci. Urmează modulul 5, ultimul din anul școlar 2024-2025 și cel mai provocator dacă ne gândim că în această perioadă au loc evaluările naționale la clasele a doua, a patra și a șasea, dar și Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a VIII-a.

La sfârșitul acestui modul se vor încheia și mediile, fiind pentru al doilea an consecutiv când mediile se încheie o singură dată într-un an școlar.

 

Atenție, șoferi! Trafic închis pe Autostrada București-Pitești!

Luni, 28 Aprilie 2025 07:18

 

Info Trafic anunță că astăzi, 28.04.2025, se închide circulația pe autostrada A1 București-Pitești, Calea 2, pe sensul de deplasare Pitești-București, pe sectorul cuprins între km 104+760 – km 103+980 pentru efectuarea de lucrări la pasajul care va supratraversa autostrada A1 (realizarea pilei, montarea de grinzi și realizarea plăcii de suprabetonare).

Circulația se va desfășura pe Calea 1, sensul de deplasare București-Pitești.

 

 

Un nou-născut a dispărut din maternitate!

Luni, 28 Aprilie 2025 07:10

 

 

Caz șocant la Bacău, acolo unde un bebeluș a dispărut din maternitate. Mama născuse gemeni pe 23 aprilie, iar când a mers să-și alăpteze copiii, a constatat că unul dintre ei lipsește.

”Polițiștii deplasați la fața locului au identificat mama copilului, o femeie de 33 de ani, din comuna Valea Seacă. Aceasta a născut gemeni la data de 23 aprilie a.c., iar astăzi, în jurul orei 14:45, când s-a dus în salon să îi alăpteze, a observat că unul dintre copii lipsește. Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și ai Biroului de Investigații Criminale Bacău, care desfășoară activități sub coordonarea Direcției de Investigații Criminale din cadrul I.G.P.R. pentru identificarea copilului și clarificarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul”, a anunțat IPJ Bacău, potrivit Adevărul.ro.

 

Drumul Expres Craiova-Pitești este aproape gata!

Vineri, 25 Aprilie 2025 15:06

 

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu, a anunțat că cel târziu la începutul sezonului estival va fi gata Drumul Expres Craiova-Pitești, mai precis diferența de 12 km de drum expres de la nodul rutier Albota până la nodul rutier de legătură cu Autostrada București – Pitești.

”Și Drumul Expres Craiova-Pitești face parte din pachetul de primăvară-vară

Am fost și pe Tronsolul 4: Colonești-Pitești al Drumului Expres Craiova Pitești #DX12, pentru a verifica evoluția lucrărilor pe restul kilometrilor rămași spre finalizare.

Este vorba despre diferența de 12 km de drum expres cuprinsă în continuare de la nodul rutier Albota până la nodul rutier de legătură cu Autostrada București - Pitești #A1, care fac parte din de drumuri de mare viteză pachetul de primăvară-vară pe care le dăm în trafic în prima parte a anului acesta.

 

Emoții în coaliție! Liderii județeni ai PNL, PSD și UDMR – ședință fulger

Joi, 24 Aprilie 2025 13:21

 

Umblă vorba că o parte din electoratul PNL va vota cu Nicușor Dan la alegerile prezidențiale, iar o parte dintre social-democrați vor vota cu Victor Ponta, ignorându-l pe candidatul comun, Crin Antonescu. Pentru a lua pulsul organizațiilor județene, azi, de la ora 17.00, șefii filialelor vor participa la o ședință online care va fi prezidată de liderii Alianței Electorale România Înainte.

„Joi, 24 aprilie, începând cu ora 17.00, va avea loc reuniunea comună PNL-PSD-UDMR, organizată în format online. Evenimentul va fi prezidat de către liderii Alianței Electorale România Înainte, alături de candidatul Alianței la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu”, conform unui anunț de presă., citat de Știripesurse.ro.

O nouă sală de sport la Școala Gimnazială „Tudor Mușatescu” din Pitești

Joi, 24 Aprilie 2025 11:38

 

Astăzi, a avut loc recepționarea lucrărilor la o nouă sală de Compania Națională de Investiții la Școala Gimnazială „Tudor Mușatescu” din Pitești, cartier Războieni.

Sala de educație fizică are o suprafață de 388 de metri pătraţi, iar valoarea totală a lucrărilor a fost de 1.819.110,37 de lei fără TVA.

”Elevii vor avea teren de baschet modern din PVC multistrat cu amortizare, pe pereţi - spaliere pentru exerciţii, până la înălţimea de 2,90 metri, vestiare, cabinet medical şi alte spaţii conexe.”, a anunțat primarul Cristian Gentea.

 

Pagina 87 din 701

«ÎnceputAnterior81828384858687888990UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea